Autor: 
Categoria: 
Aș puncta pentru început cîteva concerte excepționale de muzică de cameră, mai ales că nici nu sînt prea multe în economia planificată a Festivalului Enescu. Recitalul prestigiosului cvartet american Fine Arts – care anul acesta împlinește 65 de ani de cînd a fost înființat la Chicago – a avut în program lucrări de Haydn, Schumann și Enescu. Sonoritate amplă, sunet legat, un bun dozaj al efectelor. Punctul forte a fost în partea a doua a concertului, cînd celor patru muzicieni americani li s-a alăturat și pianista Alexandra Costin, pentru a interpreta una dintre capodoperele de maturitate ale maestrului Enescu, Cvintetul cu pian în la minor op. 29. Compus în 1940 și dedicat memoriei prințesei Elena Bibescu, lucrarea are o mare încărcătură armonică. Găsim aici acel rafinat sound specific lui Enescu, pe care l-a tot căutat pe parcursul întregii sale activități compoziționale; șiruri de sunete și armonii îngemănate se întrețes într-o textură diafană care reflectă un anume moment de grație estetică.
Pianista Alexandra Costin a colaborat excelent
cu meșterii americani pentru a reda cît mai fidel un întreg muzical de mare
complexitate. Cu ani în urmă, partea de pian la același cvintet a fost
susținută de regretata Lorry Wollfisch – președinta Fundației „George Enescu“
din SUA –, care a decedat în Statele Unite chiar în aceste zile de festival. Îi
aducem și pe această cale un pios omagiu unei muziciene care a făcut cunoscută
muzica lui George Enescu – alături de soțul ei, violonistul Ernest Wollfisch –
decenii în șir, în toată lumea.
Al doilea moment de grație cameral le aparține
experimentaților muzicieni ce formează, de bune decenii, prestigiosul cvartet
Voces din Iași și inepuizabililor tineri mari muzicieni, pianistul Horia Mihail
și violonistul Alexandru Tomescu. Am avut parte de o interpretare de excepție a
unei lucrări rar cîntate pe podiumurile noastre de concert. Este vorba deConcertul pentru pian, vioară și cvartet de coarde în re major op. 21 de Ernest
Chausson. O splendidă lucrare camerală executată impecabil de muzicienii
români.
Sigur că Voces au publicul lor, mai restrîns,
dar prețios. Sigur că Alexandru Tomescu adună mulțimi de melomani, mai mult sau
mai puțin avizați, dar colaborarea lor a fost la înălțimea așteptărilor și
pretențiilor tuturor. Violonistul nostru nr. 1 la ora actuală s-a întrecut pe sine.
Frazare elegantă, timbru catifelat, gestică adecvată unei lucrări de mare
rafinament. Dulceața unor pasaje din mult prețuita Poemă a lui Chausson se
împleteau energic cu o anume răsuceală a armoniilor fantaste din Sonata în re
minor a lui Cesar Franck. O splendidă lucrare interpretată magistral de
muzicienii români.
Cvartetele de Mozart, două la număr, cu Horia
Mihail, au fost la fel de elegant redate. Picasso spunea pe undeva că își poate
da seama dacă un pictor abstract are talent sau nu punîndu-l să deseneze o
mînă. Schimbînd ce ar fi de schimbat, am putea spune că ne dăm seama de marele
talent și marea măiestrie a muzicienilor noștri după interpretarea lucrărilor
lui Mozart. Piatră de încercare. În raportarea la Mozart, oricît de simplă ar fi partitura, ne putem da seama de
calitatea interpretării.
În ciclul „Mari Orchestre“, am avut iarăși
parte de concerte de neuitat. La pupitrul faimoasei Staatskapelle Berlin a
apărut, în dubla postură de pianist și dirijor, nu mai puțin celebrul Daniel
Barenboim. Ne-a încîntat cu două concerte de Mozart, cu o simfonie de Anton
Bruckner (a șaptea, în Mi Major) și o lucrare de Liszt – sîntem doar în anul
bicentenarului nașterii sale – mai rar cîntată, Simfonia pentru Divina Comedie
a lui Dante, cu concursul Corului de femei al Filarmonicii „George Enescu“.
Pianistul Barenboim nu părea să fie în apele lui – sau poate și acustica Sălii
Palatului să fi contribuit la asta –, acordurilor mozartiene le lipseau parcă o
anume frăgezime și prospețime sonoră ce dau măsura unui sunet curat. Mozart,
interpretat de Murray Perahia, ni s-a părut rotund și atașant. În fine,
lucrările orchestrale au fost de nota 10. Cum tot de nota 10 au fost Intermezzi
pentru Orchestră a lui Enescu și Simfonia nr. 5 în fa major op. 76 de Antonin
Dvorak, cu Wiener Philarmoniker, sub bagheta lui Franz Welser Most. Soliști ai
unei simfonii pentru vioară și violă de Mozart au fost Fanny Clamagirand și
Antoine Tamestit. Lucrare iar rar abordată, soliști buni, n-a sunat rău. Și
atît. În schimb, orchestra a funcționat ca un mecanism bine pus la punct și a
lucrat perfect ca un motor de Mercedes Benz. Un minunat vals de Johann Strauss
a electrizat sala. Trecem peste faptul că „electrizările“ se produc prea
repede. Mai ales într-o sală care nu a dus lipsă de aplauze.
Royal Liverpool Philharmonic Orchestra – nu
poți să scrii Liverpool, fără să te gîndești la minunații The Beatles – a
concertat pentru prima oară la noi. La pupitru, rusul Vasily Petrenko, care a
oferit cîteva capodopere de Stravinski, Prokofiev și Rachmaninov. Orchestra a
răspuns corect solicitărilor energicului dirijor. Pianistul Alexei Volodin,
excelent în Prokofiev, prea viguros-lisztian, după gustul meu, într-un bis de
Chopin. Am tot avut multă muzică rusească în cîteva zile. Căci și Zubin Mehta,
la conducerea Israel Philarmonic Orchestra, a prezentat în exclusivitate
lucrări de Ceaikovski în prima zi. În concertul pentru vioară, o mai veche
cunoștință, Vadim Repin. Bun. Soliștii ruși au avut și au în continuare o
foarte bună cotă la bursa interpreților.
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters