OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

´´´´ Julia (Being Julia, SUA-UK-Canada-Ungaria, 105’) de István Szabó. Nici o tangenta cu Julia lui Fred Zinnemann (dupa povestirea lui Lillian Hellman, cu Vanessa Redgrave in rolul titular si Jane Fonda alaturi), desi e vorba de aceiasi ani ’30, iar producatorii au mizat poate pe faima filmului omonim, din ratiuni publicitare, ca si cum ar fi vorba de un remake. Ceea ce unii cinefili usor amnezici isi chiar inchipuie. Dupa o deschidere magistrala, cu toate promisiunile magnificentei care urmeaza, prima parte a filmului marelui regizor maghiar (oscarizat in 1982 pentru Mephisto) nu depaseste prea mult stacheta literaturii siropoase a lui W.S. Maugham de la care porneste (romanul Theatre). Dar totul se redreseaza pe parcurs. O rafinata plonjare inenarabila in „universul“ (termen uzat, dar asta e) fascinant (idem) si dramatic (inteligent dedramatizat) al unei vedete celebre a scenei ajunse la o virsta de tranzitie si totusi (prea) indragostita (sau dusa la disperare/resemnare) de un june, care o va trada cu o amatoare de actorie etc. Regasim potentate suspansurile emotiv-reflexive ale lui István Szabó din anii ’60-’70, cind stralucea in pleiada junilor membri ai Studioului experimental Béla Bálazs din Budapesta. Reflexe decantate din gloria, umorul si mingiierile in suferinta ale creatiei si fiintei umane insesi. La cota maxima, distributia actoriceasca – atu forte dintotdeauna al cineastului –, incepind cu Annette Bening (memorabila din American Beauty) si Jeremy Irons, invingind impreuna schema mentala a amantilor masculini, dupa care numai un El poate fi (mult) mai in virsta.

´´´´ Nói Albinosul (Nói Albinói, Islanda-Germania-UK-Danemarca, 93’) de Dagur Kári. Vazut prima data la TIFF-ul de la Cluj, unde a obtinut Marele premiu in 2003, filmul rezista foarte bine, revazut la Bucuresti dupa doi ani. Ii acordam bonusul unei stelute in plus, ca film de debut (specialitatea concursului de la TIFF), care afirma inca o „mare cinematografie mica“ din Europa. Productia e cosmopolita, dar marca auctoriala este aproape manieristic islandeza, cu efigia muntelui de gheata ca laitmotiv, cu omniprezenta ghetii, obsesia frigului si curcubeul care se arcuieste turtit la orizont, vazut o singura data, fiindca mai tot timpul e noapte. Faima filmului nordic, cu lumina sa spectrala, ca una dintre bunele ursitoare ale cinematografului nascind de la inceputul secolului trecut, se extinde astfel spre pol, cu ceea ce acest spatiu a adus si in literatura, in teatru, ca perceptie aparte a destinului uman pe Terra. De data asta nu apasat dramatic, ci sub forma unei cvasi-comedii minimaliste, aproape ermetice. Nói este numele tinarului (anti)erou, „albinos“ ca totul in jur si in acelasi timp strain de ceea ce-l inconjoara (cu exceptia relativa a unei fete), visind la tarmul unei mari sudice, dintr-o carte postala turistica, ale carei valuri se anima in final.

´´ In cautarea Tarimului de Nicaieri (Finding Neverland, UK-SUA, 106’) de Mark Forester. Mare mobilizare de forte actoricesti, de la Julie Christie si Kate Winslet la Dustin Hoffman si Johny Deep, acestuia din urma revenindu-i rolul principal – nimeni altul decit inventatorul fabulosului Peter Pan, scriitorul J.M. Barrie. Magie simulata cu mestesug regizoral si gratii actoricesti in travestiuri de epoca si multa perucherie. (Valerian SAVA)

´´´´´ – maximum
– – subminimum