OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Miercuri, 6 iunie, filmul lui Corneliu Porumboiu, A fost sau n-a fost?, a avut premiera la New York si va rula citeva saptamini peste tot in Statele Unite. Anul trecut, filmul lui Cristi Puiu, Moartea domnului Lazarescu, a rulat cu mare succes in America. „Corneliu Porumboiu cauta «eroii» Revolutiei, dar nu la Timisoara, locul in care a izbucnit miscarea din decembrie ’89, si nici la Bucuresti, locul in care a atins apogeul, ci chiar in orasul sau natal, Vaslui. Porumboiu se intoarce la momentul exact in care Ceausescu a fugit din Bucuresti – 12.08 p.m., pe 22 decembrie 1989 – si da o sansa Vasluiului sa ocupe un loc in istorie“, scrie The New York Times.

As vrea sa vorbim putin despre arta de a spune povesti in film, mai ales ca tu, poate nu toata lumea stie, esti si scenarist, nu numai regizor, si iti scrii singur povestile. Stiu ca acum lucrezi la un nou film, cu un scenariu scris in intregime de tine.
Da, e scris de mine. imi place sa scriu, ma ajuta enorm si ca regie, si am fost cumva din scoala educat asa. incerc sa imi spun povestile, nu imi pun problema sa lucrez cu altcineva acum. imi place intr-adevar; toata perioada asta de tatonare e buna. Uite, scenariul la care lucrez acum, il tot intorc pe toate fetele de trei luni, ma gindesc la anumite scene, iar ma intorc, ma razgindesc, il mai las, revin.
Care iti este metoda de lucru?
Scriu, imi place un lucru, apoi incerc sa ii dau o forma; dupa aceea stiu cam ce vreau si incerc sa dezvolt ideea de la care am pornit si sa o transpun in cea mai buna structura de scenariu.
De unde nevoia asta de a povesti?
Nu stiu, dar imi place sa scriu.

Spuneai ca dorinta de a face film a inceput cu mersul la cinemateca. Care a fost momentul definitoriu – daca a existat – in care ai stiut ca vei scrie si iti vei spune povestile in film? Si cum ramine vie dorinta asta?
Prima data la cinemateca am ajuns din intimplare, mi-a placut atit de mult incit am continuat sa ma duc; abia dupa un an am inceput sa scriu povesti. Nu pot sa zic ca a fost „un moment definitoriu“, ci mai degraba dorinta de a face film a aparut dupa o perioada de acumulari.
Reformulezi ca regizor sau in timp ce scrii te gindesti si la partea vizuala?
Chiar daca as vrea sa n-o fac, in timp ce scriu ma gindesc si la stilistica, si la scenografie, si la montaj. Nu neaparat in detaliu, de la inceput. Dupa ce termin scenariul, il mai las un timp, apoi ma gindesc la o scena de filmare, recompun. Tot timpul gindesti si incerci sa faci lucrurile cit mai clar: poate scena asta nu are ce cauta, asta e explicativa, asta nu are timpul pe care il vreau; mai lasi scenariul, il uiti, il reiei, e o lupta tot timpul. insa lucrurile esentiale le gindesti de la inceput: ce personaje povestesc, cum povestesc, prin cine povestesc. Dupa aceea poti schimba, chiar si la filmare. Gindesti: mai am sau nu nevoie de asta, in felul asta sau putin modificat, sau poate cu totul altceva. Simt ca abia la filmare gasesc cele mai bune solutii pentru anumite detalii.

Este vorba despre instinct sau despre coerenta cu proiectul initial?
intr-o prima faza a scenariului, instinctul ma ajuta foarte mult. Apoi urmeaza o perioada de documentare si abia apoi incerc sa elaborez structura filmului.
Rescrii?
Da, rescriu tot timpul.
De cite ori se intimpla sa rescrii?
Depinde. Lucrez pe parti. Rescriu pe parti. Am in minte planul final, stiu foarte clar unde vreau sa ajung, si in functie de asta rescriu. E un soi de arhitectura, de reconstructie.
E o disciplina. Inspiratia?

Nu. Nu cred in chestia asta cu inspiratia.
Deci ai o rutina?
Cind scriu bine, inseamna ca muncesc 8-10 ore pe zi. Daca la un moment dat ma blochez, rescriu, corectez, revin.
Ai tabieturi? Ai nevoie de anumite lucruri? Fixisme?
(ride) Cafea, cafea sa am, cola si tigari. Multe tigari. Nu, nu conteaza, nu am un loc al meu. Si acasa scriu in bucatarie, scriu oriunde.
Vorbeste-mi putin despre povestea din A fost sau n-a fost?, ultimul tau film, care se bucura de un imens succes international. Actiunea se petrece intr-un orasel de provincie, Vaslui, unde de altfel te-ai nascut. Stiu ca locuiesti in Bucuresti cu sotia ta si cu fiica ta. Ai locuit si la Paris, sotia ta fiind frantuzoaica. Nu te-a tentat un alt oras?

Nu. Pe mine ma intereseaza sa portretizez anumite destine atunci cind fac un film, si astea le stiu cel mai bine de acasa, sint persoane pe care le cunosc de multa vreme. Cred ca si asta e un motiv pentru care filmul meu a placut. Mai am doua proiecte la care incerc sa lucrez acum, si nici unul nu are referinte la Bucuresti sau Paris sau oricare alt loc.
Tot in Vaslui?
Tot in Vaslui sau cu personaje din zona aceea, cu acelasi tip de mentalitate, de cultura.
Poate si asa se explica succesul enorm la public – si roman, si strain. Eram intr-o sala de cinema cu mai mult de jumatate dintre spectatori straini care rideau in hohote la anumite scene, mai tare decit romanii.
Da, pentru ca filmul are o tema, personajele, la rindul lor, au o tema, o supra-tema, si lucrurile astea, ca orice regizor, incerci sa fie universale. Nu conteaza daca personajele sint din Bucuresti, Vaslui sau din alta parte... Pina la urma oameni sint peste tot si important este ca tu, ca regizor, sa-i cunosti foarte bine.

Povestea cu imigrantul chinez din filmul tau este reala? Traieste acel chinez in Vaslui?
Cind scriam scenariul, am aflat ca exista un chinez in Vaslui, si de aici personajul din film. in film el este un semn al unei lumi care se schimba, chiar daca personajele nu o realizeaza.
La noi se vorbeste foarte putin despre multiculturalism, e o tema pe care multi nu o abordeaza sau o fac gresit. Tu ai introdus deja tema asta in filmul tau si mi-a placut foarte mult; nu conteaza daca povestea chinezului era reala sau imaginata.
Se vorbeste foarte putin poate pentru ca inca Romania este o tara „inchisa“. Dar intrarea in Uniunea Europeana antreneaza un fel de emigrare/imigrare din ratiuni economice, si cred ca in curind Romania se va schimba foarte mult.
Am remarcat ca iti cunosti foarte bine identitatea, stii de unde vii si ce ai de spus. Crezi ca lumea in schimbare despre care vorbesti va pastra mai putin o specificitate locala pe care ai surprins-o in filmul tau? Crezi intr-o realitate tipic romaneasca?

Evident, exista o realitate tipic romaneasca si care este limpede la un prim nivel de lectura a filmului si, cu cit o stii si o intelegi mai bine, aceasta realitate da o relatie de cauzalitate care permite dezvoltarea actiunii si traseul personajelor. Pe de alta parte, tema filmului si temele personajelor sint universale. Eu cred ca filmul meu a functionat in strainatate pentru ca publicul a empatizat cu personajele si a depasit acest specific romanesc.
Crezi ca exista o scoala de film romaneasca, cu un mesaj anume, cu un anumit tip de abordare, de tema?
Nu exista o scoala de film romaneasca in sens programatic. Dar cred ca tinerii regizori romani au in comun gustul pentru cinema-ul realist, si fiecare dintre noi a ales sa vorbeasca despre lumea pe care o stie.
Cum vezi ruptura dintre generatia tinara de cineasti si cea veche? (S-a vorbit foarte mult despre scandalul Puiu versus CNC…)

Din pacate, nu exista nici o generatie tinara si nici una „veche“ in cinematografie. Cred ca noi ne consumam in „batalii la baioneta“ si din pacate CNC-ul nu are o viziune coerenta despre cum ar trebui sa arate cinema-ul romanesc, despre ce tipuri de filme ar trebui sa promoveze si cum sa aduca publicul in sali, atitea cite mai sint.
Cum ai ales titlul filmului?
De la titlul emisiunii care m-a inspirat: A fost sau n-a fost revolutie in Vaslui?. Ideea titlului international – 12:08 East of Bucharest – a fost a agentului de vinzari francez, care a gasit o solutie foarte buna la est de est.
Cind scrii, cum decizi traseul personajelor tale? Pleci de la ceva real? Cind incepe si cind se termina povestea?
in general am finalurile, si cind spun asta nu inseamna neaparat actiune, stare sau momentul final in care vreau sa ajung, ci tema filmului. Am tema filmului in cap si stiu foarte clar unde vreau sa ajung, din punctul asta de vedere.

Ai personaje alter-ego?
Cind fac un film incerc sa gasesc in fiecare personaj ceva ce am si eu. Stii cum e: poate fiecare personaj are ceva din tine sau ceva care te preocupa, nu-mi place sa am o viziune maniheista sau sa fac filme la persoana a III-a, pentru ca tot timpul consider ca eu sint acolo. Cinema-ul este pentru mine acum un fel de a spune povesti, povesti care te intereseaza. Pina la urma, eu sint un tip obisnuit, la fel ca majoritatea, si ma intereseaza sa spun povesti obisnuite despre oameni obisnuiti. Pentru mine e mai important acum impulsul initial de a spune povesti. E mai important acum ceea ce vreau, ceea ce simt, ceea ce conteaza pentru mine. Povesti de genul asta: asa vad eu cinema-ul acum. Poate in viitor o sa fac filme de gen, asta nu pot s-o stiu acum.
Se simte ca filmul tau e autentic, ca te-a preocupat, ca aveai ceva de spus acolo.
Adevarul e ca lucrurile astea fac diferenta dintre filme. Cind fac un film, ma intereseaza viata, personajele, portretele. Mi-e teama ca ideea sa nu striveasca personajul sau sa fie prea demonstrativa. Cred ca de aceea ma ajuta foarte mult faptul ca fac filme despre o lume pe care o stiu foarte bine.
Ai o metoda de lucru cu actorii?
incerc sa fac o fisa de personaj, sa repet cit mai mult posibil, sa descoperim impreuna. insa sint metode diferite de a lucra cu profesionistii si cu neprofesionistii; depinde foarte mult de actori, unii dau foarte mult, cu altii trebuie lucrat mai intens.

Esti foarte pretentios cu actorii?
Cred ca da, de aceea incerc sa le acord actorilor timpul necesar sa nasca personajul.
Ce faci atunci cind nu esti intru totul multumit? Poate ai ajuns la finalul productiei, si totusi ceva nu iese asa cum ti-ai dorit... insisti pina la capat?
Nu mi s-a intimplat pina acum ca la finalul productiei sa nu fiu multumit de o scena sau de un personaj, pentru ca imi pregatesc foarte bine filmul pina la ultimele detalii. Bineinteles, sint lucruri mici precum lungimi de cadru, o reactie, un dulap prea la stinga, care as fi vrut sa fie altfel.
Am inteles ca ai fost foarte sigur in ceea ce priveste actorii pe care ii vrei.
Da, doi dintre ei. La Teo Corban si la Ion Sapdaru m-am gindit din faza in care scriam la scenariu. Lucrasem cu ei la doua scurtmetraje si am fost sigur pe jocul lor.
Atmosfera cum o construiesti? Vorbeam mai devreme despre Vaslui si Bucuresti...
Nu imi pun mari probleme inainte de film, „bai, cum va fi atmosfera?“. Stiu ca o voi gasi pe cea care ma intereseaza.

Cum decizi asupra unei povesti?
Cred ca plec mai mult de la o situatie, un lucru care ma intereseaza; e ca si cum ai citi un ziar cu doua mii de stiri... si decid: „bai, asta ma intereseaza pe mine“. Si atunci e simplu... simt ca asta poate sa fie un film.
Ti s-a intimplat sa scrii ceva si apoi sa te apuci de altceva? Sa te obsedeze alta poveste pe parcurs?
Da. Se intimpla asta destul de des. Cred ca, inainte de fiecare film pe care l-am facut, e un scenariu care a ramas neterminat.
Si atunci cum procedezi?
il las... incep sa-l scriu pe ala care intr-adevar ma intereseaza. Da, poate la inceput am crezut, insa simt ca subiectul ala nu vine cu adevarat din mine, nu e pentru mine, si renunt. Si inainte de A fost sau n-a fost? am avut un alt proiect despre care am simtit initial ca e foarte bun, si totusi am renuntat si m-am apucat sa scriu scenariul la A fost sau n-a fost?.
Poate o sa-l reiei?
Nu, nu cred. Nu, de obicei nu ma mai intorc. Nu, pentru ca evoluezi cumva cu fiecare film pe care il faci. Pina la urma, fiecare film e o alegere, de la subiect si pina la felul in care iti construiesti personajul, e ca un pas pe un drum.

Se vorbeste mult despre schimbarea cinema-ului, despre o era digitala, care permite bugete mici si filme mai multe, mai multa libertate. Cum te raportezi la asta?
Cinema-ul e un anumit tip de arta care are nevoie de sala. Cred foarte mult in asta. Cred in ritualul de dinaintea intrarii in sala si in tipul de receptare pe care aceasta o da. Cind ma gindesc la filme, ma gindesc la ecran mare. Filmele mele sint pentru sala: de la incadratura, la timpul cinematografic, la montaj.
Se poate pune intrebarea: de ce as da bani sa merg la cinema, cind pot sa vad gratis?
Nu. Cinema-ul are consumatori de filme comerciale, care presupun o anumita tehnica si buget mare, si consumatori de cinema de autor. Cred ca noi ne-am pierdut gustul pentru sala de cinema, si nu numai din ratiuni materiale. imi place sa cred ca un film bun vazut gratis de pe Internet este ca si cum ai minca scoici de mare in gara, eu unul nu fac asta.