FILM. Anim’est s-a făcut mare

Palmaresul Anim’est 2008

Autor: Mihai FULGER | Categoria: Arte | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Animaţia nu este un gen cinematografic adresat exclusiv copiilor şi incapabil de a aborda teme şi subiecte grave, la ordinea zilei, cum, din nefericire, continuă să creadă multă lume. Iată una dintre posibilele concluzii ale celei de-a treia ediţii a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est (3-12 octombrie), organizat de Asociaţia ESTE’N’EST şi desfăşurat anul acesta în sălile de cinema bucureştene Scala şi „Elvira Popescu“.

Chiar filmul de deschidere, israelianul Waltz with Bashir/Vals cu Başir, inclus anul acesta în Competiţia Festivalului de la Cannes (unde a fost excelent primit de critici şi de spectatori, deşi nu a primit nici un premiu), a reuşit să zdruncine prejudecăţile amintite. Însuşi regizorul Ari Folman, în ipostază desenată, devine personaj în acest „documentar animat“ (sau „animaţie documentară“, dacă vreţi) – un gen mixt peste care am tot dat pe la festivaluri, în ultimul timp (totuşi, e primul lungmetraj văzut ce poate fi încadrat în această categorie). Autorul-erou încearcă să descopere, după un sfert de veac, în pofida jocului mistificator al memoriei, adevărul despre Războiul din Liban şi, mai ales, despre masacrele – înfăptuite de armata din care făcea parte în septembrie 1982 – din taberele de refugiaţi palestinieni Sabra şi Shatila; evocările foştilor tovarăşi de arme, ce alcătuiesc planul prezent al filmului, sînt autentice. Vals cu Başir este cel mai tulburător film de animaţie pe care l-am văzut vreodată (un fel de Apocalypse Now animat), care vorbeşte, cu un curaj remarcabil, imagini memorabile şi viziuni puternice, despre atrocitatea şi despre absurditatea războiului. Un film care te lasă fără grai şi o experienţă cinefilică greu de uitat.

Şi filmul-omnibus care a închis Anim’est, Peur(s) de noir/Temeri de întuneric, semnat de şase cunoscuţi artişti grafici şi animatori (Blutch, Charles Burns, Marie Caillou, Pierre di Sciullo, Lorenzo Mattotti şi Richard McGuire), ar fi putut fi interzis copiilor. Un posibil corespondent animat al clasicelor Histoires extraordinaires, inspirate de Poe, cu care îşi surprindeau admiratorii, în urmă cu patru decenii, Federico Fellini, Louis Malle şi Roger Vadim, filmul francez reuneşte cîteva poveşti fantastice, fiecare cu o grafică impresionantă, despre fobie, teamă şi groază; ce altceva ar putea oare să simbolizeze Frica, la modul absolut, decît întunericul?

Totuşi, lungmetrajul premiat de către principalul juriu al festivalului (alcătuit din animatorul argentinian Juan Pablo Zaramella, criticul şi programatorul Francis Gavelle şi animatorul şi artistul grafic român Matei Branea) a fost unul destinat cu precădere copiilor. Asta nu înseamnă că publicul matur nu a fost fermecat de filmul german Cei trei hoţi al lui Hayo Freitag, adaptare a unui popular basm francez, desenat de Toni Ungerer. O animaţie realizată în spiritul producţiilor Disney de odinioară. Un alt lungmetraj din competiţie, care i-a încîntat pe spectatorii de toate vîrstele, este americanul Sita Sings the Blues/Sita cîntă blues al Ninei Paley. Un film cu note autobiografice, pornind de la o traumatizantă experienţă indiană a autoarei, şi o parodie irezistibilă (servită şi de vocea Annettei Hanshaw, o cunoscută cîntăreaţă de jazz a anilor ’20) după Ramayana, celebrul poem epic cu a cărei eroină se identifică Nina, personajul feminin din prezent.

Într-o tentativă bine-venită de a redescoperi trecutul animaţiei autohtone (care se identifică practic cu istoria studioului Animafilm, astăzi falimentar), Anim’est 3 a prezentat o retrospectivă a celor mai importante creaţii ale lui Ion Truică, din perioada 1968-1999. Dintre celelalte evenimente găzduite de festival, merită amintite masterclass-ul regizorului american Bill Plympton (starul ediţiei), masa rotundă „Balkanimation“ şi cursul-atelier de animaţie 2D, conceput şi prezentat de Valentin Eliseu. Programul, inteligent structurat şi cu un succes de public tot mai mare, dovedeşte că Anim’est este deja un festival matur, absolut necesar pentru ca animaţia, încă „oaia neagră“ a cinematografiei româneşti, să se transforme în oiţa strălucitor de albă pe care, cu urechi de Mickey Mouse, o regăsim în materialele promoţionale.

Am discutat cu directorul festivalului despre cum a evoluat pînă acum şi despre cum se va dezvolta în continuare Anim’est.

Mihai Mitrică: „Festivalul, un stimulent pentru animaţia românească“

Cum a decurs procesul de selecţie a filmelor din secţiunile competiţionale? Aţi primit suficiente animaţii pe adresa festivalului?

Am primit în total vreo 620 de scurtmetraje (inclusiv videoclipuri şi reclame). Ne-au mai sosit cinci lungmetraje, dintre care am selecţionat două, restul de trei fiind selecţionate la alte festivaluri de animaţie. Toate scurtmetrajele din celelalte patru secţiuni competiţionale au fost primite.

Ne aflăm în penultima zi de festival. Cum ai caracteriza ediţia a treia, ţinînd cont de ediţiile precedente şi de aşteptările voastre?

Ca şi prima ediţie, a fost peste aşteptările noastre, din punctul de vedere al publicului şi al numărului mare de scurtmetraje primite. Să sperăm că totul va fi bine pînă la sfîrşit. [Aşa a şi fost – n.m.]

Care au fost principalele atracţii pentru public la această ediţie?

Cum era de aşteptat, proiecţia de deschidere, Vals cu Başir, şi cea a filmului lui Bill Plympton, Idioţi şi îngeri, în prezenţa regizorului, la care au venit aproape 1.000 de spectatori.

Cum aţi reuşit să-l aduceţi în România pe cunoscutul animator american Bill Plympton, nominalizat de două ori la Oscar?

N-a fost uşor. De vreo cinci ani tot încercăm să-l aducem, mai întîi la TIFF şi apoi la Anim’est. În 2004, TIFF-ul a prezentat o retrospectivă a animaţiilor sale şi am încercat să-l aducem la Cluj, dar nu s-a putut. La Anim’est l-am invitat în fiecare an şi iată că, insistînd, la a treia ediţie a reuşit să vină.

Unul dintre obiectivele festivalului este încurajarea producţiei de animaţie din România...

Nu este unul dintre obiective, ci principalul nostru obiectiv.

Se simte pînă acum vreun impact asupra animaţiei autohtone?

Da, se simte foarte mult. La prima ediţie, cînd nu exista o competiţie, am prezentat doar trei scurtmetraje româneşti. La a doua ediţie am primit cel mult şapte-opt filme, apoi am umblat după toţi realizatorii de animaţie pe care-i ştiam şi am reuşit în final să alcătuim un bloc de scurtmetraje româneşti. Anul acesta am primit peste 30 de filme, dintre care chiar am putut să facem o selecţie, ceea ce nu s-a întîmplat pînă acum. Feedbackul realizatorilor români a fost foarte bun, iar în urma discuţiilor avute la masa rotundă despre animaţia din Balcani, toţi participanţii din ţară au promis că, anul viitor, vom avea de la ei noi filme pentru competiţia românească. Aceasta este o dovadă că festivalul îi stimulează să facă animaţie.

Cum aţi reuşit să impuneţi Anim’est în reţeaua festivalurilor internaţionale dedicate filmului de animaţie?

La prima ediţie, fiind vorba despre un festival necompetitiv, exista un interes mult mai mic pentru el. Însă, de cînd am lansat competiţia anul trecut, am observat că lumea este foarte atrasă de zona asta a Europei; mulţi animatori importanţi preferă să participe la festivaluri mai mici de aici, nu la cele mari, precum Annecy (Franţa). Astfel, regizorii au contribuit la această dezvoltare a Anim’est-ului din ultimii doi ani. Probabil, ei s-au săturat de festivalurile mari la care mergeau în fiecare an şi acum îşi trimit acolo agenţii şi distribuitorii, pentru pieţele de film conexe, iar ei vin să vadă cum se dezvoltă animaţia şi în alte părţi ale Europei.

Ce va aduce nou Anim’est 4?

Vrem să continuăm pe aceeaşi linie. Animaţia nu este un domeniu prea interesant pentru parteneri şi pentru sponsori, după cum s-a văzut şi la ediţia de anul acesta, deci cred că o să rămînem în această structură, cu un plus: dacă anul viitor vom reuşi să atragem un partener sau un sponsor pentru workshop, vom dezvolta această latură de atelier pentru ca tot mai multă lume să cunoască domeniul animaţiei.

Palmaresul Anim’est 2008

n Trofeul Anim’est: El empleo/Angajatul (Argentina) de Santiago „Bou“ Grasso

n Cel mai bun lungmetraj: Die Drei Räuber/Cei trei hoţi (Germania) de Hayo Freitag

n Cel mai bun scurtmetraj: Skhizein (Franţa) de Jérémy Clapin

n Cel mai bun film studenţesc: Életvonal/Linia vieţii (Ungaria) de Ducki Tomek

n Cel mai bun film românesc: The Self-Portrait of Andreea Bogdan de Andreea Bogdan şi Rareş Kövesdi

n Cel mai bun videoclip: Hearts a Mess (Australia) de Brendan Cook (artist: Gotye)

n Cea mai bună reclamă: Plakatkleber (Germania) de Conrad Tambour (spotul festivalului Trickfilm Stuttgart 2008)

n Premiul CineMagia pentru cel mai bun film românesc: Marile speranţe de Alexei Gubenco

n Premiul publicului şi menţiune specială pentru scurtmetraj: A Sunny Day/ O zi cu soare (Germania) de Gil Alkabetz

n Premiul de excelenţă: Ion Truică („pentru originalitatea şi expresivitatea viziunii cinematografice“)

n Menţiuni speciale pentru film studenţesc: Rebel with a Cause/Rebel cu cauză (Germania) de Kristian Labusga; Oktapodi (Franţa) de Julien Bocabeille, François-Xavier Chanioux, Olivier Delabarre, Thierry Marchand, Quentin Marmier şi Emud Mokhberi; Yarn… Good Light is Essential/Fir de tors... lumina bună este esenţială (Marea Britanie) de Gacs Réka

n Menţiuni speciale pentru film românesc: Pentru (aceeaşi) Lucia şi Poveşti de un minut de Cecilia Felméri

Recomanda articolul prin: