FILM. Apogeul antireformei din cinematografie

Reacţii după întîlnirea de la Ministerul Culturii, desfăşurată sub genericul „Nevoia de lumină în camera obscură a cinematografiei româneşti“

Autor: Valerian SAVA | Categoria: Arte | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

FILM. Apogeul antireformei din cinematografie

Eşecul „dezbaterii publice“ de la Ministerul Culturii, comentat în numărul precedent al revistei, se vădeşte a fi rezultatul unui tîrg transpartinic, de conivenţă cu vulgul şi cu mafia din branşă. Surse creditabile arată că Mircea Geoană ar negocia cu trusturile de presă numirea unui nou director general la CNC, în timp ce un proiect de modificare a Legii Cinematografiei, pus în circulaţie de preşedintele Comisiei pentru Cultură de la Senat, Sergiu Nicolaescu, reconsacră mediocraţia corporatistă din UCIN, UARF şi din celelalte asociaţii artizanale, ca urmare a politizării la maximum a deciziilor acestora prin trecerea CNC-ului în subordinea directă a Guvernului. Iar directorul general Eugen Şerbănescu îşi plăteşte prorogarea în funcţie, împreună cu Consiliul de Administraţie cel mai incompetent din istoria instituţiei, prin alegaţii fără precedent împotriva Noului Val şi a Noului Cinema.

Publicăm în acest număr un fragment din intervenţia directorului CNC, de marţi, 28 aprilie, de la sediul MCC, urmat de primele răspunsuri primite la redacţie din partea cineaştilor şi a criticilor de specialitate, ale căror demersuri au fost ignorate de Minister şi cărora le-am adresat următoarea întrebare:

Dincolo de comentarea declaraţiilor directorului general reproduse mai jos, ce vi s-a părut mai revelator şi mai interesant la întîlnirea din 28 aprilie de la Ministerul Culturii? (Val. S.)

- Eugen ŞerbĂnescu:

„Scrisorile deschise sînt un atac la autoritatea de stat“

Eugen Şerbănescu: „Aş vrea, în primul rînd, să fac o succintă trecere în revistă a realizărilor cinematografiei ş…ţ. În ultimii doi ani de zile, noi am selectat şi finanţat 75 de filme – lungmetraje de ficţiune, dintre care 25 de filme de debut, deci, o treime ş…ţ. În momentul de faţă, avem 43 de filme – lungmetraje de ficţiune – contractate, dintre care 15 sînt de debut, prin urmare, din nou o treime ş…ţ. Promovarea filmului românesc în străinătate se face tot cu bani de la CNC, premiile s-au obţinut tot cu bani de la CNC. Noi nu vrem să ne arogăm nici un merit care nu ne aparţine în aceste succese (rîsete în sală – n.n.), dar, pe de altă parte, trebuie să vă spun că, dacă responsabilităţile se împart, probabil că şi meritele ar trebui să se împartă. Sau dacă meritele merg numai către o direcţie, către autori, atunci şi responsabilitatea eşecurilor trebuie să meargă tot către autori. Deci, nu putem judeca cu două unităţi de măsură ş…ţ.

Ministerul a fost bombardat cu foarte multe «scrisori deschise». Acest sistem – de a lucra sub şantaj – considerăm că este un atac la autoritatea de stat din domeniul cinematografiei. Iar aceste scrisori, care nu fac decît să învenineze atmosfera, vin din partea unor semnatari care au beneficiat de un sprijin foarte important de la CNC […]. Vasăzică, este foarte important să înţelegem că banii sînt limitaţi şi că, dacă s-a reuşit ca ei să fie împărţiţi într-un anumit fel, nu cred că sînt îndrituiţi – moral, cel puţin – tocmai aceia care au beneficiat de sumele respective, dumnealor, să fie primii care critică şi compromit sau încearcă să compromită imaginea instituţiei […]. Noi am încercat să ţinem echilibrul, şi cred că am reuşit. Dacă ne uităm la rezultatele celor cinci concursuri pe care le-am realizat în doi ani de zile, vom vedea că pe primele locuri s-au plasat tot timpul reprezentanţi ai Noului Val. Şi ne arătăm surprinderea, nu înţelegem de ce unii reprezentanţi ai Noului Val fac sistematic scandal“.

Vlad Păunescu (fost operator, actualmente patron al Castel-Film):

„Aşa e «valul» ăsta!“.

Eugen Şerbănescu (reluîndu-şi discursul): „Da, aşa e «valul». Ca instituţie naţională, noi avem în vedere toate individualităţile. Cinematografia română e formată din individualităţi creative şi considerăm că individualităţile nu au vîrstă biologică şi că fiecare are dreptul să se exprime, indiferent de vîrsta din buletinul de identitate. Pe de altă parte, ne dăm seama că există mai multe generaţii şi că trebuie să fim atenţi ca Regulamentul de concurs să asigure un cadru echitabil pentru toţi cei care participă la concursul pentru finanţări“.

Theodor Paleologu:

„Concret, ce înseamnă asta? Nu înţeleg, că doar nu e prevăzută nici o limită de vîrstă în Regulament“.

Eugen Şerbănescu: „Sigur, dar este vorba de faptul că, dacă schimbăm Regulamentul, fără să fim foarte atenţi la consecinţele acestor schimbări, ele pot da un cîştig de cauză unor concurenţi care au filme mai puţine, fiindcă sînt oameni care au mai multe filme la activ. Este vorba de a cîntări o activitate mai veche faţă de o activitate mai nouă sau de una care abia începe acum, şi toate aceste lucruri trebuie puse cumva în balanţă […]. Noi am aplicat tale quale Regulamentul care este şi am aplicat Legea care este şi nu există nici o deturnare de fonduri, nici o ilegalitate la CNC, cum s-a vehiculat aici. Curtea de Conturi a fost de mai multe ori la noi şi ne-a exonerat ş…ţ. Dar vă spun, modul ăsta de a acţiona prin «scrisori deschise» […] ne ţine în loc. Fiindcă s-a pus aici problema de ce nu facem concursurile la date fixe. Păi cum să le facem, dacă schimbăm tot timpul Regulamentul şi Legea?“.

Alexandru Solomon:

„Departe de CNC gîndul că valoarea ar trebui să fie criteriul finanţării“

Ce mi s-a părut cel mai interesant: ideea că CNC-ul trebuie să mulţumească pe toată lumea, că banii trebuie împărţiţi între toate generaţiile, de parcă Fondul Cinematografic ar fi o casă de ajutor social; departe de vorbitor gîndul că valoarea ar trebui să fie criteriul finanţării; ideea că realizatorii sînt vinovaţi dacă filmul iese prost (perfect adevărat), dar că răspunderea pentru finanţarea unui proiect slab nu poate fi imputată CNC-ului; faptul că CNC-ul nu doreşte să intre într-o cadenţă legală, evitînd să organizeze două sesiuni de concurs pe an, ceea ce dă peste cap orice fel de strategie a producătorilor; în fine, m-a dezamăgit şi umilit reacţia agresivă contra criticilor de film.

- Tudor Giurgiu:

„La doi ani după La Palme d’Or, îi dăm în cap lui Cristian Mungiu“

„În ultimii cinci ani, am participat la peste 30 de dezbateri, întîlniri, discuţii cu breasla, CNC-ul, Ministerul etc. Am observat că fiecare vorbeşte pe limba lui – cînd de credite, cînd de punctaje, cînd de procente, cînd de surse de finanţare. Un Palme d’Or ar fi trebuit să însemne o renaştere a sistemului cinematografic: investiţii masive şi sistematice în tinerele talente, consolidarea selectivă a festivalurilor şi transformarea lor în vehicule eficiente de promovare a filmului românesc, facilităţi fiscale pentru a aduce banii americanilor din nou în ţară, construcţie de săli noi, programe de educaţie şi de cultură cinematografică. Cam aşa au făcut bosniacii, după ce au fost părtaşi la obţinerea unui Oscar pentru No Man’s Land şi a unui Urs de Aur pentru Grbavica. În România, la doi ani după La Palme d’Or, îi dăm în cap lui Mungiu şi, în general, credem că e mai bine să fie linişte. În concluzie, nu mi se mai pare nimic «revelator şi interesant», pentru că nu mă mai miră nimic“.

- Alex. Leo Şerban:

„Echipa ministerială, eclipsată de «echipa de zgomote»“

„Cum am plecat înainte să ia cuvîntul dl Şerbănescu (dar nu am plecat din această cauză!), am citit abia acum discursul dumisale – plin de contraverităţi (ale sale), de contrarietăţi (pentru cine îl citeşte) şi de umor (involuntar)...

Spune, de ex., dl E.Ş. că «şi responsabilitatea eşecurilor trebuie împărţită»? De acord, dar eşecurile sînt tocmai ale veşnicilor abonaţi CNC: Marius Th. Barna, Ioan Cărmăzan, Adrian Popovici! Astea sînt cele care ne preocupă cel mai mult, tocmai pentru că vin în serie – jamais 2 sans 3, cum zice francezul. Altfel,

dl E.Ş. amestecă limba de lemn («realizările», «cadrul echitabil pentru toţi» etc.) cu un vocabular mai «muschiulos», preluat probabil de la dl Nicolaescu. Cel mai consternant este faptul că dl E.Ş. consideră că, deşi «reprezentanţii Noului Val s-au plasat pe primele locuri» pentru finanţări CNC, ei «fac sistematic scandal»... După orice logică, asta arată tocmai că cei din «Noul Val» sînt preocupaţi de carenţele de sistem, nu de propriile locuri. «Logică» am zis? Nu şi a dlui Şerbănescu! Potrivit acesteia, tinerii cineaşti ar trebui să zică bogdaproste că s-au plasat – pe merit – pe «primele locuri» şi să tacă mîlc, pentru că altfel nu mai pupă ei bani. Revenind la prima parte a discuţiei de la MCC (la care am participat), nu pot spune decît că «nevoia de lumină» – atît de generos/ grandios anunţată – a fost mai curînd un biet bec de 40W pîlpîind intermitent... Iar asta, din două motive: lipsa de experienţă a echipei ministeriale şi «echipa de zgomote» care a bruiat discuţia. MCC şi-a dovedit disponibilitatea la dialog şi bunele intenţii, dar numai ele nu sînt suficiente; «echipa de zgomote» (Cornelia Paloş şi Cristian Comeagă) a ştiut cum să deturneze discuţia spre o abordare «macro», în care problemele «micro» (bine punctate de Stere Gulea şi de scrisoarea lui Radu Gabrea) nu s-au mai văzut.

Practic, s-au adunat mere cu pere ca să discute despre prune! Dl Comeagă s-a trezit vorbind din nou (după interminabila sa intervenţie), deşi era clar pentru toată lumea că propria mea intervenţie nu se referea la producţiile dumisale (în calitate de producător), ci la cele purtînd semnătura tripletei sus-amintite; întrebarea mea (fals naivă) era simplă: cum de rezistă companiile producătoare care scot asemenea rebuturi în serie?! Cum de nu dau, logic şi economic, faliment? Pesemne că rentează să le produci în continuare cu bani de la CNC, nu? Dl C.C. s-a simţit, probabil, cu musca pe căciulă. Cu toate premiile adunate la Gopo, nu se poate spune că filmul produs de domnia sa – Restul e tăcere, cel mai scump film românesc de după ’90 – a fost un succes. Supravieţuitorul dlui Nicolaescu l-a bătut la box-office, cronicile au fost amestecate, participarea la festivaluri, firavă şi nesemnificativă, iar distribuţia în străinătate, o necunoscută despre care se tace politicos. Adică, «flerul» de producător al dlui Comeagă a fost zero: păstrat în stadiul de scenariu, Restul e tăcere ar fi rămas în istorie ca un mit frumos, ceva gen «filmul care ar fi fost... ». Dar dl C.C. a insistat să fie transpus pe peliculă, cu rezultatul deja menţionat.“

Valerian Sava:

„Un Voronin filozofard, cu funia la par“

„După ce şi-a început cariera de dregător filmic declarînd, într-un interviu cu Ovidiu Şimonca şi cu sus-semnatul, că el nu va îngădui ca în cinematografie să aibă loc o lustraţie, era fatal ca Eugen Şerbănescu să şi-o încheie incriminînd noua generaţie de cineaşti în limbajul liderului comunist de peste Prut. E însă un Voronin filozofard, glosînd incontinent cum împarte el cu Cristian Mungiu gloria Palme d’Or-ului, ca şi cum nimeni din jur nu şi-ar da seama de absurditatea unei unităţi de măsură comune. Nu, tovule, sînt două realităţi şi două unităţi de măsură complet diferite şi neinterşanjabile: una este valoarea filmelor, datorată integral autorilor şi realizatorilor, şi cu totul altceva este îndeplinirea atribuţiilor instituţionale ale celor care girează Fondul Cinematografic. Mai ales dacă aceştia îşi ascund masivele malversaţii sub teoria abracadabrantă că un profesionist nu are datoria şi dreptul să întrevadă într-un scenariu viitorul film, ci să evalueze numai textul în sine, urmînd ca deciziile unei comisii de selecţie să fie judecate abia după 2-4 ani!

Iată însă că acestei doctrine a incompetenţei şi a corupţiei i-a ajuns funia la par, prin cascada de noi filme nule, precum Dincolo de America sau O secundă de viaţă, fără ca ministerul de resort să se sinchisească!“

Recomanda articolul prin: