OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Anul acesta nu am mai participat la Astra Film Sibiu doar de placere, ci si ca sa lucrez. Am avut misiunea de a coordona aparitia ziarului festivalului (opt numere de opt pagini in 11 zile), lucru care s-a dovedit mult mai dificil decit ma asteptam. Noroc ca am avut o echipa de tineri jurnalisti a-ntiia (printre care si cosemnatarul acestui articol) si am reusit s-o scoatem la capat fara a ne fi rusine de nimic. Colac peste pupaza, m-am captusit cu o gripa pe cinste, iar doua zile le-am petrecut integral in redactie si in pat, insa mi-am revenit gratie doctorului neoficial al festivalului (multumesc, domnule Sandu!). Una peste alta, de abia in ultima zi de festival am reusit sa vad si eu un film (marele premiant, Cabal la Kabul de Dan Alexe), lipsit de orice griji. Totusi, as lua-o oricind de la capat.

O poveste amuzanta, care mi-a adus aminte de proze precum cele ale „tirgovistenilor“, in care personajele se iau la harta cu autorii lor (de data asta, au intrat in joc si... criticii). Toma Peiu, unul dintre redactorii ziarului, a scris o cronica foarte buna despre Bar de zi si alte povestiri de Corina Radu (singurul documentar romanesc premiat anul acesta!), in care cita si o replica a unei „eroine alcoolice“ nenumite. in ziua de dupa aparitia articolului, ma intilnesc la barul festivalului chiar cu regizoarea, care imi spune ca unul dintre personajele sale ar vrea foarte mult sa vorbeasca cu Toma. Nestiind despre ce e vorba, ii transmit mesajul colegului meu si il vad schimbindu-se instantaneu la fata, de parca avea o presimtire. Nu se insela. Cum de ce ti-e frica nu scapi, Toma nu a reusit sa evite confruntarea cu doamna din film, iar aceasta l-a facut cu ou si cu otet: ca nu ea era alcoolica si ca nu s-a documentat suficient pentru articol (daca ar fi mers la „Bar de zi“ – pare-se, un loc celebru pentru sibieni – si i-ar fi intrebat pe clientii fideli ai crismei, toti ar fi garantat ca ea nu sufera de dipsomanie), ca nu se gindeste la cit de mult poate rani prin ceea ce scrie despre oameni s.a.m.d. Mai mult, doamna voia sa publicam o dezmintire in ziar. Ma si gindeam cum ar fi sunat un astfel de text: „Personajul X din filmul Y declara ca nu el, ci personajul Z este alcoolic...“. A doua zi, aud ca, la petrecerea din seara precedenta, doamna din Bar de zi se imbatase crita. De necaz, desigur...

Nu stiu insa daca acesta este motivul pentru care, la festivitatea de premiere, Corina Radu a venit insotita de un alt personaj.
O poveste asemanatoare, dar intr-un alt context, mai putin asteptat: conferinta de presa a filmului Cold Waves de Alexandru Solomon (un documentar, dupa cum poate stiti, despre Radio Europa Libera). Andrei Rus, un alt coleg de la ziar, a pus o intrebare care a nemultumit o buna parte din audienta – totusi, o intrebare cit se poate de legitima pentru cineva care avea citiva ani in 1989. El a vrut sa stie daca lucrurile stau chiar asa cum reies din film: toti fostii securisti (actuali politicieni) sint rai, in timp ce toti fostii redactori ai Europei Libere sint buni. Domnul Emil Hurezeanu, unul dintre personaje, s-a simtit foarte lezat de intrebare si a inceput sa comenteze cu morga, minute in sir, dezinteresul tinerei generatii fata de istoria recenta si de politica. Vai de junii care n-au avut sansa sa cunoasca sistemul comunist, ca habar n-au ce-i aia viata adevarata! Noroc cu Alecu Solomon, care a recunoscut – chiar si in film – ca in tinerete nu dadea doi bani pe politica. Eu unul am invatat ceva din intimplarile astea: daca scrii – sau vorbesti in public – despre un documentar romanesc, trebuie sa fii foarte atent sa nu-i ofensezi cumva personajele – pot fi periculoase!

Un alt lucru pe care l-am invatat eu la Sibiu este ca la Astra Film Fest nu vin vedete. Sau, daca vin, isi lasa fitele acasa. Cel mai bun exemplu de anul acesta: Pawel Pawlikowski, cunoscut regizor britanic de origine poloneza, al carui film de fictiune My Summer of Love a rulat si la noi anul trecut. A fost prezent la Sibiu ca membru al juriului, dar si ca autor de documentar (cu doua filme remarcabile, From Moscow to Pietushki si Serbian Epics, incluse intr-un program special BBC). Ma asteptam sa fie un star inabordabil, dar am descoperit un om foarte deschis si un interlocutor fermecator. Mi-a povestit, de pilda, despre relatiile lui cu criticii de film, de ce ii admira pe unii (foarte putini) si de ce ii dispretuieste pe altii (marea majoritate). Duminica, ajungind in piata deschisa din Sibiu, calauziti de Michael Stewart (cel mai vechi prieten al Astra Film Fest, dependent de brinza si gogosarii bastinasi), Pawel a vrut sa-si cumpere o roata de cascaval afumat. Cum n-avea deloc lei si nici o hirtie de 10 euro (cam cit costa produsul respectiv), a trebuit sa-i schimb 20 de euro, ca sa nu plece acasa cu mina goala.

Caravana lui Budrala
Tot in ultima zi a festivalului, un eveniment exceptional. Dupa editia din 1998, in care documentarul La drum de Dumitru Budrala a fost proiectat in satul personajelor sale, organizatorii s-au gindit sa reia Caravana Astra Film. De data asta, in Caminul Cultural al satului Sibiel, aflat la 25 de kilometri de Sibiu, au fost proiectate secvente din cinci filme despre transhumanta, asa cum este ea practicata in Iran, Tibet, Scotia, Franta si Romania. M-am asezat intre oierii-fluierasi din zona (Sibiel, Jina, Sugag etc.), nerabdator sa le observ reactiile. in primul rind, pastorii comentau, ca la televizor, orice detaliu care li se parea important si isi explicau unul altuia lucruri de domeniul evidentei (probabil majoritatea n-au fost in viata lor la cinema). Cind era vorba de oi, analizau cantitativ si calitativ, cu ochi de expert, turmele care se perindau pe ecran. Cind a fost insa vorba de iacii din Himalaya, un privitor a exclamat: „Ce animale urite!“ si cam atit. Tot ciobanii conationali i-au interesat cel mai mult: lasa-i sa plimbe pocitaniile la ei acasa, noi raminem la oile noastre! Oricum, un experiment reusit, care ar trebui reluat si cu alte filme documentare, si in alte locuri din tara.

Nu stiu cu ce impresii ati ramas dupa lectura acestor insemnari subiective care au incercat sa surprinda spiritul Astra Film, dar sper ca v-ati convins ca merita sa mergeti la Sibiu (chiar si atunci cand orasul nu va mai fi Capitala Culturala Europeana), pentru a vedea filme documentare (despre care am vorbit cam putin aici) si pentru a cunoaste oameni si culturi altfel inaccesibile. Din fericire, proiectul cultural pornit din Sibiu continua sa se extinda: Cinemateca Astra Film de la Muzeul Taranului Roman din Bucuresti va continua si se pare ca nu va ramine un caz izolat. Astfel cresc sansele documentarului romanesc.