OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Programul festivalului a inclus filme clasice şi recente, de autor şi de gen, personale şi populare. N-au lipsit titluri cu care ne-a obişnuit Cinemateca, precumCopilăria lui Ivan (1962) şi Călăuza (1979) de Andrei Tarkovski,Un cuib de nobili (1969) de Andrei Koncealovski, Cătina roşie (1973) de Vasili Şuşkin sau Siberiada (1977) de Serghei Bondarciuk. Amatorii de comedii au putut vedea unele dintre cele mai iubite producţii sovietice de gen, cum sînt Operaţiunea Î şi alte aventuri ale lui Şurik (1965) şi Mîna cu briliante (1968) ale lui Leonid Gaidai.

 

Unul dintre marii regizori ruşi de azi, Aleksandr Sokurov, a fost prezent cu două filme din perioade diferite de creaţie. Zilele eclipsei (1988), adaptare a unui roman SF al fraţilor Arkadi şi Boris Strugaţki (cei care au fost la originea Călăuzei lui Tarkovski), este un film lent şi apăsător, în care atmosfera alienantă – datorată în bună măsură coloanei sonore – este mai importantă decît acţiunea propriu-zisă (cu pregnante accente absurde, dar şi profetice). Figura debutantului Aleksei Ananishnov, care-l interpretează pe Dmitri Malianov (doctor-cercetător june şi chipeş, care acceptă o repartiţie într-un orăşel din Asia Centrală), nu va fi uşor uitată de spectatori. Taurul (2001) mi-a adus aminte de Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal, piesa lui Matei Vişniec din 1998. Acolo era vorba de sfîrşitul lui Stalin, aici – de cel al lui Lenin (pe care, într-una dintre cele mai intense scene ale filmului, îl vizitează, în dacha de la ţară unde este ţinut sub control, chiar fostul său discipol Iosif Vissarionovici). De fapt, în cadrul filmografiei lui Sokurov, Taurul reprezintă episodul median dintr-o trilogie despre conducătorii care au marcat istoria secolului trecut (ceilalţi doi fiind Hitler – în Moloch – şi împăratul Hirohito – în Soarele). Lenin, interpretat de Leonid Mozgovoy, este prezentat ca un bătrîn neputincios, care nu mai inspiră decît milă şi nu mai provoacă decît rîsete. Taurul este o dramă tulburătoare, din care nu lipsesc momentele poetice. Pentru publicul român, cele două filme ar putea reprezenta primul pas către descoperirea unui artist proteic de o forţă remarcabilă.

 

Dintre producţiile mai recente ale cinematografiei ruse, am revăzut cu plăcere Euforia (2006), debutul regizoral al lui Ivan Vîrîpaev – o superbă poveste de dragoste imposibilă plasată în taigaua siberiană. În fine, poate cel mai aşteptat film din festival a fost Cum mi-am sfîrşit vara de Alexei Popogrebsky, dublu premiat la Berlinala de anul acesta (pentru cei doi actori principali şi pentru imagine). După ce a fost prezentat la TIFF-ul clujean, filmul a fost proiectat pentru prima dată în Capitală (din păcate, tot din motive tehnice, el a fost reprogramat la o zi după ce evenimentul se încheiase oficial). Tot răul spre bine: dacă filmul cu care s-a deschis festivalul nu a fost prea bine ales, cel cu care s-a încheiat, volens nolens, a fost o adevărată desfătare pentru cinefili. Cum mi-am sfîrşit vara, care ridică peisajul arctic la rangul de personaj, este o puternică dramă cu note de thriller, al cărei regizor merită urmărit. Eu unul sper că Festivalul Filmului Rus va reveni anul viitor, cu cît mai multe producţii recente notabile şi cu cît mai puţine probleme, căci interesul publicului românesc pentru filmele venite de la Răsărit este departe de a se fi epuizat.