Ediţia a 65-a a celui mai vechi
festival de film din lume, Expoziţia Internaţională de Artă
Cinematografică de la Veneţia (27 august-6 septembrie a.c.), a
debutat cu un scandal. Popularul săptămînal german Der
Spiegel a pus la zid Mostra, acuzînd-o de patriotism exagerat.
În secţiunile principale ale
festivalului au fost incluse, anul acesta, unsprezece filme italiene,
dintre care patru se numără printre cele douăzeci şi unu de
lungmetraje din competiţie, conform Der Spiegel. O asemenea alegere
„pare hazardată, ţinînd cont de faptul că, în
ultimii ani, aproape toate filmele italiene au fost un fiasco la
Veneţia şi nici nu s-au impus pînă acum ca filme-cult“, se
scrie în articolul acuzator. De asemenea, festivalul mai e
criticat de publicaţia din Hamburg pentru marele eveniment pe care
i-l dedică cineastului-cîntăreţ Adriano Celentano, al cărui
film din programul de la Lido, Yuppi Du, nu e nici măcar nou, datînd
tocmai din 1975. Patriotism pe toată linia, aşadar.
Reprezentanţii Mostrei au răspuns cu
cifre: în secţiunile oficiale sînt, ca şi anul trecut,
opt, şi nu unsprezece filme italiene – patru în competiţie,
trei în „Orizzonti“ şi unul în afara concursului;
celelalte trei titluri sînt de fapt cópii restaurate ale
unor filme clasice. Iar, dacă patru producţii locale în
competiţie e prea mult, ce se poate spune despre cele cinci filme
americane din concurs?
Şi ministrul italian al Culturii,
Sandro Bondi, s-a simţit nevoit să dea o replică, declarîndu-se
uluit de criticile din Der Spiegel. Mostra şi directorul ei, Marco
Müller, „au dovedit, în particular în ultimii ani,
o absolută independenţă şi autonomie în alegerile
artistice“, a declarat Bondi. Ministrul a reamintit de recentele
succese de la Cannes (unde ambele filme italiene din competiţie –
Gomorra de Matteo Garrone şi Il divo de Paolo Sorrentino – au fost
premiate) şi nu numai, care ar demonstra că „restul lumii iubeşte
Italia şi cinematografia sa“.
Totuşi, judecînd după primele
trei lungmetraje semnate de regizori italieni incluse în
competiţie la Veneţia, vremurile de aur ale cinematografiei lui
Antonioni, Fellini şi Visconti sînt încă departe. Un
film nu doar nereuşit, ci şi imoral (luînd în
considerare opţiunile etice ale autorului său) este Un giorno
perfetto de Ferzan Özpetek. Ecranizarea bestsellerului Melaniei
Mazzucco (tradus şi la noi) pare, timp de o oră şi jumătate, o
melodramă călîie, cu pretenţii de frescă socială, însă
regizorul turco-italian ne serveşte un final-şoc, care nu e
justificat dramaturgic şi pe care nici măcar nu şi-l asumă pînă
la capăt, lăsînd actul teribil în afara cadrului.
Filmul veteranului Pupi Avati Il papà di Giovanna, lansat în
Italia simultan cu romanul omonim (semnat chiar de cineast), este o
dramă mai onestă şi mai agreabilă despre relaţia dintre un tată
iubitor (Silvio Orlando, extraordinar) şi fiica sa, cu grave
probleme psihice. Regizorul a plasat povestea în Bologna
(oraşul său natal) din epoca lui Mussolini şi de după război,
privindu-şi cu multă afecţiune şi înţelegere personajele;
deşi ultima parte (în care Istoria îşi spune cuvîntul)
este prea schematică, spectatorii nu pleacă dezamăgiţi de la
acest film. Al treilea titlu „local“ din competiţie,
BirdWatchers al cineastului chiliano-italian Marco Bechis,
impresionează mai ales prin exotismul obiceiurilor personajelor (o
comunitate de indios din Brazilia), însă nu are ritmul şi
forţa necesare pentru a captiva şi a stărui în memoria
publicului.
Un foc de paie
Chiar dacă anul acesta numărul
starurilor hollywoodiene prezente în lagună este mult mai mic
decît la ediţiile precedente, cel puţin fanele sexoşilor
actori George Clooney şi Brad Pitt nu au fost dezamăgite. Cei doi
au defilat pe covorul roşu din faţa Palatului Cinematografului
alături de fraţii Coen şi de actriţele Frances McDormand (soţia
lui Joel Coen) şi Tilda Swinton. Motivul: Burn after Reading, cea
mai recentă creaţie a numiţilor regizori, scenarişti, producători
şi monteuri, avîndu-i în distribuţie pe cei patru
actori amintiţi, a deschis – în afara concursului –
festivalul veneţian. După un film multioscarizat (No Country for
Old Men), membrii Academiei Americane de Arte şi Ştiinţe
Cinematografice pot sta liniştiţi: fraţii Coen nu le mai pun
probleme anul acesta. O comedie-thriller complet dementă, despre
CIA, fitness, operaţii estetice, relaţii on-line şi, desigur,
crime, Burn after Reading pare mai degrabă o joacă de copii mari
(includ aici şi autorii, şi actorii) decît un film care să
aibă ceva de spus sau măcar oarece logică. În rest, Pitt se
prosteşte cum n-a mai făcut-o pînă acum, iar Clooney e mai
pervers şi paranoic ca niciodată, dar rezultatul va rămîne
în filmografia fraţilor Coen doar ca o bizarerie în
familie.
Şi fanii lui Charlize Theron au fost
satisfăcuţi de Mostra 65. Unul dintre aceştia, un jurnalist
brazilian, a profitat de conferinţa de presă a filmului The Burning
Plain (debutul în lungmetraj al lui Guillermo Arriaga,
ex-scenaristul lui Alejandro González Iñárritu),
pentru a o cere în căsătorie pe actriţa originară din
Africa de Sud. Protagonista din filmul lui Arriaga a refuzat
diplomatic.
Un nou Leu asiatic?
Ne aflăm la mijlocul festivalului şi,
fără îndoială, marea întrebare a tuturor este: la cine
va ajunge al 65-lea Leu de Aur? În ultimii trei ani, trofeul a
fost confiscat de regizorii asiatici: taiwanezul Ang Lee l-a cîştigat
chiar de două ori, cu hollywoodianul Brokeback Mountain (2005) şi
cu Lust, Caution (2007), iar chinezului Jia Zhang-ke (prezent acum cu
un scurtmetraj, Cry Me a River, în afara concursului) i-a
revenit onorarea de a-l înălţa triumfător în 2006,
pentru Still Life. Anul acesta, nu cred că ar mira pe nimeni dacă
Leul va fi primit de un cineast japonez. Pînă acum, conform
publicaţiei zilnice a festivalului, printre filmele din competiţie
cel mai bine primite atît de critici, cît şi de public,
se numără Achilles and the Tortoise, cea mai recentă creaţie a
lui Takeshi Kitano, şi Ponyo on the Cliff by the Sea, noua animaţie
senzaţională a lui Hayao Miyazaki. Un alt maestru al animaţiei
nipone, Mamoru Oshii, nu a intrat încă în concurs.
Primul titlu amintit e şi preferatul
meu de pînă acum. Este vorba de capitolul final din trilogia
„sinuciderii artistice“ a cineastului japonez, din care mai fac
parte Takeshis’ (2005) şi Glory to the Filmmaker! (2007). Deşi
protagonistul e acum pictor, şi nu cineast, viziunea autorului nu
şi-a pierdut (auto)ironia: Kitano însuşi îl
interpretează pe artist la maturitate, iar picturile de film ale
acestuia au fost realizate chiar de regizor, după accidentul de
motocicletă care i-a schimbat viaţa. Celebra aporie a lui Zenon, la
care face trimitere titlul, îşi găseşte explicaţia în
finalul filmului: pentru protagonist, Ahile (arta) ajunge din urmă –
şi se identifică cu – broasca ţestoasă (viaţa), traseul
existenţial al lui Machisu fiind ridicat la rangul de obiect
artistic. Un film-portret paradoxal, cu puternice accente absurde,
dar şi o critică a artei (post)moderne, Achilles and the Tortoise
te captivează şi, după ce te face să rîzi în hohote,
te lasă să meditezi cu amărăciune la idealurile intangibile pe
care le avem cu toţii.
La Veneţia a mai putut fi văzut noul
film realizat de unul dintre cei mai importanţi autori ai
cinematografiei contemporane: iranianul Abbas Kiarostami. El a şi
primit un premiu special din mîinile japonezului Kitano.
Iranianul a comentat hîtru: „Încă de la debut, Takeshi
Kitano a făcut cu o mînă filme violente şi cu cealaltă mînă
filme poetice. Eram curios cu ce mînă îmi va da
premiul“. Mostră de cinema experimental şi autosuficient, Shirin
al lui Kiarostami porneşte de la un poem mitic persan de secol XII,
care a fost adaptat şi montat de Kiarostami. Însă spectatorii
nu văd pe ecran ce se întîmplă pe scenă, doar aud
vocile actorilor, muzica şi efectele sonore ale spectacolului şi
observă reacţiile pe care le produce montarea asupra celor 114
actriţe iraniene (plus franţuzoaica Juliette Binoche) aflate în
public. Deopotrivă analiză a limbajului nonverbal şi eseu despre
feminitate, Shirin se poate dovedi o experienţă cathartică.
Această corespondenţă nu ar fi fost posibilă fără
ospitalitatea Institutului Român de Cultură şi Cercetare
Umanistică din Veneţia.
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters