OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In aceasta primavara, la Cinema Studio si respectiv restaurantul Capsa aveau loc festivitatile de decernare a aproximativ 100 de premii paralele ale UCIN si UARF (nu stiu daca ma puteti urmari), pentru aceleasi filme din 2004, platite repetitiv din Fondul Cinematografic National, potrivit normelor la care convenisera cu ani in urma – ati ghicit! – UCIN si UARF, sub obladuirea – asta poate nu stiti – secretarului de stat Ioan Onisei.

- Mihnea Gh., S. Nicolaescu &Comp. dind 100 de premii
La UCIN, seful UARF, S. Nicolaescu, si-ar fi inscris in concurs „catastrofalul“ (cf. cotatiile cvasiunanime ale criticii) Orient Express, fara a se sinchisi ca urma sa se si autopremieze la Capsa, dar isi va fi facut socoteala ca nu are nici o sansa sa ia crema premiilor. Fiindca urma sa concureze filmul din stagiunea anterioara, cu premiera in ianuarie 2004, al lui Lucian Pintilie, Niki Ardelean, colonel in rezerva. Drept care nu si-a proiectat Orientul… in concursul UCIN.

Dar – surpriza! – Lucian Pintilie a refuzat sa intre in carusel (ca si in octombrie 2003, cind a boicotat jalnica „Gala“ de la Patria, care a marcat virtual inceputul sfirsitului restauratiei mediocrate: Pintilie lipsise demonstrativ de la festivitate, impreuna cu toata echipa filmului Dupa-amiaza unui tortionar). Ceea ce nu inseamna ca, dupa aceasta dubla decapitare a listei filmelor concurente, care lasa in urma un peisaj filmografic al anului 2004 mai trist decit absenta oricarei premiere romanesti in anul 2000, nu inseamna ca se va fi clintitit ceva in constiinta celor indemnizati de Mihnea Gheorghiu ca membri ai juriului (clientii votanti din toate juriile si adunarile mercenare, toti unul si unul: Nicolae Cabel, Stefan Antonescu, Victoria Marinescu, Stefan Velniciuc s.a. m.d., in cap cu Laurentiu Damian si sustinuti, ca in fiecare an, de C. Corciovescu si M. Mihailescu).

Necum sa se fi recuzat, juratii de strinsura au lasat sa se reverse electoral asupra viitorilor votanti, in plina seceta si inanitie, ploaia manoasa a peste 20 de premii UCIN pentru filmele de fictiune si peste 30 pentru cele documentare si de animatie.
Dar deja comentata (de prin 2002) politica a „imposturii la paritate cu valorile“ – in cazul de fata, egalizarea in palmares a onestilor meritorii cu cei viceversa – a functionat spornic, prin ceea ce am mai numit in alte ocazii „premii de racolare“. Acordarea la gramada a Premiului special al juriului (Marele premiu nu s-a atribuit) pentru trei dintre tinerii regizori performeri ai unor scurtmetraje deja premiate si mai degraba supraevaluate compensatoriu (Catalin Mitulescu, Constantin Popescu jr., Cristi Puiu) a cautionat incoronarea cu Premiul pentru regie a ororii artizanale Damen Tango (Dinu Tanase).

Ca sa nu ramina in urma cu tocarea banilor publici asigurati de juristul mediocratiei devenit secretar de stat inca din anii 1997-2000, sforarul suprem de la Capsa a distribuit dintr-un foc, la rindu-i, vreo 50 (cincizeci) de premii, cu trecerea in fruntea listei a propriului op. N-au lipsit din palmares mai nici unul dintre numele de pe genericele bifate sau nu in prealabil la UCIN: Damen Tango, Lotus, Magnatul, Milionari de week-end, Italiencele. Originala in suita, punind-o in cea mai adecvata lumina, daca nu chiar o culminatie a ceremoniei, a fost insa premierea „doctorului in arte“ Grid Modorcea. Acesta scrisese de cel putin doua ori enormitatea dementiala pe care am mai citat-o, ca Orient Express este „prima opera de referinta a acestui mileniu“. Iar in Dictionarul filmului romanesc de fictiune, pentru care a fost premiat, premiatul acorda aceleiasi pelicule mai multe rinduri decit pentru toate cele sase filme ale lui Lucian Pintilie de dupa 1989 la un loc (vezi Obs. cult. nr. 2-259).

- Debutantii sub steagul lui G. Saizescu si C.V. Tudor
Dar sa ne intoarcem la premierele autohtone ale stagiunii, de dupa hiatusul de patru luni. Spre deosebire de cele din toamna, printre care se aflau si doua filme de debut din totalul de sapte (Milionari de week-end si Italiencele), lansarile din finalul stagiunii – in numar de doua – au fost monopolizate de virfurile precedentelor valuri: Mircea Daneliuc, cu Sistemul nervos, si Dan Pita, cu Second hand. Prin pretinsii milionari ai lui Catalin Saizescu si inchipuitele peninsulare ale lui Napoleon Helmis, ne-am luat asadar un La revedere deloc tonifiant si, pentru un timp, imprevizibil de la sansele filmului de debut. Nu fara a notifica, insa, ca soarta rezervata debutantilor nu e neaparat mai crunta decit a consacratilor. Oricite motive ii distanteaza si cu toate ca nimeni n-a facut aceasta remarca foarte la indemina, cei patru tocmai numiti sint perfect simetrici din acest punct de vedere. Asa cum celebrii Daneliuc si Pita n-au avut de ales, in sistemele si relatiile de lucru locale, decit intre a-si improviza in singularitate si din material propriu un „scenariu“, in linia autorlicului total descoperit dupa 1989 (Daneliuc), sau a recurge la serviciile de asemenea in singularitate ale unui scenarist la fel de improvizat, din nomenclatorul politic al momentului (Radu F. Alexandru), dupa reteta practicata inainte de 1989 (Pita), tot asa, debutantii Helmis si Saizescu jr. n-au dispus de alta solutie decit a opta intre exact aceleasi variante categoriale. Trebuie doar transcris alt nume din nomenclatorul la zi pentru a doua varianta: Saizescu senior, care cosemneaza scenaristic filmul juniorului, primul fiind si membru in „Colegiul“ fur de la CNC, cind al doilea a obtinut finantarea.

- Dupa Dinu Tanase, Dan Pita la nivelul lui Radu F. Alexandru
Se pare ca exista insa o tendinta de reducere la acelasi numitor a solutiilor, fiindca, pentru al doilea sau film, Helmis a renuntat la autorlicul initial si a apelat direct la senatorul C.V. Tudor, spre a cistiga o finantare la concursul de anul trecut. Ceea ce-i va permite peremistului fondator sa promoveze si el, de la statutul de debutant in scenaristica, cistigat gratie „patrulaterului rosu“ si lui Sergiu Nicolaescu cu Triunghiul mortii, la statura de demn urmas al „scenaristilor omnipotenti“ din epoca de aur, intre care, alaturi de un Mihnea Gheorghiu, se afla si mentorul sau spiritual si politic, Eugen Barbu.
Dar pentru ca este inutil sa argumentam unor Onisei sau Palos ca toate astea ar avea vreo legatura cu regulamentele si legislatia in vigoare ori in pregatire, ne vom retrage in incheiere pe un teritoriu proxim, finalizind bilantul stagiunii in compania filmului Second hand, caruia i-am ramas dator cu o cronicheta. Nu va impacientati insa, ne vor fi suficiente primele doua cadre din film.

De la chiar primul cadru – cu lungul monolog teoretizant si atoateanticipativ al personajului principal (monolog pus in gura lui Mihai Calin si scris poate de fostul senator Radu F. Alexandru in timpul vreunei sedinte parlamentare somnifere) – se vede ca urmasul privilegiatilor politruci de altadata are inca mai putina stofa de scenarist decit geniu inchipuit poseda fostul sau coleg de Senat si de impostura, Sergiu Nicolaescu, cazut si el la ultimele alegeri. Nu stim insa daca se poate conta si pe scoaterea pe tusa din arghirofilia scenaristica, dupa doua maculaturi succesive: Damen Tango, in finalul stagiunii 2003-2004 – cind cuplul regizoral-scenaristic Dinu Tanase-R.F.A. egala punctual si hilar, printr-o compilatie inconstienta, recordul provincialismului artizanal din cinematograful romanesc, stabilit de interbelicul Legenda celor doua cruci (1925) – si Second hand, prin care tandemul Dan Pita-R.F.A. a fixat climaxul stagiunii 2004-2005.

La rindu-i, al doilea cadru din Second hand da neintirziat intreaga masura a ce-a mai ramas din regizor (desi ne spusese destul asumarea stupiditatii textuale a cadrului inaugural). Aureolata topeste de contre-jour-ul orbitor al unui reflector – deconspirat in fundal, cind juna Alexandra Dinu se leagana prea tare in mersul sau apasat-meditativ prin noapte. Definitorie pentru gustul regizorului e adulatia (autoadularea) grupului de tineri cheflii care o intimpina pe viitoarea victima, fiindca la fel e intimpinat in aceeasi secventa si viitorul agresor. Nu inainte ca victima sa aiba si ea un monolog, dar din off, comunicindu-ne biografia rezumata si fisa caracteriologica a celui ce-i va face felul, desi violatorul in serie „sufera de o boala incurabila“. S.a.m.d., ca intr-un film indian de duzina. Insa cuplul fatal Pita-exsenatorul are un merit: acela de a-i fi prilejuit o cronica geniala lui Andrei Gorzo in Dilema veche.
Daca tot am incercat un bilant al stagiunii, de ce sa nu tragem putin spuza si pe turta noastra, intrucit cronica neucinistului Gorzo valoreaza mai mult decit mai tot ce-a incoronat in ultimii ani UCIN-ul lui Gheorghiu, Corciovescu, Mihailescu etc. cu Premiul pentru critica.