OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Mult rîvnitul Palme d’Or a revenit respectatului şi exigentului autor american Terrence Malick, care, din 1973 încoace, a semnat doar cinci lungmetraje. De pildă, două decenii despart Days of Heaven (Zile în paradis), singurul său film selecţionat anterior în competiţia canneză (în 1979), şi The Thin Red Line (La hotarul dintre viaţă şi moarte), premiat cu Ursul de Aur la Berlin. Cu noul său film, The Tree of Life, avînd în distribuţie staruri precum Brad Pitt (într-un rol destinat iniţial regretatului Heath Ledger) şi Sean Penn (vechi prieten al lui De Niro), Terrence Malick i-a convins pe membrii juriului de pe Croazetă că merită distincţia supremă a festivalului. Originile acestui proiect datează de la sfîrşitul anilor ’70, însă povestea impresionist-filozofică a fiului cel mare al unei familii americane din Vestul Mijlociu, prezentată de-a lungul deceniului şase al secolului trecut, a ajuns pentru prima dată pe ecrane abia la Cannes 2011.

Premiul pentru Cel mai bun regizor a fost acordat danezului Nicolas Winding Refn, aflat la prima selecţie canneză, pentru filmul său Drive. Premiul pentru Cel mai bun scenariu a fost obţinut de un alt cineast ajuns pentru întîia oară în competiţia oficială, israelianul (născut la New York) Joseph Cedar, care a semnat şi regia filmului Footnote. Cea mai bună actriţă a fost desemnată americanca Kirsten Dunst, pentru rolul interpretat în Melancholia de Lars von Trier. Trebuie menţionat că reputatul regizor danez, părintele Dogmei 95, a fost declarat, pentru prima dată în lunga istorie a festivalului, persona non grata la Cannes, din pricina provocatoarelor sale afirmaţii, aparent pronaziste, din timpul conferinţei de presă. Premiul pentru Cel mai bun actor i-a revenit francezului Jean Dujardin, care interpretează rolul principal într-un film care a făcut furori anul acesta pe Croazetă, The Artist de Michel Hazanavicius. Premiul juriului a ajuns la o altă producţie franceză, Polisse, scrisă şi regizată de actriţa Maïwenn (Le Besco), comparată de comentatori cu filmele care l-au impus pe De Niro.

Din palmaresul juriului au lipsit favoritul Le Havre (Finlanda-Franţa-Germania) de Aki Kaurismäki, film care a obţinut doar Premiul FIPRESCI (al criticilor internaţionali), şi La Source des femmes (Franţa-Belgia-Italia) al cineastului de origine română Radu Mihăileanu. La scurtmetraje, Palme d’Or-ul a revenit coproducţiei franco-ucrainiene Cross de Maryna Vroda, iar Premiul juriului – filmului belgian Swimsuit 46 de Wannes Destoop.

Premiul Caméra d’Or, pentru Cel mai bun lungmetraj de debut din secţiunile festivalului, a fost acordat filmului Las Acacias (Argentina-Spania) al regizorului Pablo Giorgelli, inclus în „Semaine de la Critique“. În secţiunea „Cinéfondation“, rezervată filmelor studenţeşti, au triumfat bulgara Doroteya Droumeva (The Letter), marocanul Kamal Lazraq (Drari) şi sud-coreeana Son Tae-gyum (Fly by Night).

Chiar dacă, după 2004, 2011 este primul an în care nici un film românesc nu cîştigă vreun premiu în diversele secţiuni ale Festivalului de la Cannes, bogata selecţie a „Zilelor filmului românesc“ de la TIFF-ul de anul acesta (Cluj, 3-12 iunie) şi unele producţii finalizate, dar încă neprezentate, precum Din dragoste, cu cele mai bune intenţii de Adrian Sitaru, ne fac să ne păstrăm optimismul privind participarea autohtonă la alte festivaluri importante, inclusiv de clasa A (de la Karlovy Vary, Locarno, Veneţia etc.).