OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cum nu există o politică de distribuţie a scurtmetrajelor în cinematografele româneşti, singura lor formă de viaţă este asigurată de festivaluri, cu care publicul autohton s-a obişnuit odată cu lungile seri de filme scurte de la Future Shorts şi Shorts Up.

Dar, la început, a fost … NexT. Regizorul Cristian Nemescu şi sound-designerul Andrei Toncu credeau în cinema şi trăiau în permanentă legătură cu lumea filmului, moştenire pe care Festivalul de Film NexT o împărtăşeşte cu publicul bucureştean de patru ani încoace. Fiecare ediţie a adus filme deştepte şi inspirate, oameni bine pregătiţi şi experimentaţi şi o atmosferă efervescentă şi prietenoasă.

Bunul, răul şi urîtul din competiţie

Ca în fiecare an, criticul de film Andrei Gorzo a făcut selecţia filmelor din competiţie, însă anul acesta, dintre cele 26 de titluri, multe sînt discutabile. Dacă anii trecuţi, după fiecare calup de scurtmetraje îţi stăruiau în memorie minuscule poveşti sau personaje, la ediţia de anul acesta, notabile au fost doar şapte, opt dintre scurtmetrajele din competiţie. Cele mai multe se regăsesc pe lista filmelor premiate de juriul alcătuit din Jim Stark, producător american (producător al multor filme regizate de Jim Jarmush), Bettina Schwarz, responsabila de secţiunea de scurt metraj a Academiei Europene de Film, Matthieu Darras, director artistic al Festivalului Inter-naţional de Film de la Bratislava, Elad Keidan, regizor israelian (cîştigător al Trofeului NexT 2009) şi Liviu Mărghidan, director de imagine şi producător român.

Încă două filme importante s-au aflat printre premianţi, scurtmetrajul francezului Romain Delange, În altă lume/L’un autre monde, din 2008, care a primit Menţiunea specială a juriului, şi Şifonierul/The Armoir, din 2009,  al canadianului Jamie Travis, care a obţinut premiul publicului. Filmul francez poate fi încadrat în seria scurtmetrajelor realizate după reţetă, în care surpriza din final reconstruieşte naraţiunea şi descoperă rostul poveştii. Însă povestea celor doi prieteni, unul care pleacă în război şi celălalt care se pregăteşte să facă film, este foarte puternică şi emoţionantă şi datorită dezechilibrului dintre imagine şi cuvinte, extrem de bine orchestrat.

Regia filmului Cu puţină răbdare/With a little patience/ Turelem (Ungaria, 2007), semnată de Laszlo Nemes, a fost premiată, deşi erau şi alţi candidaţi mult mai pertinenţi, cum este Jamie Travis, pentru The Armoir sau Balint Kenyeres, pentru The History of Aviation.  Filmul Cu puţină răbdare ar fi meritat mai degrabă Premiul pentru coloana sonoră, pentru rafinament şi adecvare, într-o poveste eliptică despre război şi suferinţă. În schimb, Premiul pentru coloană sonoră a fost cîştigat de Dani Pena, pentru filmul Geamandura/La Buoya (regia Mariano Salvador, Spania, 2009), o poveste care-şi iroseşte şi suspansul, şi miza, căreia îi lipseşte funcţia organică a disperării şi pe care nici sound-designul nu o ajută prea mult.

Ca în toţi anii, aşa cum şi-a propus şi de cele mai multe ori a şi reuşit, directorul artistic al Festivalului, Andrei Gorzo, a selectat şi pentru această ediţie poveşti care să-i provoace şi să-i veselească pe spectatori, filme precum În îndepărtatul nord/Way Up North, regizat de americanul Levi A. Taylor, o comicăreală viscerală şi compulsivă în stilul cuplului Tarantino-Rodriguez, sau joaca romantică atipică Como conoci a tu padre/How I Met Your Father/Cum l-am cunoscut pe tatăl tău a spaniolului Alex Montoya, sau mica şi nevinovata parodie hollywoodiană după reţetarul lui Slumdog Millionaire, Moore Street Masala, al regizorului irlandez David O’Sullivan. Pe de altă parte, filme preţioase şi fantasmagorice nu au găsit efectul scontat, aşa cum este cazul filmului francez Faiblesses/Slăbiciuni, un pretenţios amor neînţeles tîrît în scene erotice penibile şi inadecvate sau cum este pelteaua suprakitschoasă (nicidecum, suprarealistă, cum s-a vrut) Candy Darling.

Romanian Friends

Pe lîngă cele patru filme româneşti din competiţie, NexT a avut un program special „Festival Friends“, alcătuit din filme româneşti, cîteva dintre ele în premieră naţională, aşa cum a fost filmul lui Adrian Sitaru, premiat la Berlin, Colivia, sau chiar, în premieră mondială, filmul Iuliei Rugină, work-in-progress, Captivi de Crăciun. Chiar dacă cele mai importante şi cele mai bune filme româneşti sînt cele amintite mai sus, chiar şi în filmele aflate în competiţie sînt semne de schimbare în cinema-ul românesc.

Veteranul regizor de scurtmetraje Paul Negoescu îşi păstrează tonul, dinamica şi distanţa bine cunoscute şi în Derby, un film mult mai bine scris, însă fără ţintă. Un tată, îngrijorat că fiica lui ar putea avea o relaţie sexuală cu un coleg de şcoală pe care îl au drept invitat la cină, intră în confruntare microbistă cu puştiul, fan al unei echipe de fotbal rivale. Această feliuţă de viaţă nu surprinde ni-mic mai mult, nimic mai adînc şi nici măcar nu-şi propune, totul este pus pe tavă şi explicat, pe deasupra.

Mr David/Domnul David, regizat de Hadrian Marcu, se înscrie în reţeta minimalismului românesc, fără ca domnul David să moară, ci doar surprins în rutina zilnică, în postura nu prea fericită de paznic al unei scări de bloc.

Cît despre premiatul pentru Cel mai bun film românesc, Music in the Blood/ Muzica în sînge, în regia lui Alexandru Mavrodineanu, cu toate că e armonios şi antrenant (şi nu vorbesc despre muzica filmului!) are un subiect antipatic, şi anume greutăţile şi bucuriile unui mic cîntăreţ de manele. Dacă puştiul este cu siguranţă din peisajul descris, nici Andi Vasluianu, în rolul tatălui, nici Dorotheea Petre, în rolul mamei, nu prea îşi găsesc rostul, mai ales atunci cînd se pun pe cîntat.

Filmul de mediumetraj, Captivi de Crăciun, încă neterminat şi cu o istorie destul de zbuciumată, regizat de Iulia Rugină, cu un scenariu scris de Oana Răsuceanu, Ana Agopian şi Iulia Rugină, este foarte proaspăt, comic şi, cu puţine excepţii, foarte bine realizat. Patru personaje, o tînără extrem de activă, nerăbdătoare şi cu cîte o înjurătură în colţul gurii mai tot timpul (Mădălina Ghiţescu), un tînăr tipicar, pus pe calcule şi conexiuni logice (Bogdan Dumitrache), o femeie melancolică, cuviincioasă şi împăciuitoare (Ozana Oancea), şi un bărbat tăcut, cu căşti în urechi şi cu mintea în altă parte (Cristian Popa), sînt prinşi într-o gară de provincie, în ajunul Crăciunului, în aşteptarea unui tren salvator, deocamdată înzăpezit. Deşi nu se întîmplă mare lucru, în această prelungită aşteptare, personajele ajung să comunice mai mult sau mai puţin schematic şi amuzant, într-o absurdă şi incontrolabilă situaţie. În afara cîtorva stridenţe în dialog sau a unor stîngăcii de regie pasabile, filmul are o duioşie nemaiîntîlnită în filmele româneşti recente şi un ton proaspăt.

NexT a adus, ca de obicei, oameni foarte interesanţi la seminariile zilnice, pe Jim Stark, cel care a oferit amănunte din culisele producţiilor independente (şi care a ţinut să precizeze, pe bună dreptate, că nu are nici o înţelegere pentru regizorii din Europa care se plîng că nu li se dau bani pentru filme), pe Răzvan Rădulescu, ce a ţinut un seminar de scenaristică aproape academic, pe criticul britanic de film, Ronald Bergan, care, sever şi amuzant, a povestit din aventurile sale de autor. Despre petrecerile de anul acesta am auzit numai lucruri bune şi îi cred pe cuvînt pe participanţi. So, … NexT time!