OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

A 28-a editie a Festivalului international de cinema din Algarve (FICA) a insemnat un progres evident in zona organizarii: daca in anii trecuti, proiectiile erau parazitate de tot soiul de „accidente“ mai mult sau mai putin tehnice, de asta data, lucrurile au mers (aproape) ca pe roate. Scurta privire asupra unui eveniment (FICA este cel mai „batrin“ festival portughez) care da scurt-metrajului ce-i al scurt-metrajului si turismului, tot restul...

Timp de cinci zile, pasionatii de cinema de pe litoralul sudic al Portugaliei au putut vedea cam ce s-a mai facut in acest domeniu – din Italia in Norvegia si din SUA in... Portugalia; mai ales in Portugalia. E si normal ca o tara-gazda sa-si taie partea leului dintr-o selectie, dupa cum e normal ca, in ciuda unei intinderi considerabile de pelicula, premiile sa nu se duca neaparat acolo unde sta „greul“ (strict cantitativ).
Aceasta „regula“ bine stiuta s-a verificat si-n Algarve. Cu tot raportul de 3 la 5 in privinta proportiei de scurt-metraje autohtone la intreg, singurul filmulet portughez premiat – multipremiat, ce e drept – a fost A Suspeita (Suspectul), o parodie politista cu personaje de plastilina (la propriu!).

Motivatia juriilor care au decis sa acorde premiile aceluiasi film a fost usor „alaturi“: ca cica animatia cu plastilina ar fi putin utilizata in momentul de fata in Portugalia... E ca si cum ai da premiu unui film in alb-negru pentru ca nu prea se mai fac asemenea filme in Estonia. Din fericire, A Suspeita e o bijuterie de umor si inventie care transcende ingustimea clasificarilor. Un compartiment de tren, patru pasageri, un controlor, un animal, un briceag si un asasin... José Miguel Ribeiro reuseste, in 26 de minute bine folosite, sa spuna o poveste plina de suspans, sa o deconstruiasca prin recursul la ironie si sa „impacheteze“ totul intr-un glant vizual care are atmosfera si stil. Nu e putin lucru, desi una din calitatile filmului este tocmai aceea ca nu da impresia ca ar fi „mare lucru“: exista o nonsalanta, un firesc si o bucurie aproape copilareasca in felul cum sint povestite intimplarile care fac o parte din farmecul Suspectului; si totusi, dincolo de aceste simpatice atuuri, scurt-metrajul lui Ribeiro tradeaza o „eruditie“ a privirii – sofisticate fara a fi satioase sau searbede – pe care as dori-o, sincer, mai prezenta in filmul de animatie...
Trecind peste citeva titluri deja bifate in alte festivaluri de profil (Au bout du monde, Kleingeld, In Loving Memory sau Entre nós), trei filme mi s-au mai parut interesante din oferta Algarvelui: italianul Avere o leggere, neozeelandezul Accidents si (iarasi) portughezul Cinemaamor.

Primul – realizat de Carlo Sarti – are 15 minute si este aproape borgesian in idee: din curiozitate, Raffaele intra intr-un anticariat; pretul exorbitant al tuturor cartilor il intriga, dar si mai mult, faptul ca un barbat, intrat in pravalie odata cu el, este dispus sa dea 600000 lire (300 dolari) pentru o editie hartanita si ieftina a Numelui trandafirului... Ce se ascunde in spatele acestei bizarerii?
Sarti nu se incurca in referinte livresti sau in palimpseste calofile; filmul sau este direct, minimalist fara fite – ca un scheci de televiziune. Enigma este „rezolvata“ iute, dar nu e decit virful aisbergului. Anticariatul cu pricina vinde nu doar carti, ci si – ceea ce explica pretul neobisnuit – timpul aferent lecturarii lor! Altfel spus: daca vrei sa citesti, sa zicem, Mizerabilii lui Hugo si esti cicalit la cap de dimineata pina seara de o sotie nevrotica, proprietarul anticariatului se angajeaza sa-i aranjeze acesteia o escapada amoroasa cu un june irezistibil – care sa dureze, bingo!, exact cit ii trebuie sotului ca sa termine romanul... S.a.m.d. Epilogul: personajul contrariat de la-nceput cumpara Encyclopædia Britannica si se-apuca sa o citeasca... la mititica!

Accidents este la antipodul lejeritatii zglobii a precedentului. Foarte pe drept premiat pentru „cea mai buna fictiune“ a actualei editii, scurt-metrajul neozeelandez e povestea dura a unei razbunari in mediu petrolist: patru muncitori de la o platforma de exploatare a titeiului – doi tineri si doi de virsta mijlocie – traiesc clipe de cosmar zi de zi, pina in punctul in care cosmarul devine ceva la fel de obisnuit ca o tigara... In acest micro-univers abrutizant, lipsit de orice compasiune, bancurile fizice sint singura relaxare, iar mutismul – unicul refugiu. In urma unui asemenea „banc“ prostesc, facut de unul din tineri celuilalt, se-ntrupeaza drama: tinarul umilit se razbuna pe colegul sau, inscenindu-i un „accident“ mortal... Totul, cu complicitatea tacuta a celorlalti doi. Accidents seamana cu un reportaj de televiziune „deturnat“: filmat in filtre aramii, cu o granulatie mare, rafinat, gindit cadru cu cadru, montat cu un simt dramatic absolut naucitor. E o mostra de cinema fizic in ce are mai expresiv si mai inteligent.

In fine, desi uitat de la premii si – in plus – nesubtitrat (!), Cinemaamor al portughezului Jacinto Lucas Pires a fost un nesperat omagiu adus lui Godard/Demy/Monteiro/ Tarantino et alii de un tinar care si-a tocit constiincios maestrii pina in punctul de a-i recita pe dinafara... Un cinema-ca-amor mimetic, ludic, planant, refacind cu gratie experienta coq à l’ane-ului „made in Nouvelle Vague“ – cu momente muzicale cu tot! Si, evident, cu o „poveste“ care nici nu conteaza, drept pentru care nici nu v-o mai spun.