OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cum n-am apucat sa scriu la timp, o fac acum cu intirziere (dar tot rau-i spre bine!): mult mediatizata demisie a ministrului liberal al Culturii a lasat cinematografia in starea cea mai confuza si riscanta din 1989 incoace.

Toate blocajele antireformei de 15 ani din bransa si sperantele acumulate pe parcurs au ajuns intr-un moment exploziv. Iar binele intirzierii cu citeva saptamini a zicerii din capul coloanei vine din norocul ca, intre timp, numita stare de confuzie periculoasa este neasteptat pusa in lumina de patru evenimente produse in aceasta luna august 2005. Evenimente care se bat cap in cap, doua cite doua, in tandemuri oximoronice ordonate singure prin juxtapunere, in asa fel ca oximoroanele sa bata si ele la ochi. Nu stiu insa daca bat destul de tare pentru daltonisti sau pentru cei care sufera de orbul gainilor, efectiv ori simulat, tratabili sau nu: tiparirea la 4 august crt. in Monitorul oficial a Ordonantei privind cinematografia si publicarea la 10 august a rezultatelor noului concurs de proiecte cinematografice; respectiv, prima editie a unui Festival International al Marii Negre (Constanta-Mamaia, 10-14 august crt.) si a doua editie a Festivalului International al Filmului Independent „Anonimul“ (Sfintu Gheorghe-Delta, 15-19 august).

- Explozia sperantelor, dar nu si implozia antireformei
Ceea ce da apa la moara confuziei este incurcarea palierelor diferite ale starii de fapt si transferul unora asupra altora, cum ar fi meritele unor membri ai comisiei de selectie la ultimul concurs, virate asupra CNC-ului si sistemului insusi, cu UCIN-ul si UARF-ul lui. Este astazi principalul instrument al celor interesati sa perpetueze antireforma din domeniu. Ei vor sa lase ca totdeauna impresia ca lucrurile merg din ce in ce mai bine, gratie bunavointei lor, incit unii pot ramine la infinit in posturi, respectiv sa fie realesi automat, in sfidarea oricarui statut avuabil si in cvorumuri ridicole, de putinii votanti adusi pe canicula si santajati cu bani pesin. In realitate, prorogatii si realesii prin mita sint nevoiti sa cedeze partial si in extremis, numai sub presiunea unui factor mai important decit tangajele oximoronice suscitate. Un factor mai puternic si care se dovedeste irepresibil (la infinit) si ireversibil (cum in fine se arata): noul val regizoral. Nou val care nu se putea sa nu se iveasca in primii ani 2000, cum am incercat sa sustin cu alte prilejuri, fiindca el tine in ultima instanta nu de vointa rea sau buna a oficinelor in functie, nici macar de autorecunoasterea actantilor, cu atit mai putin de acceptul teoretic al reprezentantilor promotiilor anterioare (precum reduta-bilul Nae Caranfil, care – intr-un comentariu TV asupra ultimului concurs – nega in continuare existenta unui val urmator celui din care el personal a facut parte la sfirsitul anilor ’80, decalat in timp).

Dar incurcarea palierelor diferite ale starii de fapt actuale poate, in schimb, falsifica intreaga discutie si strica totul, pentru un timp imprevizibil.
Este pentru prima data, de cind se organizeaza la noi concursuri de proiecte de film, si este de-a dreptul neverosimil sa constati ca intreaga lista nominala de cistigatori ai finantarilor pentru lungmetraje se inscrie, fara exceptie, prin calitatea regizorilor implicati, intr-o virtual-optima „politique des auteurs“. Politica pentru care parea sa fi curs zadarnic cerneala timp de 15 ani, de cind putem spera la asa ceva, si mai ales de 8 ani, de cind legiferarile rutiniere ale mediocratiei mafiote nu vor sa asculte de un atare comandament. In fine, dupa aceleasi durate in pledoariile fara ecou pentru „trecerea de la o politica extensiv-numerica la una intensiv-valorica“ in promovarea debutantilor, nu-ti vine sa crezi ochilor citind remarca tinerei ziariste Larisa Ionescu (dupa cite stiu, neatestata filmolog, nici membra in Asociatia de resort-UCIN), din Cotidianul (11 august crt.), cum ca e vorba de „scenariile regizorilor aflati la a doua productie, Cristian Mungiu si Radu Muntean, si la a treia, in cazul lui Cristi Puiu“ (s.n.).

Adica exact sintagmele-cheie-de-bolta de care n-a vrut sa auda timp de 8, 15 si 50 de ani nimeni din cei care ar fi fost obligati sa compuna in jurul lor intreaga „strategie“, de care se face demagogic caz in toate actele normative legiferate de Parlament, fara nici un cuvint care sa fi sustinut accesul ritmic al tinerilor talentati la al doilea si al treilea opus.
Nu vreau deloc sa-i atribui colegei de la Cotidianul intentii doctrinare si programatice. De altfel, ea nici nu noteaza dupa citi ani ajung Cristian Mungiu si Radu Muntean la al doilea lungmetraj sau prin ce solutii disperate de conturnare a sistemului a parvenit – unicat ritmic in noul val – Cristi Puiu la al treilea. Dar intuitia si formularile sale norocoase merita detasate de facilitatea de crainici sportivi a altor comentatori, carora nu le-a trecut nici tangential prin gind vreo „problema“, chiar daca semneaza in Gindul, pasionati fiind de capcana clasamentului cu punctaje prevazut in Regulament. De unde titlul: Nae Caranfil, premiat cu coronita la CNC (Gindul, 11 august).

- In fine, o „politique des auteurs“?
Las pentru altadata nivelul cifric si procentual al finantarilor decise la concursul din aceasta vara, ca si filmul documentar si scurtmetrajele, in privinta carora intervin aparte handicapurile sistemului nereformat si politicile sectoriale neelaborate. Un articol aparut in cindva idealizata Romanie libera (acelasi 11 august) ne trimite insa alt semnal din partea sistemului si ne aduce cu picioarele pe pamint. Mai intii, autorul (membru viager, ca si presedintele UCIN, al Biroului Asociatiei de resort, delegat din oficiu in organisme remunerate) nu pomeneste in textul cu multe mii de semne tipografice numele nici unuia dintre cistigatorii ultimului concurs (care nu apar nici in vreo informatie din ziar). Cum le-au cazut in rarunchi mai marilor ziarului (implicati personal, ca scenaristi unici, in esecurile stagiunii trecute numite Magnatul si Sindromul Timisoara) si de ce nici n-au acceptat ei sa vada in ziarul lor cele trei nume de mai sus sau numele celor trei viitori debutanti in lungmetrajul de fictiune (Corneliu Porumboiu, Thomas Ciulei, Alexandru Solomon), plus numele virfurilor precedentelor promotii, Nae Caranfil si Mircea Daneliuc, ne lamurim din frazele-corp-delict-deontologic ale eternului membru in Birou.

- Un corp delict deontologic supraetajat
Delictul incepe de la titlu: Concursurile „cu cintec“ ale cinematografiei continua si in 2005. In linia prezumptiei din titlu, stipendiatul umple coloanele cu inventarul exhaustiv al unor „hibe ale actualului concurs“: „lentoarea cu care s-a initiat si intirzierile cu care s-au publicat rezultatele“, „printre «picatii» la actuala editie din concurs se numara si scenarii valoroase inspirate de scriitori importanti“ s.a.m.d., totul sub amenintarea in vadita cunostinta de cauza ca „se vor inregistra (cu siguranta) si multe contestatii“. Dar cele mai concludente pentru murdaria si reaua credinta – multiple, supraetajate si cu subsol – ale demersului sint urmatoarele propozitii in suita: „Si acest concurs a facut destule victime in rindurile tuturor categoriilor de cineasti. Ciudat este insa faptul ca pe lista cistigatorilor din aceasta editie a concursului se regaseste majoritatea „protestatarilor“ de la editia precedenta (care totusi daduse girul intrarii in productie multor tineri regizori despre care am scris deseori) (macar aici trebuie sa punem si un apasat Sic?! – n. n.). Or, nu doar calitatea vocilor in protest poate fi considerata definitorie pentru o ierarhizare obiectiva…“ (sublinierile ne apartin).

No other comment, decit adaugirea ca dl Calin Stanculescu (caci de dsa e vorba, client periodic al insemnarilor din aceste coloane) a initiat si semnat in primavara o falsa discutie (de fapt, in serviciu comandat) pe marginea noului proiect de Lege a Cinematografiei, invitind pe rind in coloanele ziarului arhitecti ai falimentului garantat prin legiferarile trecute si prezente (Radu Gabrea, Sergiu Nicolaescu, Decebal Mitulescu, Constantin Vaeni), carora le ridica la plasa mingi mincinoase, in interviuri subalterne, punind in minoritate strivita pe un Stere Gulea si Cristian Mungiu, rasfirati printre coloanele altor numere ale gazetei. Asta in timp ce patronii de coniventa ai clientului nostru (scenaristi unici inchipuiti) au refuzat si la a patra varianta un articol intitulat initial Impostura si mafia, intangibile in cinematografie?, apoi O prioritate ignorata in cinematografie: reforma institutionala. Si ce sa mai spunem de-spre modul cum Romania libera a intimpinat, cu un CV trucat, a cincia realegere consecutiva pe canicula si la fel trucata a cripticului akademik de partid Mihnea Gheorgiu, ca presedinte al UCIN? (Noroc ca Ziua a furnizat cititorilor sai, in aceeasi zi, la 5 august, macar prin e-mail, o parte din CV-ul veritabil si sugestia sumara a mascaradei realegerii). Incepem astfel sa avem evidenta haului ce se casca in jurul neverosimilei schimbari reprezentate de deciziile comisiei de selectie la ultimul concurs, din componenta careia imi place sa citez numele lui Andrei Gorzo si Stefan Agopian.