OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Daca n-a fost nimic adevarat in spusele presedintelui Basescu despre conexiunile unor membri ai guvernului cu marea coruptie; daca totu-i curat in domeniile Energiei, Vamilor, Sanatatii sau Presei Libere; si daca exista, totusi, o singura zona in Romania unde functioneaza mai mult decit toleranta fata de presiunile grupurilor de interese legal, dar ilegitim constituite, in linia regimului PSD din anii 2000-2004, acest domeniu este cinematografia. Si anume, contrar asigurarilor premierului Tariceanu, e o coniventa care functioneaza nu pe departe, ci direct, in actele normative si in deciziile adoptate in primele sapte luni ale noii guvernari. Cel mai revelator document probator: Ordonanta privind cinematografia, aparuta in Monitorul Oficial nr. 704 din 4 august 2005.

- Un cerc vicios intr-un sistem schizoid
Retrogradarea peste noapte a proiectului de Lege a Cinematografiei, in postura unei Ordonante, sub amenintarea alegerilor anticipate, a fost parte din inundatia la moda prin care „Ministerul Culturii a trecut prin Guvern 16 acte normative in doua zile“ (cum titra Gandul din 16 iulie crt.). Si se parea ca singurul lucru ce ne mai raminea de facut – vreau sa sper ca putem vorbi la timpul trecut – era sa asteptam rezultatele, risipite de-a lungul celui de-al doilea lustru al deceniului. Ipoteza si scadenta inacceptabile! Daca n-ar fi decit pentru ca am trait in doua rinduri experienta in care nimeni dintre legiuitori, ministeriabili sau de pe la CNC, UCIN si UARF n-a admis vreo discutie despre relatia dintre ce scrisesera ei insisi pe hirtie si ce rezultase pe ecrane. Respectiv in 2001, cind erau de explicat nu atit intreruperea pentru un an si jumatate a premierelor romanesti, cit falimentul mai tuturor productiilor un timp stopate si date in vileag dupa hiatus, ca rezultat al ordonantelor devenite Lege din anii 1997-2000. Iar in al doilea caz, inca in curs, devoalarea pe ecrane, in salile de cinema, in destinul cineastilor tineri mai ales, a vectorilor celebrei „legi Nicolaescu“ din 2002.
In logica acestui tabu, noul text legislativ nu s-a simtit obligat sa prevada vreo schimbare a cutumelor, in sensul unor indatoriri ale managerilor si beneficiarilor.

Si pentru ca totul sa fie mai sigur, nimic din noul text (pe care ar urma sa-l numim „Legea Gabrea-Nicolaescu-Gabrea“, cum de ani buni vorbim de invirtirea in jurul propriei cozi, prin „rotativa CNC-ONC-CNC“), n-ar impiedica, pe de alta parte, UCIN-ul si UARF-ul sa primeasca in continuare cecuri in alb, pentru falsificarea perceptiei publice si mituirea electorala in masa a votantilor staff-urilor viagere, prin Fondul Cinematografic National. In 2006, 2007 s.a.m.d. (pina cel putin prin 2009, fiindca recent realesul pentru a cincea oara consecutiv presedinte la UCIN a decis sa-si prelungeasca al saselea mandat la patru ani). La fel ca-n 2005, cind cele doua reprezentante ilegitime statutar ale breslei au distribuit in paralel peste 100 de premii pentru (in cea mai mare parte) subprodusele anului 2004 (singurul lungmetraj valoric-competitiv, de la inceputul anului, dinaintea ultimei stagiuni, Niki Ardelean…, fiind salvat in extremis de autor de la dezonoarea coliziunii cu „premiile de racolare si premiile pentru orori“ – vezi Obs. cult. serie noua, nr. 19 si 20 – 276/277).

Inca de la Art.1 al Capitolului I, descoperim in nuce strategia care priveaza in egala masura breasla de controlul public, ca si de instrumentele proprii de aparare impotriva imposturii si coruptiei. La capatul unui lung sir de generalitati ale limbii de lemn, despre ce „reglementeaza“ Ordonanta („dezvoltarea industriei filmului“, „resursele financiare necesare“, „exploatarea si arhivarea creatiilor“, „administrarea bunurilor“), in finalul articolului 1 de 11 rinduri, citim un expresiv „precum si (s.n.) organizarea Centrului National al Cinematografiei“. Pentru ca sa ne dam seama cit valoreaza apendicele abia cind ajungem la Art. 5, aliniatul 9, unde aflam ca „Organizarea si functionarea Centrului National al Cinematografiei, cit si atributiile Consiliului (nu se „reglementeaza“ prin Ordonanta, ci – n. n.) se stabilesc prin Hotarire a Guvernului, la propunerea Ministerului Culturii si Cultelor, in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei ordonante“ (s. n.).
Nu stiu ce mi-a venit sa scriu, intr-un P. S. la primul articol de dupa sperata schimbare din decembrie 2004 (Cinematografia romana la rascruce, Obs. cult. nr. 254-255): „Trebuie sa speram ca fosta opozitie, care uneori si-a redus la marginalii echivoce si ineficace observatiile din Parlament asupra proiectului «legii Nicolaescu» (votat pare-se, cel putin in Senat, in unanimitate), nu va face acelasi lucru ajunsa la putere“.

- „Nu-i frumoasa, da’-i batrina“ sau ordonantatorii cu miinile pe sub masa
Ei bine, dupa sapte luni, putem conchide ca s-a facut exact acelasi lucru, cu virf si indesat. Si ca, in aceasta arie a aparentelor inselatoare, fosta opozitie ajunsa la putere o luase binisor pe urmele ministeriatului lui Razvan Theodorescu. A functionat chiar o simetrie intre loviturile restauratiei mediocrate din vara lui 2001 si cele pe care le-a primit breasla cineasta in sezonul corespondent din prezentul 2005. Atunci, declansarea campaniei impotriva lui Lucian Pintilie ca director al Studioului Ministerului Culturii, acum – al doilea probar al coniventelor scrise negru pe alb – prin reactivarea ilegalitatii fostului ministru, care decisese finantarea a zece proiecte situate sub linia de plutire la concursul din 2004, ale clientilor Sergiu Nicolaescu, Dinu Sararu, C. V. Tudor, Eugen Barbu (postum). Plus citiva abonati antum la esecuri previzibile, care lungesc lista si asa supraincarcata la acest capitol, al „pierderilor planificate“.
Nimic in noua Ordonanta, bagata fortat pe git Parlamentului, nu garanteaza ca asemenea „incurcaturi“ nu se vor repeta in viitor. Nu exista nici o garantie ca in viitor alta Mona Musca va avea curajul personal episodic sa numeasca, fie si minoritari, in comisiile de selectie la concursurile de proiecte, alti doi Andrei Gorzo si Stefan Agopian, a caror verticalitate competenta sa si beneficieze de norocul aleatoriu al unei recolte exceptionale de proiecte, incit jucaria punctajelor si a clasamentelor de tip sportiv sa dea rezultatele fericite ale concursului din vara lui 2005.

Pentru simplu motiv ca, dupa ce n-au vrut sa se lege de miini cu nimic legiferat privind „organizarea si functionarea CNC“, nici asupra „atributiilor Consiliului“, ordonantatorii s-au gindit sa ne lege pe noi definitiv de miini. In speta, nu ne zic nimic despre „atributiile Consiliului“, dar vor sa ne dea in plic inchis votat de Parlament componenta si caile desemnarii lui, cu lux de amanunte.
Simptomatic e ca numitul Consiliu nu figura deloc in proiectul de lege pus inca din luna ianuarie pe masa titularei liberale a ministerului, de catre pedistul secretar de stat Ioan Onisei, dezavuat de-ai lui si sters de pe ultimele liste electorale. In acel corp delict transmis pe site-ul ministerului, era vorba doar de „4 administratori“ fac-totum in fruntea CNC-ului. (Ideea unui Consiliu de Administratie a fost elaborata in extenso, inclusiv si mai ales in privinta cailor si criteriilor de reprezentare nonmafiota si noncorporatista a profesionistilor din cinematografie, in al nostru Proiect de modificare a Legii Cinematografiei – propunere alternativa, din Obs. cult. nr. 256).

Tot atit de simptomatic e ca site-ul ministerial inca in vigoare din jurul datei de 1 iulie crt. indica numarul de „7 membrii“ (cu doi de i) ai Consiliului, dintre care 4 desemnati de „uniunile si asociatiile“ de cineasti. Pentru ca in textul Ordonantei tiparit la 4 august sa ramina numarul total de „7 membri“ (cu un singur i, gratie probabil corectorilor gramaticali de la Monitorul Oficial), dar, fiindca „uniunile si asociatiile“ au pus inca o data picioru-n prag, la conclavul ales pe sprinceana de la mijlocul lunii iulie, cu ponderea lor stiuta in toate actele comise prin sistemul corporatist-artizanal al delegatilor breslelor strimb institutionalizate, isi sporesc majoritatea la 5 membri din 7.
Toate astea intr-un Consiliu numarat oricum cam la jumatatea celui al Televiziunii publice, Consiliu care nu-i indoielnic, ci imposibil sa ajunga ulterior, impotriva prevederilor exprese ale Ordonantei devenite Lege, la alta componenta si alt statut, sa detina prerogative stipulate explicit, periodicitati si mecanisme de lucru si de arbitraj, un corp executiv si comisii autonome, apte sa tempereze discretionar prefiguratul director general. Inclusiv in privinta concursurilor de proiecte sau a elaborarii „strategiei si politicilor sectoriale“, proferate textual de opt ani, dar ramase litera moarta.

- Weltanschauung-ul moristii Gabrea-Nicolaescu-Gabrea
Dar sa ne si destindem putin. Inca din capitolul I al Ordonantei, citim definitii care spun din capul locului cam totul: „Art. 3. In sensul prezentei legi, urmatorii termeni sint definiti astfel: a). cinematografie: industrie culturala, de importanta nationala, care creeaza plus valoare prin exploatarea si raspindirea diversitatii culturale, are drept scop realizarea, distribuirea si exploatarea filmelor cinematografice s…t; b). film cinematografic, denumit in continuare film: produsul finit al unor lucrari artistice si tehnice specifice domeniului, care au ca rezultat realizarea unor filme de fictiune, de animatie, documentare s…t“. Nici nu stii ce sa degusti mai mult: panseul ca filmul este „rezultatul realizarii unor filme“ sau limitarea cinematografiei la statutul de „industrie“ si a artei filmice la plafonul „cultural“ sau candoarea formularii „raspindirea diversitatii“ sau marxizanta „plus valoare“ creata prin repetate „exploatari“ sau cum isi recapata fraza suflul sintactic dupa virgula, cu acel „are drept scop…“.

Alte sentinte sint stiute de la variantele generatoare de faliment din 1997-1999, cu formulari gongorice privind „sustinerea dezvoltarii industriei filmului“ si iarasi „a). dezvoltarea industriei filmului“, plus clamarea imediata a „resurselor financiare necesare“, fara nici un cuvint, aici sau mai incolo, de legiferare a reformei sistemice si institutionale. Tot Weltanschauung-ul unei productii si al finantarilor ca scopuri in sine este osificat de la acelasi Art. 3 al definitiilor initiale, unde se rezerva cinci alineate pentru producatori (cu lux de detalieri separate pentru coproducator, producator delegat si executiv) si finantator (de la litera f la j inclusiv), abia la litera k inserindu-se intr-o devalmasie colhoznica, cu punerea intr-un plan secundar a regizorului realizator, tot ce-ar insemna (tocmai aici la plural, numai cei dinainte avind atributul unicitatii) „autori de film: scenaristul, regizorul, autorul muzicii, precum si alte persoane fizice care contribuie…“. S.a.m.d., la nivelul primarului Vanghelie „care este…“.