FILM. Comeback amînat

VIDEO trailer Cine zice, ăla este! - Mine vaganti

Autor: Mihai FULGER | Categoria: Arte | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Cine zice, ăla este!, cel mai nou film al cineastului turco-italian Ferzan Özpetek, a fost „marketat“ ca o comedie de familie cu homosexuali, însă nu îşi onorează promisiunile.

Tommaso, fiul cel mic al familiei Cantone, proprietară a unei fabrici de paste în Lecce, revine în oraşul natal după anii de studenţie petrecuţi în îndepărtata Roma. El ascunde trei secrete, pe care i le divulgă iniţial doar fratelui său mai mare, Antonio, urmînd să se destăinuiască în faţa întregului clan la cina festivă în cadrul căreia tatăl lor, Vincenzo, va anunţa predarea conducerii fabricii. Primul secret este că nu a studiat Economie, cum cred rudele sale, ci Filologie. Al doilea: Tommaso nu are nici cea mai mică intenţie de a se implica în afacerea familiei, ci visează să devină scriitor. Ultimul secret are, însă, cel mai mare potenţial de şoc pentru familia sa tradiţionalistă: este homosexual şi are un iubit la Roma. La masa festivă, Tommaso este şi el şocat de Antonio, care i-o ia înainte şi îşi declară homosexualitatea, provocîndu-i un atac de cord lui Vincenzo. Pentru a-şi menaja tatăl, Tommaso amînă să repete gestul fratelui său, acum surghiunit, şi acceptă temporar să preia managementul fabricii, alături de Alba Brunetti, o uitată prietenă din copilărie.

Selecţionat în „Panorama“ Berlinalei de anul trecut, Cine zice, ăla este! a avut succes de box-office pe plan naţional, ceea ce nu a surprins pe nimeni: după Viaţa secretă (Le Fate ignoranti, 2001), an de an, toată lumea aşteaptă cu nerăbdare „il nuovo film di Ferzan Özpetek“, sperînd ca regizorul să revină la forţa care l-a impus printre cei mai apreciaţi cineaşti italieni de azi. Din păcate, Cine zice, ăla este!, care a trecut aproape neobservat prin alte ţări, nu este filmul revenirii lui Özpetek în prima ligă a cinematografiei italiene, ci o nouă dezamăgire semnată de un regizor în vizibilă eclipsă de formă.

Spectatorii care doresc o commedia all’italiana ca în vremurile bune ale genului au de aşteptat vreo oră pînă ce filmul devine – nu pentru mult timp – cu adevărat comic, anume cînd în casa familiei Cantone aterizează, de la Roma, Marco, iubitul lui Tommaso, şi alţi trei prieteni cu aceleaşi preferinţe sexuale (lucru evident pentru toţi, mai puţin pentru patriarhul Vincenzo, care se laudă prin oraş cu „craii“ găzduiţi, şi soţia sa, Stefania, care ajunge să-l întrebe pe Marco, pretins student la Medicină, cum s-ar putea „vindeca“ Antonio, pentru a reveni la „normal“). Umorul din această parte a filmului este destul de facil şi grosier, în genul vechilor comedii franco-italiene din seria La Cage aux folles. E greu de crezut că un regizor autodeclarat homosexual (şi care a abordat subiectul în majoritatea filmelor sale, începînd chiar cu debutul din 1997, Baia turcească/Hamam) îi poate trata atît de caricatural pe ricchioni (termen argotic, folosit de bărbaţii „normali“ de pe ecran şi traductibil prin „poponari“), în anul 2010. Iar locurile comune, la nivelul personajelor sau al situaţiilor, abundă şi în restul filmului. De pildă, un personaj-clişeu este mătuşa Luciana, fata bătrînă mioapă şi dipsomană (cînd Vincenzo, lovit de infarct, se prăbuşeşte trăgînd după el tot ce se află pe masă, ea se grăbeşte să-şi salveze... paharul cu vin), care pretinde că este vizitată de un hoţ nocturn şi îşi testează farmecele pe toţi bărbaţii care poposesc în reşedinţa clanului. Tot în această categorie intră sora (casnica frustrată), cu fetiţele sale supraponderale, servitoarea răbdătoare şi bîrfitoare sau bunica înţelegătoare (pentru că a trăit şi ea o iubire imposibilă, pe care nu a uitat-o) şi capabilă de sacrificii pentru urmaşi – personajul ce livrează mesajul filmului.

Din punct de vedere dramaturgic, Cine zice, ăla este! e interesant doar în primul său sfert, după care realizatorii par la fel de nehotărîţi ca şi eroul (totuşi, actorul Riccardo Scamarcio îşi face datoria ireproşabil), care oscilează între Marco şi extravaganta Alba (din păcate pentru promiţătoarea Nicole Grimaudo, personajul ei este schematic). Regizorul-coscenarist încearcă să-şi camufleze indeciziile introducînd un al doilea plan temporal, perfect inutil (aici, viitoarea bunică a familiei, tînără şi frumoasă, are de ales între bărbatul cu care este forţată să se însoare şi cel pe care-l iubeşte cu adevărat, fratele celuilalt), şi recurgînd, ici-colo, la cîte o lovitură de teatru, ca să nu-şi plictisească publicul. Singurul motiv pentru care ar merita să alegeţi Cine zice, ăla este! ar fi pentru a urmări la lucru mai mulţi actori importanţi din diverse generaţii ale filmului italian.

În imagine: Riccardo Scamarcio şi Nicole Grimaudo

Titlul original: Mine vaganti

Producţie Italia, 2010

Scenariul: Ivan Cotroneo, Ferzan Özpetek

Regia: Ferzan Özpetek

Cu: Riccardo Scamarcio (Tommaso Cantone), Nicole Grimaudo (Alba Brunetti), Alessandro Preziosi (Antonio), Ennio Fantaschini (Vincenzo), Lunetta Savino (Stefania), Elena Sofia Ricci (Luciana), Ilaria Occhini (bunica), Carolina Crescentini (bunica tînără)

Distribuitor: Independenţa Film