Din 2001, la Chişinău se desfăşoară
Festivalul Internaţional de Film Documentar „Cronograf“, unicul
de acest fel din Moldova. Evenimentul, organizat de către studioul
de televiziune OWH, se situează la acelaşi nivel cu festivalurile
româneşti similare, fondurile limitate fiind compensate de
entuziasmul şi pasiunea dovedite din plin de către echipa
organizatoare. Programul celui de-al şaptelea „Cronograf“ (15-19
mai) a inclus, la fel ca şi anul trecut, două mari secţiuni
competitive, celei principale fiindu-i adăugată „cadRO“, o
secţiune dedicată exclusiv filmelor de şi/sau despre români.
În total, au fost prezentate în concurs 51 de
scurtmetraje şi lungmetraje documentare din 25 de ţări (foste
republici sovietice, dar şi Brazilia, Canada, Japonia sau SUA). Un
program foarte încărcat pentru doar trei zile cu proiecţii de
filme din competiţie, astfel că membrii juriului internaţional au
fost solicitaţi la maximum. Din fericire, ambele secţiuni au inclus
destule documentare notabile.
Marele premiu al festivalului a revenit
anul acesta emoţionantului lungmetraj Marcela (Cehia, 2006), pentru
care regizoarea Helena Trestikova a urmărit şi filmat viaţa
protagonistei sale timp de un sfert de secol. Remarcabilul film al
lui Thomas Ciulei, Podul de flori (2008), foarte bine primit de
publicul „Cronografului“ (nu doar pentru că subiectul său este
unul local), a obţinut două Premii speciale. Documentarul cel mai
iubit de spectatori (conform notelor date după proiecţii) a fost
însă Călătoria unui frigider roşu (2007), semnat de doi
cineaşti români din Serbia, Lucian Muntean şi Nataşa
Stancovic, care abordează cu tandreţe un subiect exotic (copiii din
Nepal care sînt nevoiţi să lucreze ca hamali, renunţînd
pentru asta la şcoală). La secţiunea „cadRO” a fost declarat
cîştigător filmul Bar de zi şi alte povestiri (2007) de
Corina Radu, realizat în cadrul Atelierului de documentar
Aristoteles şi premiat anterior şi de către festivaluri româneşti
(Astra Film Fest şi DaKINO).
Pentru a afla mai multe despre
„Cronograf“ şi despre cinematografia din Moldova, am abordat doi
organizatori şi un participant (pentru prima dată) la festival.
Virgiliu Mărgineanu, directorul
festivalului „Cronograf“:„Un festival în creştere,o cinematografie în impas“
Cum aţi ajuns la concluzia că
publicul din Chişinău are nevoie de un festival de film documentar
(gen mai puţin spectaculos decît filmul de ficţiune)?
În primul rînd, organizaţia
în care lucrez şi pe care o conduc e specializată în
producţia de filme documentare. Realizînd diferite genuri de
documentare, am reuşit să participăm cu ele şi la festivaluri
internaţionale, unde am obţinut şi premii şi am simţit o
atmosferă deosebită, care mi se pare foarte importantă. Într-un
festival, omul care face un documentar vrea să-l prezinte publicului
larg, să discute şi să afle opinia celorlalţi, să fie jurizat…
Adevărul este că atunci a fost o nebunie. Ne-am gîndit să
facem un festival şi la Chişinău, pentru că nu exista. Şi, cu
ideea aceasta, care era poate naivă la început, am reuşit să
adunăm în jurul nostru o echipă bună, care ne-a susţinut şi
a fost de acord cu nebunia noastră. Bineînţeles, prima ediţie
a fost destul de modestă, cu doar şapte-opt ţări în concurs
şi vreo cinci participanţi din afara Moldovei, dar, încet-încet,
am început să promovăm acest festival, iar spectatorii şi-au
dat seama că şi documentarul are ceva de spus, poate chiar mai mult
decît un film artistic; ai o plăcere deosebită văzînd
un film documentar pe marele ecran. Exista un gol pe piaţă în
acest domeniu, pentru că documentarul se putea vedea doar pe
diferite canale de televiziune sau pe DVD, nu şi într-o sală
de cinema, în care mai ai şi posibilitatea să discuţi cu
autorul după difuzarea filmului. Proiecţii de documentare pe marele
ecran sînt doar aici, în cadrul festivalului „Cronograf“.
Cum reuşiţi să strîngeţi în
fiecare an fondurile necesare organizării acestui eveniment?
Finanţarea este cea mai dureroasă şi
complicată problemă, pentru că anumite structuri (mă refer şi la
cele guvernamentale, şi la cele locale) pînă acum nu au putut
fi convinse să ne susţină. Dacă anul acesta au venit Ministerul
Culturii şi Turismului sau Direcţia Cultură din cadrul Primăriei
– cu o contribuţie foarte modestă, dar au venit –, e un pas
înainte. Chiar dacă e o sumă simbolică, contează că am
reuşit să-i implicăm în festival, recunoscînd astfel
că este un eveniment important pentru popor, pentru relaţiile sale
cu exteriorul şi pentru promovarea Moldovei. De exemplu, am avut
aici filme din Brazilia, Australia, din Noua Zeelandă… Regizorii
de acolo au auzit de Moldova şi de „Cronograf“, au trimis filmul
aici, au venit sau au încercat să vină la Chişinău, deci
există aici modalităţi de promovare a Moldovei peste hotare, şi
nu doar în regiune. Acum doi ani chiar făcusem o glumă: la
ediţia a cincea, aveam filme de pe cinci continente… Am strîns
în general fonduri pentru festival prin intermediul prietenilor
şi cunoştinţelor, am găsit parteneri care ne-au susţinut cu
cazările, mesele şi transportul participanţilor. Dar, odată cu
creşterea nivelului festivalului, cresc şi cheltuielile, iar acum
bugetul este de 4-5 ori mai mare decît la început. Am
reuşit însă prin diferite programe internaţionale. Ne place
că sînt multe instituţii culturale dispuse să ne susţină,
dacă nu tot festivalul, măcar diferite proiecte din cadrul
festivalului. De exemplu, Ambasada Germaniei şi-a dat seama că e
important să fie aici filme germane şi un membru al juriului din
Germania, aşa că au preluat ei cheltuielile. La fel, Forumul
Cultural Austriac a sprijinit organizarea „Zilei filmului
austriac“. Trebuie să menţionez şi Institutul Cultural Român,
care, prin programul său „Cantemir“, a susţinut mai multe
evenimente din cadrul festivalului, cum ar fi proiecţia de
deschidere, secţiunea „cadRO“ şi o masă rotundă despre
posibilităţile de colaborare dintre cinematografia românească
şi cea moldovenească. Din păcate, cineaştii din Moldova nu au
izbutit să se lanseze, după cum se vede din cantitatea filmelor
locale din programul festivalului. Chiar dacă festivalul e la noi
acasă, sunt foarte puţine filme moldoveneşti în concurs,
deoarece cinematografia din Moldova se află într-un impas.
Dumitru Marian,coordonator al festivalului:„O cinematografie are nevoie de o
audienţă“
Ce impact a avut pînă acum
festivalul asupra cinematografiei din Moldova?
Sînt foarte mulţi regizori
tineri care fac filme special pentru „Cronograf“, festivalul a
devenit un fel de reper, un popas în cariera lor… Ei lucrează
tot anul ca să-şi prezinte filmul la „Cronograf“. Nu ştiu dacă
e doar meritul nostru, că facem festivalul aşa cum îl facem,
probabil asta se întîmplă şi pentru că nu există
altul. Foarte mulţi băieţi au învăţat din filmele străine
pe care le-au văzut aici; de multe ori, atunci cînd au de
făcut un documentar, ei chiar vin la studioul OWH şi cer să vadă
un anumit film, la care le-a plăcut stilul de abordare. În
plus, la „Cronograf“ ei au cunoscut foarte mulţi oameni din
afară. De exemplu, regizorul Sergiu Prodan şi operatorul Oleg Mutu,
amîndoi din Moldova, s-au cunoscut la „Cronograf“ anul
trecut şi apoi au colaborat la nişte spoturi publicitare. Ca să
existe o cinematografie, trebuie să ai o audienţă, iar noi am
reuşit deja să educăm un public care stă tot timpul conectat la
noutăţile din OWH şi din „Cronograf“. De fiecare dată, cum
vine primăvara, lumea începe să vorbească despre festival.
Practic, pentru spectatorii care vin la „Cronograf“, noi trebuie
să facem doar un fel de reminder: cînd începe festivalul
şi unde se întîmplă. Asta e iarăşi bine, pentru că
audienţa noastră nu mai are altă cale de acces la asemenea filme;
tot ce se vede la televizor şi la cinema sînt filme
comerciale, majoritatea dublate în rusă, astfel că oamenii
nici nu ştiu cum sînt vocile reale ale actorilor. Un impact
mare, sînt convins de asta, o să-l aibă şi workshop-ul pe
care îl facem acum, tot în cadrul festivalului, despre
dezvoltarea şi finanţarea proiectelor de film documentar. Au fost
opt participanţi din Moldova, care pentru prima dată au învăţat
ce înseamnă un pitching şi au fost puşi să facă un proiect
comprehensiv şi concis, pe care să-l prezinte. Încercăm
astfel să ne conectăm la standardele europene, iar băieţii ăştia
devin potenţiali participanţi la festivalurile viitoare. Mie mi-ar
plăcea mult ca în 2-3 ani să iasă prezentatorul pe scenă şi
să zică: ne scuzaţi, la ediţia asta nu mai e loc de filme din
afară, pentru că avem prea multe filme bune din ţară. Şi prevăd
că se va întîmpla aşa ceva în următorii ani.
Alexandru Solomon,membru al juriului secţiunii
principale:„Nu mai sîntem fraţiicei mari…“
Cum ţi se pare festivalul „Cronograf“?
Mi se pare esenţial, în primul
rînd, faptul că există la Chişinău un festival de film
documentar. Este un lucru pozitiv şi acest festival trebuie păstrat.
Acum, că sînt şi lucruri de îmbunătăţit… Probabil
că sînt, ca la orice festival. Că sînt filme foarte
scurte lîngă filme foarte lungi, că poate ar mai trebui
făcute nişte secţiuni… Dar am văzut filme foarte bune printre
cele 38 din secţiunea principală. Surpriza mea, aşa cum am zis şi
pe scenă, este că publicul reacţionează şi e curajos, nu trebuie
să le smulgi spectatorilor întrebările cu cleştele. Ăsta mi
se pare chiar un punct cîştigat. Cred că trebuie să renunţăm
la bătutul pe umăr: am venit noi, fraţii mai mari de peste Prut,
ca să vă învăţăm.
Totuşi, cele mai multe filme din
program au fost româneşti...
Da, şi e un semn bun că au avut de
unde să aleagă filme româneşti şi încă bune, un semn
bun pentru ce se întîmplă în România.
Probabil că sînt şi filme ruseşti bune, dar, dintr-un motiv
sau altul, n-au ajuns aici. Am văzut însă şi filme bune din
spaţiul ex-sovietic. Fimul românesc nu este unicul reper.
Pagină realizată de Mihai FULGER
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters