OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Adoptarea titulaturii Festivalul International de Film al Bucurestiului pare sa arate ca DaKINO accepta, in fine, provocarea competitiva reprezentata de TIFF-ul de la Cluj si de IIFF Anonimul de la Sfintu Gheorghe-Delta. De citeva ori pe punctul de a se autosuspenda sau de a fi inghitit de un BiFEST, in trena mediocratiei locale si a criticii institutionalizate subaltern – ambele afisate si la editia a 15-a –, DaKINO s-ar putea elibera de acest spectru, asumindu-si ambitia de a fi nu doar cel mai vechi, ci si cel mai insemnat festival de film din tara. In aceasta perspectiva, criticul Valerian Sava a formulat un prim set de intrebari, la care raspund Dan Chisu – presedintele fundatiei ce-i poarta numele, Irina Petrescu – presedinta unuia dintre jurii, si Andrei Cretulescu – membru al Juriului criticii.

Prolog
Potrivit unei pareri destul de raspindite, problema restanta a Festivalului DaKINO este Sectiunea competitiva, sectiunile sale informative functionind cu brio ca niste „cirje de aur“, cum aprecia o colega la conferinta de presa de acum citiva ani. Iar problema nevralgica dintotdeauna a competitiilor de resort organizate in Romania, rezolvata pentru prima data profesionist abia la TIFF-ul de la Cluj si la IIFF-Anonimul de la Sfintu Gheorghe-Delta, este preselectia.
Traditional, la Bucuresti si in citeva locatii proxime, preselectia fie nu s-a facut si nu se face (aproape) deloc – vezi CineMAiubit –, fie s-a facut si se face schiopatind (egalitarist si fals patriotic), ca anul trecut la DaKINO (combinat nefericit cu BiFEST 1), declarat de la prima editie international, dar la editia a 14-a parca mai fiecare al doilea sau la treilea film din competitie era romanesc. Aproape toate filmele romanesti fiind admise in competitie pentru ca erau romanesti, nu pentru ca erau filme.

E si o chestiune de calcul promotional: publicul nu prea frecventeaza salile competitiei, stiind ca acolo sint multe filme de umplutura, de conjunctura, de bunavointa didactica si prin trafic de influenta. Amintiti-va protestul de acum citiva ani al lui Andrei Gorzo, ca selectioner la DaKINO, protest indreptatit nu atit de ingerinta invocata, cit pentru ca filmul bagat in competitie impotriva vointei selectionerilor era sub orice critica, un veritabil afront al suficientei veleitare in subcultura, la distanta astrala de ideea ca intr-o competitie care se respecta sint promovate numai filmele care au sanse ipotetice de a intra in Palmares. Imaginati-va o competitie internationala la 100 metri plat cu ologi printre competitori.

Pentru ca, mergind din aproape in aproape, pe calea balastului din preselectii se ajunge si la cele mai flagrante rasturnari ale scarii de valori in palmaresuri, cu motivatii tematiste, ideologice si geo-politice. Recordul fiind stabilit tot la DaKINO, acum citiva ani, cind un film-pilula care putea foarte bine sa lipseasca din Palmares a cistigat Trofeul festivalului, iar scurtmetrajul cel mai bun din competitie n-a intrat deloc in Palmares.
Ca presedinte al fundatiei, respectiv presedinta sau membru al unuia dintre jurii, cum apreciati postfactum si postfestum, din acest punct de vedere, editia a 15-a DaKINO? S-a facut „un pas inainte“ sau e o problema lasata pentru editia a 16-a, careia ii dorim cu anticipa-tie succes?