OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Intrerupt in 2005 din motive inca neelucidate, Festivalul International al Filmului Studentesc CineMAiubit (editia a X-a, 4-6 decembrie crt.) si-a redescoperit energiile benefice, dar si metehnele, proiectind in concurs 36 de filme romanesti pentru sectiunea „Fictiune 35 mm“ si 5 din alte tari; respectiv 21 de filme romanesti la sectiunea „Documentare“ – 3 din alte tari, si 58 de filme romanesti in sectiunile „Animatie/Experimentale“ si „Fictiune 16 mm“ – 3 din alte tari. Romania – Restul Lumii (Israel, Mexic, Norvegia, Polonia, Rusia) 115:11.

Daca am judeca dupa prefata si postfata editiei a X-a aminata cu un an, s-ar zice ca CineMAiubit nu e atit un festival studentesc, cit unul al profesorilor si al juriilor. Dupa mega-clipul retrospectiv proiectat in deschidere, evenimentele editiilor precedente n-ar fi fost filmele premiate, necum studentii laureati, ci perindarea prin fata camerelor de filmare, ca protagonisti, a profesorilor, decanilor si rectorilor in functie la UNATC si la suratele private Hyperion si MediaPRO: Elisabeta Bostan, Cristina Nichitus, Geo Saizescu, George Cornea, alti citiva in aceeasi linie si, bineinteles, gazda ucinista de la Cinema Studio, Mihnea Gheorghiu si locotenentii sai, unii profesori la rindu-le: C. Pivniceru, Fl. Mihailescu, N. Cabel. Mi-o fi scapat mie careva, dar n-am retinut sa fi aparut in cadre memorabile studentii Cristian Mungiu, Radu sau Titus Muntean, parca nici Catalin Mitulescu sau Corneliu Porumboiu (Cristi Puiu sau Ruxandra Zenide nu intra in discutie, scoliti fiind peste mai multe granite).

Prefatind fiecare seara a festivalului, prorectorul Laurentiu Damian si-a depasit de pe podium propriile recorduri anterioare in materie, cu un fel de curs de deontologie pe dos: o infinita laudatio cu dublu efect, de autoadulare si flaterii catre loja oficiala: o ploaie de sintagme encomiastice reiterate trei seri la rind, pentru fiecare dintre cei 25 de membri ai juriilor. 25, printre care nici un critic de film practicant (spre diferentiere de cei care nu scriu si nu publica), juratii fiind in cvasitotalitate profesori in conflict de interese, cu pelicule in concurs ale claselor pe care le gireaza (in paranteza fie spus: „international“ cu 8% din filmele proiectate, recentul CineMAiubit a fost la cifra 0 si pentru membrii din strainatate in jurii). intr-un registru lexical mult mai sarac decit prerectorul, la conferinta de presa de lansare, fosta decana Elisabeta Bostan, presedinta prorogata a festivalului, si-a reetalat retorica propagandistica pro domo, in cheie sentimental si mustrator patriotica, prin declinarea exhaustiva a cuvintelor mindrie si minunat. Ne-a surprins mai ales o legatura directa dintre reusitele internationale ulterioare, ale regizorilor ignorati de clipul in cauza, si facultatea prin care n-avem probe filmate ca ei au trecut. Nimic, in schimb, despre cascada mai abundenta a debuturilor ulterioare compromise din fasa. La intrebarea cum se explica totusi criticile retrospective, privind scolarizarea din facultate, ale absolventilor care si-au dobindit o notorietate timpurie pe cont propriu, ne-a dat un raspuns noul decan, ales dintre cei 19 debutanti in regia de film din anii ’90 care n-au reusit sa se apropie cu nici o pelicula de bariera anului 2000: Radu Nicoara, ramas la opusul incert din 1991 – Polul Sud.

Prefatat de discursurile cantonate in reclamarea (pe buna dreptate) a unor finante in plus de la factorii publici abilitati, in refuzul intrebarilor vizind scoala/scolile ca atare si festivalul insusi, CineMAiubit 10 nu s-a miscat dincolo de aceasta linie in postfata colocviului final. in format de mare gala, cu prezidiul exclusiv profesoral, iar in primul rind din sala cu doi absolventi (Hanno Höffer si Titus Muntean) mobilizati pentru contraofensiva, colocviul a fost convertit in anchetarea studentilor asupra (in)oportunitatii unei preselectii la intocmirea programului festivalului. Prof. univ. dr. doc. sef de catedra (imposibil de rezumat lunga ditiramba de pe podium a lui L. D.) Manuela Cernat a dat curs blestemului „Salii de marmura“ de la UCIN-Cinema Studio, unde avea loc intrunirea si unde se tin de regula sedintele Consiliului „uniunii“. Ex cathedra si sub o invizibila catapeteasma, s-a pus in practica norma dupa care fiece interventie din sala e urmata de replica pe loc concluziva a presedintelui viager, care decide instantaneu rezolutia preconceputa a oricarei „probleme“.

Degeaba au incercat unii studenti si cite un publicist umblator pe la festivaluri sa argumenteze ca insusi conceptul de festival implica o preselectie! Ceea ce e fie „la mintea cocosului“, fie „la genunchiul broastei“ n-a parut sa aiba cistig de cauza in fata prezidiului, pina cind am parasit incinta, cu concesia inca unui sfert de ora peste jumatatea greu suportabila din start.
Cind trecem de cealalta parte a baricadei, artificial instituita si intretinuta, recte la filmele de pe ecranul salii Studio si la atmosfera din stal (nu de la balconul din spatele lojii oficiale), CineMAiubit e totusi altceva. Nu mereu si in orice caz nu la proiectia diminetii si miezului zilei a doua, la Sectiunea „Documentare“ – poarta de intrare in profesie si in scolarizarea insasi. Aici se simte direct „gheara“ profesorala asupra studentilor inca nedezmeticiti din primii ani: stigmatul-handicap formativ mostenit de la traditia de 50 de ani, a blocarii deschiderilor spre realitatea prezenta, ca vocatie princeps a cinema-ului, de la Lumière citire.

Absolut nimic in acest sens, intr-un concurs care cumuleaza doi ani de travaliu! CineMAiubit e hotarit altceva la proiectiile de seara, rezervate filmelor de fictiune pe pelicula de 35 mm, ale studentilor emancipati din clasele superioare, in fata salii arhipline, care trece cind e cazul de la aplauze frenetice la ilaritate si fluieraturi. Aici se infiripa certitudinea ca fluxul creativ al noii generatii e irepresibil si nu lipsesc momentele de stralucire precoce. I-o fi fost greu, dar nu imposibil juriului acestei sectii (profesoral-eterogen, dar condus de Cristian Tudor Popescu) sa se descurce cu succes intre inegalitatile violente, repartizind pe merit Marele premiu unui film norvegian, iar imediat urmatoarele ca importanta – cel pentru regie si Premiul special al juriului – unor productii de la UNATC (Hyperion si MediaPRO binemerita absenta din Palmares), cu scene din viata de student: Examen de Paul Negoescu si respectiv Vineri in jur de 11 de Iulia Rugina. Pe care prefer sa le definesc prin replici ale unor tineri colegi din critica.

- Lista lui Andrei Gorzo
Andrei Gorzo, ca profesor la UNATC, revazind acum unele filme, esti in pozitia optima de a ne prezenta, daca nu un palmares propriu, un top personal al recoltei CineMAiubit 2006.
Examen de Paul Negoescu e un film studentesc exemplar: e clar ca autorul a pornit de la ceva care-l preocupa cu adevarat (repet: nu de la o atitudine sau poza care sa i se fi parut interesanta sau „de efect“, ci de la ceva care-l preocupa cu adevarat), e clar ca a stat pe „problema“ lui pina cind a gasit cea mai onesta cale de a o dramatiza, e clar ca, dupa trei ani de scoala de film, stie sa faca cinema fluent si tensionat din lucrurile pe care si le pot spune si mai ales din cele pe care nu si le pot spune doi oameni intr-o incapere.
in rest, am admirat puterea Mirunei Boruzescu (autoarea filmului Carne) de a duce un concept vizual pina la capatul posibilitatilor lui, ochiul meticulos si ambitia Adinei Pintilie (desi, dupa cum reiese dintr-un film personal ca Frica domnului G, e sensibila la ideile „mari“ si banale) si sobrietatea lui Vlad Trandafir (in filmul lui, Datorie, exista erori mari de judecata, dar in primul rind exista judecata).

- Notitele lui Laurentiu Bratan
Laurentiu Bratan, obisnuiesti sa dai note secrete, in carnetul personal, filmelor din orice festival. Transforma notele actuale despre sectiunea „Fictiune 35mm“ in niste notite aleatorii pentru filmografii viitoare.
S-au detasat cele doua filme norvegiene incluse in festival: To the Moon de Katja Eyde Jacobsen (Marele Premiu) si Bokaj de Gaute Hesthagen (mai degraba acesta din urma ar fi meritat trofeul). Printre filmele romanesti sint mai multe care se retin, dar marea problema (ca si in ceilalti ani) e scenariul, mai ales finalul. De foarte multe ori scenaristii (care de obicei sint chiar regizorii) nu stiu cum sa-si termine filmul, astfel ca povestea (daca exista si e coerenta pe parcursul filmului) e finalmente compromisa. Idee, dar nu mult mai mult, are de la titlu intilnire de gradul III de Stanca Radu. Un film foarte bine jucat de copii (meritul regizoarei) e Dovlecel si Aragaz de Stefania Simion. Love Close-up de Sebastian Voinea e bine tinut pina la capat. Complet atipic pentru peisajul romanesc e Carne de Miruna Boruzescu, regizoare la care se intrevede apetenta pentru straniu-lugubru (filmul te face sa te gindesti la The Big Shave – scurtmetrajul lui Scorsese din 1967; sau la Taxidermia al lui Pálfi György, prezentat la ultimul TIFF. O alta regizoare cu un univers propriu, ce reiese din fiecare din cele patru filme proiectate in festival (Frica Domnului G, Casino, Balastiera # 186 si Fast Forward) e Adina Pintilie. Filmele sint inegale (cel mai bun e Balastiera # 186), dar impreuna lasa sa se ghiceasca personalitatea si temele preferate ale regizoarei. Nu trece neobservat Si binele trebuie sa aiba margini de Gabriel Achim, cu o idee bine argumentata; nici 27 de Hadrian Marcu – bine inchegat, bine jucat, cu o atmosfera reusita, dar cu scaderi; Examen de Paul Negoescu – foarte bine gradat si jucat, distins de juriu cu Premiul pentru regie; Fuck You Johnson de Andrei Chiriac – haios...

- Detaliu pentru epilog
in postgenericul filmului distins cu Premiul pentru regie, film despre „examenul“ banuielii de tradare intr-un cuplu de studenti, numele celor carora Paul Negoescu le adreseaza multumiri incepe cu Corneliu Porumboiu, desi acesta e ultimul pe lista ierarhica a celor patru profesori ai clasei de regie, care incepe cu Laurentiu Damian.