OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Pe site-ul Centrului National al Cinematografiei (www.cncinema.ro), imaginea din profil a incruntatului Selim Pasa – Sergiu Nicolaescu este efigia-antet centrala a institutiei, substituita eroului titular interpretat de Amza Pellea in filmul Mihai Viteazul si, inca mai uzurpator, celor pe putin 30 de productii romanesti mult mai bune si mai importante. E drumul pe care am ajuns la invitatia pentru „dezbaterea consultativa“ ce urma sa aiba loc la sediul CNC, pe data de 16 martie crt.

Textul invitatiei, semnat de directorul general Eugen Serbanescu, formuleaza in primul alineat si repeta in penultimul obiectivul intrunirii: propunerile „menite a face concursul de proiecte mai echitabil“ – „un proces mai transparent si mai echitabil de selectie a proiectelor“ (s.n.). Se confirma astfel apetitul scriitorului-director general pentru particula echi- (lat. aequus – egal), apetit activat public inca din 22 decembrie 2006, cind nou-instalatul in post si-a recomandat drept echilibrat Palmaresul mai degraba scandalos al editiei atunci incheiate a concursului de la CNC. Logic, literatorul mobilizeaza acum forma comparativa de superioritate a adjectivului, tentindu-ne cu iminenta transformare a concursului periodic – presupus de domnia sa transparent si echitabil dintotdeauna – in unul mai transparent si mai echitabil.

- Ideologie si iconografie
Incitat de deviza momentului, dar si de antetul site-ului, mi-am zis sa profit de prilej si, inainte de a intra in „dezbaterea consultativa“, sa verific in context o veche impresie, indusa de panourile spectaculoase care decoreaza eficient holurile si coridoarele cladirii istorice redobindite pentru cinematografie in 1997. Sint in total 56 de panouri-afis, dintre care 7 ale filmelor lui Sergiu Nicolaescu (Mihai Viteazul, Atunci i-am condamnat pe toti la moarte, François Villon, Mircea, Punctul Zero, Orient Express, 15), dar nici unul pentru filmele lui Lucian Pintilie sau Mircea Saucan, de exemplu. Dintre cele 7 ale lui S.N., doua sint din ultimii ani si florilegiul celor 56 de optiuni iconografice nu omite, de pilda, Azucena de Mircea Muresan, din 2006. in schimb, nu contine nici un afis cu Marfa si banii, Occident, Furia sau Moartea domnului Lazarescu. De fapt, pina nu demult erau nu 7, ci 8 panouri ale fostului presedinte al fostului Colegiu Consultativ al CNC: Mihai Viteazul era etalat in doua variante – prima pe cel dintii panou din holul de la intrare, a doua privilegiata singular in holul de la etajul I. insa, raspunzindu-se sau nu vreunui semnal reformist, receptat poate in pregatirea unui interviu din noiembrie 2006, in locul lui Mihai Viteazul 2 a aparut peste noapte la etajul I un afis al filmului Baltagul, realizat in 1969 de autorul Azucenei, Mircea Muresan.

Decizie prin care noul director general a impuscat trei iepuri dintr-odata: 1. E „mai echitabil“, daca nu chiar „echilibrat“ ce vedem acum in vitrina CNC. 2. S-a vadit abilitatea diplomatica a fostului consul de la New York in a-si menaja totusi relatiile cu Vechea Garda, fara a recurge la afisul vreunui veteran indezirabil sau june intrus. 3. Dincolo de calitatea (submediocra) a ecranizarii Baltagului, sint puse in evidenta calitatea confina de scriitor a directorului general, rolul literaturii si al cartii in strategiile de resort, cu vectorul lor orientativ indubitabil, inca de la prima manifestare publica a urmasului lui Decebal Mitulescu, care a aparut el insusi pe afisul de lansare, la 12 decembrie 2006, a ultimului volum al peremistului Grid Modorcea la Cinemateca Romana, ca si la a doua angajare de acelasi tip: comperajul promotional la avanpremiera oficioasa a ecranizarii Ticalosii de Serban Marinescu, dupa Dinu Sararu, gazduita la 9 martie in intimitatea sediului CNC.

- Sindromul paritatii
„Dezbaterea consultativa“ din 16 martie crt. s-a desfasurat in lumina declaratei „Ideologii Aequus“, cum propun sa-i spunem pe scurt sindromului atit de expresiv dat in vileag de iconografia CNC. Echilibrata paritar a fost in consecinta invitatia de pe Internet: „cite un reprezentant (subl. in original – n. n.) al uniunilor si asociatiilor de breasla, al caselor de productie, al breslei criticilor, precum si oameni de cinema independenti, care nu sint membri in nici o asociatie sau uniune“. Iar faptul ca pentru prima data o reuniune astfel extinsa se desfasura nu la sediul ministerului, ci mai aproape de profitorii si victimele legislatiei si Regulamentului in vigoare dovedea un avans, odata cu un plus de receptivitate din partea amfitrionului.

S-ar demonstra ca, daca ne-am inselat in toamna lui 2006, cind ne-am zis ca „nimic nu va mai putea fi ca inainte“, aveam dreptate sa constatam in ianuarie crt. ca „totul este si nu este ca inainte“. Este ca inainte formatul plebiscitar al „dezbaterii“ care se substituie expeditiv unui organism de lucru aplicat si profesionist. Se substituie ca pe un mic stadion cu vociferari din tribune, cu atit mai mult cu cit domina copios reprezentantii artizanali ai breslei, atit numeric, cit mai ales prin prerogative: numai acestia sint abilitati sa prezinte propuneri pentru componenta comisiei de selectie. Ba chiar initiatorul-moderator al intrunirii pornise de la prezumptia unui „sufragiu majoritar“ constituit ad-hoc, a unei „majoritati care agreeaza sau nu“ diferite propuneri aleatorii. Dar n-a fost (chiar) ca inainte: nu s-a ajuns la vot, fiindca un minoritar in unicat al independentilor din „breasla criticii“ a putut cita cu oarece ecou, din altminteri propagandisticul film Puterea si adevarul, replica disidentului partinic pe punctul de a fi asasinat: „in chestiunile stiintifice, ideea de majoritate nu are nici un sens“.

- in trena „eticii si echitatii socialiste“
„Ideologia Aequus“ astfel operanta este in trena directa a conceptelor si ritualurilor „eticii si echitatii socialiste“: din decembrie 2006-ianuarie 2007, nici un moment nu a prins curs un sistem de comunicare si de lucru care sa fi dat cistig de cauza unor modalitati concurentiale deschise, cu proiecte elaborate autonom pentru modificarea cadrului si procedurilor in vigoare, care proiecte sa fi fost supuse unei discutii publice si unor analize profesioniste, inainte de a se exercita dreptul si datoria de optiune si de decizie din partea oficialitatii.

Egale cu zero, din punctul de vedere al unui demers reformist, au fost insesi „Propunerile de modificare a Regulamentului“ avansate pe Internet de CNC. Convins ca e necesara doar trecerea de la „echilibrat“ la „mai echitabil“, initiatorul intrunirii a intocmit un tabel ridicol, in care a aliniat pe orizontala si verticala ceva bagatele contabile si liste de serviciu, indicind la loc de frunte anularea notei minime a proiectelor luate in discutie de viitoarele comisii de selectie: bucurie mare pentru autorii de maculaturi, care au beneficiat cu anticipatie, in decembrie 2006, de aceasta ridicare democrat-populara a barierei notei 7, decisa de arbitru contra regulamentului, in timpul meciului incheiat acum trei luni! in vacarmul peluzei din 16 martie 2007, nici nu s-a mai auzit prea bine amendamentul pe care l-am propus, pentru modificarea in consecinta a Art. 14 (2) din Regulament care prevede expres nici mai mult, nici mai putin decit ca finantarile din bani publici curg neconditionat „in ordinea descrescatoare a punctajului acordat, pina la epuizarea sumelor prevazute pentru sesiunea si sectiunea respective din concurs“. No other comment.

Daca adaugam la cele de mai sus jucatorii care si-au dat cu dreptul in stingul, plus agitatia unor navalitori spre tusele terenului de joc (precum impricinatii in procesul care trebuia intentat in ianuarie-februarie 2007, Cornelia Palos si Adrian Popovici, acum ridicindu-se din fotolii si avansind spre prezidiu, cu gura mare catre moderatorul reuniunii si catre toti cei de fata), plus inventatul membru al precedentei comisii, Radu Florian, asezat in banca intii si vociferind vindicativ in continuare, in numele unei fictive „Asociatii Romane de Teatru si Film“, pe care ministrul Iorgulescu a luat-o drept reala cind a decis descalificanta componenta a comisiei din toamna-iarna, tabloul cistiga in vivacitate si ceva umor.

in materie de componenta si mod de desemnare a viitoarelor comisii de selectie nu s-a obtinut nimic „mai echitabil“. N-a avut deloc succes interventia, de data asta mai aproape de verticala, a lui Laurentiu Damian, ca reprezentant al UCIN-ului, de a se stipula drept criteriu calificarea profesionista atestata, in evaluarea unui text scenaristic, pentru numirile in comisii. A venit dinspre peluza una dintre frecventele obiectii sofistic-otioase: „De unde stii cine stie si cine nu stie sa citeasca un scenariu?!“. Nici un sprijin la acest punct nevralgic din partea reprezentantilor ACRO, care nu opun ca alernativa la malversatiile mafiote decit o perena imaturitate, recte cu pretentia naiva, care a stirnit pe buna dreptate ilaritate, ca in comisii sa fie numit cel putin cite „un lector profesionist din strainatate“, pentru care s-ar traduce instantaneu sutele de texte din concurs, in genere pentru lungmetraje.

- Vivacitate si umor
Nici un gind dinspre tinerii cineasti, care fac obiectul sustinerii noastre, pentru solutia numirii in comisii a criticilor de film (sistematic si intr-o proportie eficienta), atita timp cit Regulamentul pritocit timp de patru ani si cosemnat de reprezentantii ACRO indica la Art. 20 (2) ca in componenta comisiei se „pot include“ (facultativul e adorabil) suplimentar doar „exploatanti de cinematografe, scriitori, actori sau specialisti din domeniul audiovizualului“. Doar un veteran cu care am polemizat adesea (Radu Gabrea) ne-a sustinut in propunerea unui amendament, asumat si de directorul general Eugen Serbanescu.
Chiar daca punctual si periferic urmeaza sa se modifice cite ceva (componenta comisiei nu va mai fi secreta, iar procentajele cotatiilor mecanice ale grilei de concurs au fost la un subpunct ameliorate), ma gindesc in continuare la un articol intitulat Reformarea cinematografiei? Nici o sansa: nimeni n-o doreste!.