OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Minunata (si supraetajata), ideea directorului general Eugen Serbanescu de a fundamenta doctrinar si a convoca (canicular) la 5 iulie crt., la sediul CNC, exhaustiv intitulata Sedinta Consultativa si de Votare Secreta a Propunerilor de Componenta a Comisiilor de Selectie pentru Proiectele de Fictiune si Documentar-Animatie (S.C.V.S.P.C.C.S.P.F.D.A.)! Vezi www.cncinema.ro, cu precizarea ca majusculele si intrunirea lor in paranteza imi apartin. Nu fara a recunoaste ca, in timp ce le insiruiam, m-a incurajat trimiterea la „democratia de tip maiost“ pe care o facuse Magda Mihailescu, comentind aceeasi minunatie, concomitent cu Dinu Tanase, care daduse si el curs extrapolarilor, dar in sens geografic invers, in acelasi numar precedent (124/381) al Observatorului cultural: „Inventia cu votul secret al celor 17 «entitati listate» ar vrea, poate, sa semene cu votul electorilor din SUA“. Conjugind pe sol national cele doua fantaste sugestii planetar-opuse, mai ca mi se pare ca, redus la scara si cu efecte decalate, dl Serbanescu a fost la fel de bine inspirat ca tov. Ceausescu insusi, in convocarea mitingului din 21 decembrie 1989. Categoric in a o estima ca ilegala, Dinu Tanase a introdus totusi un dubiu asupra paternitatii institutiei fundate la 5 iulie 2007: „inventie care nu stiu cui apartne – ministerului sau CNC-ului“.

Platforma filmologica a incompetentei
Dubiu care se spulbera insa la o minima analiza a facturii textului introductiv al primului din cele doua Comunicate emise de CNC cu prilejul in discutie: „Comunicat privind propunerile asociatiilor si uniunilor de breasla cinematografica si procedura de alegere a membrilor comisiilor de selectie a proiectelor pentru sesiunea de concurs iulie-august 2007“ (Ibidem). Recunoastem cu usurinta pana directorului general care, spre deosebire de ministrul calificat in portative cu note muzicale, este textier de profesie. Daca ministrul (vezi, de pilda, „Platforma ministeriala a antireformei. Din Cuvintul ministrului Culturii, Adrian Iorgulescu, la conferinta de presa din 6 februarie 2007“ – Observator cultural nr. 103/360) nu se aventureaza de regula in fraze de anvergura, preferind registrul oral-confesiv al formulei mereu repetate „Vreau sa va spun ca...“, logosul normativ al unor intinse perioade e, in schimb, partea tare a directorului general. S-a dovedit in toate pronuntarile sale din octombrie 2006 incoace si se reconfirma acum, incepind cu titulatura sedintei maoiste care-ti taie respiratia inainte de-a o fi parcurs in intregime. Masura intreaga a elocintei directoriale – care mizeaza aparent divagant pe candoarea absoluta a lectorului, dar vizeaza in subtext foarte precis - o avem insa abia in fraza subtil agnostica dinspre finalul primului Comunicat, dezarmanta in didacticismul ei tauto-filmologic: „Comisiile de selectie nu jurizeaza filme gata facute, ci proiecte, scrise pe hirtie, in potentialitatea lor de a deveni filme (subl. E.S.).

Calea de la proiect la filmul de pe ecran este lunga si complexa si presupune ingemanarea operativa a eforturilor multor artisti din diferite zone (urmeaza insiruirea a opt „zone“ artistic-manageriale – n.n.). Aceasta confluenta de personalitati si de prestatii artistice, care se produce post-jurizare, da viata proiectului si-l transforma in film, cu toate provocarile, dar si riscurile estetice si financiare care deriva de aici. Reusita unui concurs se estimeaza dupa aparitia filmelor rezultate din proiectele selectate – si nu inainte“.. Am inchis citatul, subliniind propozitiile finale care au mai multe chei. E mai intii o cheie vindicativ-personala, din nefericire mult prea tardiv pusa in functie, ca un bumerang: carevasazica, nimeni n-ar fi fost in stare de altceva si in mod cert nimeni nu poate fi raspunzator pentru ca, citind prin 2004-2005 scenariul Dincolo de America de Eugen Serbanescu, nu si-a dat seama ca are de-a face cu o maculatura ordinara, din care nu putea iesi decit o elucubratie stupida, cum observa intristati si neputinciosi cei ce-au vazut confidential, in 2007, filmul omonim al lui Marius Th. Barna, film neprezentat publicului si criticii nici dupa doi ani (cum obliga la limita Legea), dar al carui sinopsis perfect edificator poate fi citit in fine pe www.cinemagia.ro.

Platforma deontologica a coruptiei
A doua cheie secreta a comunicatelor suscitate este transpersonala si vizeaza deciziile comisiei din decembrie 2006: un picior in prag ferm pus celor care stiu si au inceput sa declare public (printre ei, Constantin Chelba, fost membru al respectivei comisii) ca a fost vorba de cea mai mare deturnare de fonduri …legala din istoria cinematografului romanesc. Ei nu trebuie sa astepte pina in 2008-2009-2010, ca sa cam stie ce va iesi din scenariile unor Sergiu Nicolaescu, Adrian Popovici, Marius Th. Barna sau R.A. Petrescu, promovati in sau spre fruntea Palmaresului.

Exista insa ceva mult mai simptomatic, decit platformele filmologic-belferesti, de legitimare a incompetentei iresponsabile, sub fatalitatea unor „riscuri estetice si financiare“ inerente si cu prezumptia ca mai poate insela pe cineva reiterarea insolenta a minciunii din ultima propozitie a primului Comunicat, cu un optimism demult stigmatizat in registru ideologic-sarlatanesc: „Sintem increzatori ca noul concurs [...] va deschide calea spre finantarea si realizarea unor proiecte valoroase, asa cum concursul din 2006 a deschis calea spre finantare si realizare a unui proiect care s-a transformat intr-un Palme d’Or“. Fraza care tocmai ne aminteste de „platforma deontologica a coruptiei“ – precedenta contraperformanta doctrinara a dlui Serbanescu, comisa odata cu amenintarea adresata in luna mai 2007 lui Cristian Mungiu, inainte de plecarea la Cannes, ca-l da in judecata, fiindca a spus public ceea ce toata lumea stie: ca banii arondati de CNC tinerilor cineasti de talent sint doar praf in ochi, pentru lesnicioasa desfasurare masiva a afacerilor profitabile nulitatilor si mediocritatii mafiote (vezi scrisoarea deschisa din nr. 372 al revistei, despre cit de recunoscator si cu calusul in gura ar trebui sa fie autorul filmului 4 luni. 3 saptamini si 2 zile, ca proba a unei minima moralia).

Prin S.C.V.S.P.C.C.S.P.F.D.A., dl Serbanescu voia insa altceva decit niscaiva platforme deontologico-filmologice pentru naivi. Autorul romanului Dupa-amiaza cu o nimfomana, instalat in fotoliul lui Ion I. Cantacuzino in urma unui concurs trucat (ministrul Culturii pare sa fi uitat definitiv ca cei 15 critici semnatari ai Scrisorii deschise din ianuarie 2007 au solicitat o ancheta in acest sens, cum au cerut si un audit critic asupra rezultatelor aplicarii Legii in vigoare la concursurile CNC din ultimii 3-4 ani), dl E.S., e acum mult deasupra sofismelor si truismele otioase etalate anterior. El n-a fost in stare (nici nu i s-a cerut, cum ar fi fost cazul) sa fi sustinut ca tema pentru admiterea in post, in octombrie 2006, un proiect de Ordonanta pentru modificarea Legii Cinematografiei, n-a miscat un deget (vezi Observator cultural nr. 107/364, „«Echitabil» la CNC: de 7 ori Nicolaescu, niciodata Pintilie sau Cristi Puiu“), ca sa schimbe ceva macar in decorarea holurilor si coridoarelor institutiei. Iata-l insa ca s-a revansat, clocind noua luni o lovitura de maestru, fara precedent in analele institutiei.

Puciul de adio
Documentul de nu mai putin de 10 pagini printate consacra metodic lista alfabetica a celor 17 „entitati“, la orizontul anului 2007 (cit de departe sint vremurile cind secretarul de stat Onisiei se multumea sa fluture amenintator de la prezidiu o lista cu doar 11 „entitati“!), recte 10 Asociatii, un Grup al Independentilor, doua Societati si 4 Uniuni. Frapeaza luxurianta si intersectarile titulaturilor: Uniunea Autorilor si Realizatorilor de Film din Romania (care l-a propus pe Fanus Neagu in comisia pentru filmele de fictiune) si, invers, Uniunea Realizatorilor si Creatorilor de Film din Audiovizual (cu Andrei Blaier cap de lista), basca Uniunea Cineastilor din Romania (cu Ioan Grigorescu purtator de drapel), cum exista Asociatia Culturala Artis, dar si Asociatia Culturala Act s.a.m.d. pina la cifra 17. Ca aperitiv, specialitatea casei editoare e un fel de regulament de ordine interioara, compus cu voluptati de legiuitor care oscileaza intre formula unui statut de secta si ordinul de atac al unui puci, caruia nimic nu trebuie sa-i scape din atentie: „Fiecare reprezentant va primi cite un buletin cu lista tuturor propunerilor s…t . Se va alege o comisie de numaratoare a voturilor. Comisia de numaratoare a voturilor intocmeste cite o lista s…t. La finalul sedintei, cele doua liste vor fi aduse la cunostinta reprezentantilor. in aceeasi zi, directorul general al CNC va contacta pe primii 5…“. Totul se voia solutionat rapid si batut in cuie definitiv: „Daca o personalitate dintre cele alese se recuza, directorul general contacteaza urmatoarea persoana de pe lista, pina la completarea comisiilor“.

Dar n-a fost sa fie. De data asta, nu doar Cristi Puiu, ci inca doi tineri realizatori de prima notorietate, Radu Muntean si Radu Jude, au declarat greva – nu fara rezultat, fiindca ministrul a fost obligat sa-i elimine din comisia pentru filmele de fictiune pe reprezentantii UARF si URCFA, iar – cel mai probabil in semn de protest antireformator si de solidaritate cu secta astfel afectata – stegarul UCIN-ului s-a recuzat. E un bun inceput.