OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

De citeva saptamini, canalul TVR Cultural prezinta in fiecare seara de luni un film de Federico Fellini. Au fost difuzate pina acum La dolce vita (1960), 81/2 (1963), Giuletta si spiritele (1965), Roma (1972), Si corabia inainteaza (1983) si Ginger si Fred (1986). Ciclul Fellini se va incheia pe 2 mai cu Interviul (1987). In total, sapte creatii reprezentative ale cineastului care ar fi implinit anul acesta 85 de ani.

Federico Fellini s-a nascut pe 20 ianuarie 1920 in Rimini, renumit centru de agrement de pe litoralul italian. La numai 18 ani, viitorul regizor s-a stabilit definitiv la Roma. Ulterior, Fellini va dedica acestor doua orase, care i-au marcat existenta si pe care le-a iubit patimas, filmele Amarcord (1973) si Roma.
Federico a ajuns cineast printr-un joc al destinului. In tinerete, a incercat diverse meserii (clovn la circ, secretar de redactie si reporter la publicatii umoristice, „scriitor“ la niste reviste de benzi desenate importate din America, director artistic al unui magazin de portrete caricaturizate etc.). De la 19 ani, incepe sa lucreze in paralel ca scenarist la diverse productii de mina a doua.

Consacrarea va veni o data cu relatia sa cu Roberto Rossellini. Cunoscutul regizor il dorea pe comicul Aldo Fabrizi, bun prieten al lui Fellini, in filmul sau Roma, oras deschis (1945). Federico a fost intermediar intre cei doi si a colaborat la scrierea productiei. Fellini a mai lucrat apoi cu Rossellini la scenariul filmului Païsà (1946), pe platourile caruia Federico a avut revelatia viitoarei sale profesii: „Vazindu-l pe Rossellini lucrind, am crezut ca descopar, pentru intiia oara, ca este posibil sa faci film in acelasi raport intim, direct, imediat, asemenea celui al scriitorului care scrie sau al pictorului care picteaza“, declara regizorul in Fellini despre Fellini, volum de convorbiri cu Giovanni Grazzini, tradus si la noi (Editura Meridiane, 1992). De la Rossellini, Fellini recunoaste ca a invatat „capacitatea de a merge la sigur, de a transforma contrastele, conditiile nefavorabile in stari emotive. Intr-un sentiment, intr-un punct de vedere“. De aici si pina la trecerea in spatele camerei de filmat nu mai era decit un pas.
In patru decenii de activitate ca regizor de film, Fellini a semnat 20 de lungmetraje. Primul, Luminile varieteului (1950), este realizat impreuna cu Alberto Lattuada. Ultimul, Vocea lunii, dateaza din 1990. Pe 31 octombrie 1993, cineastul avea sa cada victima unui atac de cord, inchizind ochii in iubita sa Roma. In acelasi an, Fellini primise un binemeritat premiu Oscar pentru stralucitoarea sa cariera.

- Giuletta si Marcello
O intilnire formatoare pentru Fellini a fost si aceea cu actrita Giuletta Masina. In 1942, unele articole umoristice ale sale au fost reciclate in Cico si Pallina, un serial radio despre un cuplu de insuratei; rolul feminin era jucat chiar de Giuletta. Cei doi se indragostesc si se casatoresc in octombrie 1943. Giuletta ii va sta alaturi regizorului pina in ultimele clipe ale vietii si il va urma in nefiinta la mai putin de jumatate de an.
Dar Giuletta Masina nu i-a fost lui Fellini doar partenera de viata, ci si muza si actrita-fetis. Ea a jucat in sapte lungmetraje ale regizorului, printre care celebrele La strada (1954) si Noptile Cabiriei (1959), ambele premiate cu Oscar pentru film strain, dar si recent difuzatele Giuletta si spiritele si Ginger si Fred.

Prin rolurile sale din La strada si Noptile Cabiriei (ultimul premiat la Cannes), Giuletta Masina deschide seria femeilor pierdute – desi in mare parte inocente – din filmele lui Fellini (Saraghina in 81/2, Volpina si Gradisca in Amarcord etc.); aceasta galerie de portrete feminine a influentat decisiv filmul italian, efectele fiind inca vizibile (ginditi-va la productii recente precum Malena sau Nu te misca). In Giuletta si spiritele, filmul fellinian cel mai influentat de filonul fantastic, actrita interpreteaza rolul unei sotii inselate, care isi gaseste refugiu in paranormal. In Ginger si Fred, ultimul film realizat impreuna de cei doi soti, Giuletta Masina si Marcello Mastroianni sint un cuplu de imitatori italieni ai celebrilor actori-dansatori Ginger Rogers si Fred Astaire, care se reintilnesc pe un platou TV dupa trei decenii de absenta din lumina reflectoarelor.
Nu intimplator, Marcello Mastroianni este un alt actor-fetis pentru Fellini, jucind in cinci lungmetraje ale sale. Regizorul i-a incredintat actorului rolul principal in 81/2 (un alt Oscar pentru film strain), una dintre cele mai impresionante arte poetice ale cinematografului mondial. Aici, Mastroianni il interpreteaza pe regizorul Guido, un alter ego al lui Fellini. Prin autoreflexivitate, (auto)ironie, fragmentare, hibridizare si carnavalizare, 81/2 se inscrie, alaturi de Roma sau Si corabia inainteaza, printre filmele postmoderniste ale lui Fellini.

La dolce vita (premiat cu Palme d’Or la Cannes) – la fel ca alte filme semnate de Mario Monicelli si Steno (Infidelele, 1953), Francesco Maselli (Femeia zilei, 1956) sau Michelangelo Antonioni (Aventura, 1960) – portretizeaza starea de dolce far niente a burgheziei italiene postbelice (elemente exista si in 81/2 sau in Giuletta si spiritele). Filmul lui Fellini, bazat pe un scandal monden celebru in epoca, a lansat termenul de „paparazzo“, dupa numele personajului lui Marcello Mastroianni, un fotograf dependent de lumea vedetelor. La dolce vita este cunoscut mai mult pentru secventa antologica in care suedeza Anita Ekberg se scalda in Fontana di Trevi, sub privirile socate, dar si admirative, ale lui Mastroianni. Fellini insusi marturiseste in volumul mentionat: „Douazeci si cinci de ani dupa film, pentru mine, titlul, imaginea sint inseparabile de Anita“.
In fine, Interviul, in care Mastroianni si Fellini isi joaca propriile roluri, este printre altele un film despre filmele regizorului si despre cinematograf in general, purtind marca inconfundabila a celui care declara modest ca nu este „decit un om stapinit de imaginatie“.