OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Valerian Sava: Fiind de faţă Laurenţiu Brătan, preşedintele Asociaţiei tutelare EST’EN’EST (ne veţi decripta titulaturile pe parcurs), şi Mihai Mitrică, director al festivalului, i-aş adresa totuşi prima întrebare lui Mihai Chirilov, dar nu în calitatea lui de membru al juriului la Anim’est 5 (Bucureşti, 8-17 octombrie), ci în cea de director artistic la TIFF-ul de la Cluj. Fiindcă, la conferinţa de presă inaugurală a evenimentului despre care discutăm, s-a enunţat ipoteza că acesta e al doilea festival de film din ţară. Îi recunoşti ca emuli sau rivali?

Mihai Chirilov: În primul rînd, nu sînt rivali. Aş spune ba din contră. Eu văd TIFF-ul şi Anim’est-ul foarte legate între ele, prin o bună parte a echipelor care lucrează acolo şi aici, prin politica de selectare a filmelor, prin gradul de profesionalism al departamentelor, structurilor şi programelor, în toate articulaţiile. Vorbeam chiar ieri cu tandemul Creţulescu de la Festivalul B-est, care jinduia la „voluntarii“ echipei de la Anim’est.

V.S.: O încercare de ierarhizare n-ar strica, după ce, de pildă, Anonimul de la Sfîntu Gheorghe-Deltă s-a autosubclasat, alungîndu-şi profesioniştii şi întronînd Măria Sa Publicul ca unic decident al Palmaresului.

M.C.: Vizitînd cam toate festivalurile de film din România, în calitate de invitat, membru al juriului sau ca simplu trecător, aş spune da, şi eu sînt de părere – cu toate riscurile unei „ierarhii“ care poate sau nu să placă unuia ori altuia – că Anim’est este al doilea festival de film din ţară, începînd cu datele care contează foarte mult: numărul de filme, numărul de spectatori. Şi, nu în ultimul rînd, fiindcă – spre deosebire de toate celelalte manifestări în discuţie, inclusiv TIFF-ul, care „joacă o carte sigură“ – a face un festival de gen de o asemenea anvergură, şi nu, de pildă, cu filme de comedie, e o mare performanţă, într-o ţară în care filmul de animaţie nu lipseşte cu desăvîrşire, dar se întîmplă ca acum opt-nouă ani la TIFF, în 2001-2002, cînd mai toată lumea se mira: „De ce vreţi voi să faceţi un festival de film, într-o ţară în care nu se prea fac filme şi totul merge prost în materie de cinema?!“.

EST’EN’EST şi bomba dezamorsată de oficialităţi

V.S.: M-a impresionat din prima seară sala arhiplină de la Patria, la un gen de filme frecvent dificile, adesea ermetice, experimentale. Poate cheia misterului e în succesul a ce aţi numit „Creepy Animation Night“. În afara competiţiei, „Noaptea animaţiilor bizare“ a egalat prin excelenţa selecţiei cele mai incitante secţiuni de la TIFF. Clou-ul părîndu-mi-se un intermezzo improvizat grafic şi muzical de tandemul Andrei Fîntînă – Cristian Stanciu Matze.

Laurenţiu Brătan: Selecţia de la „Creepy Animation Night“ e omogenă, pentru că „trece“ printr-un singur om: Mihai Mitrică. El a dat şi titulatura Asociaţiei EST’EN’EST, care vrea să spună destul de transparent că e ceva ce se întîmplă în Est, focalizînd ca atare atenţia lumii. La fel, încă mai transparentul joc din numele festivalului, Anim’est..

Mihai Mitrică: La performance-ul Fîntînă-Matze, n-a fost „vina“ noastră, a fost exclusiv ce-au gîndit şi făptuit performerii. „Restul“... am avut încredere în ei, lăsîndu-i să facă ce vor, fiindcă-i cunoşteam. Cît despre denumirea „Creepy...“, n-am vrut să punem Horror sau Bloody, am preferat sensul mai distilat de „înfiorare“ şi am primit destule filme din toată lumea, ca să alegem ce era mai bun.

V.S.: Tot la nivelul excelenţei a fost, paradoxal, impropriu intitulata „Masă rotundă: animaţia românească“, pe care am numit-o pe loc bomba festivalului – din păcate, o bombă dezamorsată prin absenţa împricinaţilor, a celor vizaţi critic, obligaţi prin lege să se ocupe de tot felul de „strategii“.

M.M.: Noi am invitat insistent şi presa, şi oficialităţile de la Ministerul Culturii, de la CNC.

L.B.: Asta m-a intrigat întotdeauna: CNC-ul nu-şi trimite nici un reprezentant, nicăieri unde e nevoie, ca la „mesele rotunde“, unde directorul general Eugen Şerbănescu n-a venit niciodată, măcar ca „să monitorizeze“ ce se întîmplă, drept criteriu de acordare sau neacordare a finanţărilor.

V.S.: A fost un eminent simpozion critic, redus la trei referenţi profesionişti pur-sînge, 100% antisistem, protagonistul principal fiind „fugitul“ din anii ’80 – de la Animafilmul bucureştean în Damemarca –, Mihai Bădică, alături de tinerii contributori actuali de la faţa locului, Virgil Toader şi Daniel Todoran Rareş. Dar n-am înţeles de ce aţi creat pentru animaţiile româneşti o secţiune competitivă în sine, separată de „rest“, şi nu ştiu „cum aţi înţeles“ fluierăturile din sală şi o voce strigînd „Ruşine!“, la enunţul titlului de film românesc premiat.

L.B.: Pur şi simplu, calitatea filmelor româneşti nu atingea nivelul selecţiei internaţionale pentru competiţie...

Ţara lui Gopo, absentă din competiţie

V.S.: ... deşi în cele cinci grupaje de scurtmetraje au fost aproape 60 de titluri, din – pare-mi-se – exact 30 de ţări: de la Islanda la Noua Zeelandă, din Cuba în Belarus, fără a uita proximele Bulgaria şi Croaţia, iar marile puteri filmice şi cele mijlocii au fost prezente, unele, cu mai multe producţii! E o revelaţie pe dos: tocmai noi, din ţara lui Ion Popescu-Gopo, lipsim! Cred că e un merit al Anim’est, această revelaţie lucidă, de care însă nu pare să fi suferit nimeni – în orice caz, nu membrii juriului separat, din care a făcut parte şi decanul de la UNATC, Sorin Botoşeneanu.

L.B.: Deşi nu sînt la nivelul competiţiei internaţionale, am vrut ca filmele româneşti să fie văzute de spectatori, iar autorii lor să se poată compara între ei şi cu nivelul internaţional.

M.C.: Apropo de vociferări şi fluierături, întîmplător, la secţiunea intitulată „Competiţia naţională“, a cîştigat un film care a fost inclus şi în competiţia scurtmetrajelor româneşti de la TIFF 2010...

V.S.: ... fără să fie premiat.

M.C.: Fără, dar nu cred că fluierăturile şi acea vociferare au vreo legătură cu calitatea filmului Mátthyás, Mátthyás, ci cu conţinutul lui istoric, privind apartenenţa etnică a lui Matei Corvin. Filmul ca atare se susţine prin calitatea imaginii, prin tehnica folosită, spectaculoasă şi amuzantă pînă la urmă.

L.B.: Şi, oricum, filmele realizate în Ardeal, cum e cazul celui al Ceciliei Felméri, sînt mai bune decît cele de la Bucureşti.

Alternativele Palmaresului şi ce-i de făcut cu CNC-ul?

V.S.: Dar, vorbind de ansamblul competiţiei şi deliberările juriului, ai fost, Mihai Chirilov, în acel des invocat embarras de choix sau, mai degrabă, în faţa unor alternative mai simple, în care era loc pentru mai bine în Palmares?

M.C.: Pentru mine a fost foarte interesant să fiu într-un juriu internaţional în care patru membri sînt animatori pur-sînge, iar al cincilea, adică eu, să fiu unicul critic.

V.S.: De pildă, aveai o alternativă la acel Kerity, Casa poveştilor – un film agreabil, preponderent pentru copii sau „de familie“, specie dominantă din raţiuni socio-cultural-comerciale în cazul lungmetrajelor de animaţie? Sau n-au existat în selecţie performanţe de tipul Persepolis?

M.C.: Eu n-am votat pentru Casa poveştilor, din contră. Am susţinut un film japonez, Summer Wars de Mamoru Hosoda, care combină foarte interesant family drama cu o dimensiune tehno-fantastă, dar filmul a avut inamici, din raţiuni ideologice uşor stupide, radical-anticapitaliste. Însă, într-adevăr, n-am avut, în selecţia celor cinci lungmetraje, unul favorit, de vîrf.

V.S.: Dragă Mihai Mitrică, ai făcut un tur de forţă extraordinar, văzînd singur vreo 800 de filme, din care ai ales cam 500, pentru secţiunile competitive sau paralele. N-ai ales prea multe, în cazul celor aproape 60 din competiţia scurtmetrajelor? Unele prea distant inegale, practic necompetitive, nu vor fi contribuit la minusul de prezenţă al publicului la acele proiecţii?

M.M.: Nu, competiţia nu-i pentru publicul larg, e pentru profesionişti.

V.S.: Aveţi totuşi un rival proxim redutabil, în Festivalul pentru scurt şi mediumetraje NexT, unde criticul Andrei Gorzo face o selecţie unitară pentru secţiunea competitivă. Dar ajungem astfel la context, întorcîndu-ne la competiţia dintre festivalurile înseşi, inclusiv în obţinerea finanţărilor de la CNC, despre care aţi vorbit la conferinţa de presă.

L.B.: Sînt nişte inegalităţi flagrante, cu festivaluri finanţate pe criterii pur clientelare. Celebra Cornelia Paloş, fiindcă e membră PD-L, a obţinut în acest an, pentru obscurul B-IFF Arad-Bucureşti 172.000 de lei, în timp ce Anim’est – doar 138.000.

M.C.: Şi mai bizar mi se pare că obţine dublul sumei voastre, recte 336.000 de lei, un festival aflat la a doua ediţie, cum e cel intitulat scurt şi cu verzale COMEDY, de la Cluj, care a dovedit ce e şi ce poate la prima ediţie, plus că e compus din multe filme luate din Arhiva Naţională şi, deci, încă o dată, favorizat bugetar. Asta în timp ce aici, la festivitatea de premiere, s-a văzut cît de puţini bani a avut Anim’est, încît n-a putut să invite un plus de oaspeţi-competitori-cîştigători care să fie la faţa locului, spre a li se înmîna premiile. Un festival serios nu-i redus la filme şi proiecţii, are şi invitaţi de marcă, are workshopuri, are un climat care „costă“.

L.B.: Mai e un festival-fantomă la Galaţi, pus pe aceeaşi treaptă cu noi (136.000 de lei), pentru că e susţinut de membrul în Consiliul de Administraţie CNC Ioan Cărmăzan, tot atît de „just-egalizatoare“ fiind suma repartizată pentru CineMAiubit (130.000 de lei), graţie altui membru în conflict de interese din acelaşi Consiliu, Elisabeta Bostan, din clanul UCIN.

M.M.: Practic, la studenţescul CineMAiubit sînt cheltuieli zero pentru filme, cu doar 2-3 invitaţi străini în juriu, cu locaţia gratis de la UCIN – sala Studio ş.a.m.d. Marea problemă e că festivalurile sînt judecate după nici un alt criteriu decît cel clientelar, criteriul funcţionînd în egală măsură la CNC, fie că e vorba de concursurile de proiecte de film, fie că sînt evenimente precum TIFF, Anim’est sau NexT, dezavantajate în consecinţă.

Palmares Anim’est 5

- Trofeul Anim’est (oferit de Institutul Cultural Român, în valoare de 2.500 de euro) – Bing Bang, Big Boom de Blu – Italia.

- Cel mai bun lungmetraj (1.000 de euro de la Fundaţia Groupama şi software Toon Boom): Kerity, Casa poveştilor/Eleanor’s Secret de Dominique Monféry – Franţa-Italia.

- Cel mai bun scurtmetraj (1.000 de euro oferiţi de Opel şi software Toon Boom): Copilaş de praf/Dust Kid de Yumi Jung – Coreea de Sud.

- Premiul Special al Juriului (500 de euro de la RADEF RomâniaFilm): Anna Blume de Vessela Dantcheva – Germania-Bulgaria.

- Cel mai bun film românesc (500 de euro de la CoolBazaar.ro şi software Toon Boom): Matei, Matei/Matthias, Matthias de Cecilia Felméri – România.

- Cel mai bun film din secţiunea „Balkanimation“ (software Toon Boom în valoare de 2.000 de dolari): A fost odată şi încă o dată/Once upon a many time de Eva Cvijanovic – Bosnia-Herţegovina-Canada.

- Cel mai bun film studenţesc (500 de euro de la CoolBazaar.ro şi software Toon Boom) – Sticla/Bottle de Kirsten Lepore – SUA.

 

Palmaresul a mai cuprins premii pentru videoclipuri şi clipuri publicitare, menţiuni speciale ale juriului, un Premiu al publicului (Viaţa de un minut a unei muşte /One minute Fly de Michael Reichert – Germania), Premiul pentru întreaga activitate (Zeno Bogdănescu – România), Premiul secţiunii „Minimest“ (Băieţelul şi monstrul/ The Boy and the Beast de Heidschotter şi Weiland – Germania) şi cărţi oferite de Editura Teora expoziţiei de desene Minimest.