OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ajuns la a sasea editie, Festivalul Filmului European CinEdays (desfasurat in Centrul Cultural pentru Tineret din Skopje) a fost anul acesta mai ambitios ca niciodata. Sub sloganul „Bon Appétit“, festivalul a prezentat spectatorilor din capitala Macedoniei (un public obisnuit mai degraba cu filme hollywoodiene), de-a lungul a opt zile (16-23 noiembrie), 38 de productii cinematografice (lungmetraje si scurtmetraje de fictiune si documentare), reprezentind nu mai putin de 26 de tari europene. Pentru prima oara in istoria sa, CinEdays a beneficiat de un juriu international, care a oferit patru premii (pentru cel mai bun scenariu, cea mai buna interpretare, cea mai buna regie si cel mai bun film). Principala sectiune competitionala a inclus 12 lungmetraje de fictiune, fiind completata de „Balkan Link“ (un grupaj de sase filme produse in regiune) si o selectie de zece documentare (majoritatea tot balcanice).

Nici un festival fara „Noul Val“
Nu cred ca mai este o surpriza faptul ca, astazi, creatiile notabile ale noului cinema romanesc sint nelipsite din festivalurile internationale de film care se respecta si vor sa fie respectate. Exemplul cel mai bun este „palmdorizatul“ 4 luni, 3 saptamini si 2 zile, al lui Cristian Mungiu: daca ne-am apuca sa inventariem festivalurile in cadrul carora a fost prezentat (de obicei ca un eveniment special, in afara competitiei) si tarile in care a fost distribuit, am ajunge probabil la concluzia ca este cea mai vizionata productie cinematografica autohtona din toate timpurile.
Nici CinEdays nu a facut exceptie de la regula, deschizindu-se chiar cu amintitul 4, 3, 2, primit cu mare interes de catre spectatorii macedoneni. Desi nimeni din echipa filmului nu a putut fi prezent la ceremonia inaugurala, au existat discutii consistente – si destul de incinse – pe marginea sa.

De exemplu, un distins membru al juriului, profesorul de scenaristica bulgar Stanislav Semerdjiev (actualul rector al Academiei Nationale de Teatru si Film din Sofia) a afirmat cu tarie (confundind poate Festivalul de la Cannes cu Eurovisionul) ca filmul lui Cristian Mungiu – meritoriu, de altfel – a primit Palme d’Or numai pentru ca reprezinta o tara care tocmai a intrat in Uniunea Europeana. Nereusind sa ma convinga si pe mine de justetea spuselor sale, specialistul din tara balcanica vecina (acum si colega de UE) a recurs la argumentul imbatabil al virstei („Cind vei avea si tu 45 de ani, vei intelege mult mai multe lucruri“).
Dar 4, 3, 2 nu a fost singurul film romanesc din programul CinEdays 6. California Dreamin’ (nesfirsit) de Cristian Nemescu a intrat in competitia principala, fiind prezentat la Skopje de catre actrita Maria Dinulescu, in timp ce Hirtia va fi albastra de Radu Muntean a facut parte din sectiunea „Balkan Link“. Din fericire, festivalurile internationale au acum suficiente filme romanesti dintre care sa aleaga...

(Sub)productie si balcanisme
in comparatie, tara gazda a fost mult mai slab reprezentata la CinEdays: un singur lungmetraj de fictiune (sau de „realitate bazata pe fictiune“, cum suna un slogan publicitar al „primei Dogme balcanice“) si un scurtmetraj documentar. in ceea ce priveste al doilea film, Eu si viata mea fara citeva lucruri de Ilija Piperkoski, el ar putea fi la fel de bine inclus in categoria productiilor romanesti: regizorul, student la UNATC Bucuresti, urmareste calatoria prin tara noastra a unui tinar de etnie roma, pornit in cautarea tatalui pierdut. Macedoneana, in cazul dat, este doar originea autorului acestui documentar...

Si Does it Hurt?, debutul Anetei Lesnikovska, intrat in competitie la CinEdays, este de fapt o coproductie Macedonia-Olanda. Am vazut prima data filmul (a 73-a productie low-budget de pina acum care se conformeaza „decalogului“ Dogma ’95) la inceputul anului, in cadrul Festivalului de la Rotterdam, unde se lupta pentru un premiu. Atunci, mi s-a parut doar un experiment curajos, avind ca model (declarat) Idiotii. Acum, la a doua vizionare, am descoperit insa un film inteligent – si foarte matur pentru un debut –, bine gindit si condus, cu destule momente de cinema (chiar daca in stil Dogma). Aneta Lesnikovska este deocamdata departe de rafinamentul revoltei lui Lars von Trier, dar cred ca vom mai auzi de ea. Does it Hurt?, ale carui personaje ar fi putut trai in orice alt stat european, este si foarte departe de paradigma cinematografica balcanica imediat recognoscibila – si solicitata – de catre producatorii occidentali.

Conform dezbaterii Balkan Images, gazduita de CinEdays 6, paradigma mentionata ar cuprinde urmatoarele ingrediente: sex si violenta, muzica si dans, infierarea comunismului/razboiului si... tigani fericiti (cu mentiunea ca, pentru multi vestici, filmul balcanic acopera deseori numai productia cinematografica din tarile fostei Iugoslavii). Pentru vorbitorii care au participat la masa rotunda, se pare ca problema cinematografiei regionale este mai de actualitate decit cea a infimei productii nationale, desi, pe de alta parte, se pledeaza hotarit pentru gasirea propriei voci in corul balcanic. Una dintre contradictiile specifice unei cinematografii foarte tinere, care este departe de a-si fi gasit propriul drum.

Prima competitie CinEdays a cuprins si alte filme cunoscute deja de cinefilii romani, dupa ce au fost prezentate anul acesta de festivaluri locale: El camino de los ingleses, al doilea lungmetraj al regizorului Antonio Banderas (TIFF), Climates de Nuri Bilge Ceylan (IPIFF) si Mio fratello è figlio unico de Daniele Luchetti („Anonimul“). Tot in principala sectiune competitionala a fost inclus si Auf der anderen Seite, cel mai recent film al lui Fatih Akin, premiat pentru scenariu la Cannes. in rest, au mai intrat aici, la gramada, productii din Bulgaria, Croatia, Estonia, Franta, Irlanda sau Ungaria. Criteriile care au stat la baza acestei selectii sint mai greu de gasit – lucru explicabil, daca tinem cont ca ea a fost realizata nu de un critic de film, ci de o... actrita; Labina Mitevska este o interpreta foarte populara in Macedonia si, mai nou, o producatoare a filmelor semnate de Teona Strugar Mitevska (nimeni alta decit sora ei), in care tot ea este si protagonista. Asadar, o cinematografie mica, dar cu interese mari.

Nu e de mirare ca Milcho Manchevski, cel mai cunoscut regizor macedonean, nominalizat la Oscar in 1995, a ales sa se mute – si sa predea film – la New York, revenind la Skopje doar cu ocazia vreunei noi premiere (cum s-a intimplat foarte recent cu Shadows, al treilea lungmetraj al sau, primit cu destule rezerve de critici).
Sectiunea de documentare (alese de Rada Sˇesˇic´, reputat critic si selectioner al unor mari festivaluri) mi-a oferit citeva surprize foarte placute, dar si una, deloc neinsemnata, mai putin placuta: cele mai multe filme aveau subtitrari numai in macedoneana. Un model de documentar cu potential comercial este Sugartown: The Bridegrooms (Grecia-Germania) de Kimon Tsakiris. intr-un orasel grecesc, populatia preponderent masculina are mari dificultati in a gasi partenere de viata. Desi traditia locala este impotriva casatoriilor mixte, primarul, pentru a fi reales, le promite femei burlacilor urbei, ba chiar le „importa“ din Rusia. O poveste excelent gasita, care transforma filmul documentar intr-o savuroasa comedie de situatie.