Dacă am judeca după cele 21 de
premiere româneşti ale anului trecut (cu două mai multe
decît în cel precedent), am putea crede că 2011 a fost
cel mai bun an al cinematografiei autohtone postcomuniste. Totuşi,
lucrurile nu stau chiar aşa.
Cantitativ stăm bine, fără îndoială,
ba chiar mai bine decît oricînd după 1989 (am luat în
calcul şi coproducţia cu participare românească Misiunea
directorului de resurse umane, semnată de regizorul israelian Eran
Riklis). Totuşi, calitatea filmelor româneşti lansate pe
ecrane în 2011 nu-mi permite să alcătuiesc, la fel ca acum un
an, un Top Ten al premierelor. Ca atare, am decis să recurg la un
clasament personal al primelor cinci filme de anul trecut (urmat de
un „bonus“). Mai mult, primele două titluri din acest top şi-au
început traseul festivalier în 2010 (la Cannes şi,
respectiv, Locarno), deci ar fi putut figura ca premiere în
acel an, absolut remarcabil pentru filmul românesc (pe primele
cinci locuri din clasamentul meu de atunci se aflau Autobiografia lui
Nicolae Ceauşescu de Andrei Ujică, Medalia de onoare de Călin
Peter Netzer, Morgen de Marian Crişan, Marţi, după Crăciun de
Radu Muntean şi Eu cînd vreau să fluier, fluier de Florin
Şerban).
În 2011, pe lîngă filmele
româneşti din topul de mai jos, am putut vedea în sălile
de cinema producţii comerciale onorabile (precum Bună! Ce faci? de
Alexandru Maftei sau Naşa de Virgil Nicolaescu şi Jesús del
Cerro), obişnuitele eşecuri anunţate (Umilinţă de Cătălin
Apostol sau Liceenii, în 53 de ore şi ceva de Adrian
Popovici), dar şi, din păcate, producţii dezamăgitoare ale unor
regizori cu antecedente notabile (cum sînt, în pofida
succesului lor festivalier, Loverboy de Cătălin Mitulescu sau Principii de viaţă de Constantin Popescu). Ca şi în anul
precedent, doar un documentar a fost distribuit în
cinematografe. În 2011, acesta a fost, de fapt, un film coupé,
alcătuit din două documentare scurte, reunite de regizorul Radu
Gabrea sub titlul Două lumi în muzică. Radu Gabrea a fost şi
singurul regizor român care a avut două premiere în 2011
(a doua, cu Mănuşi roşii, fiind amînată din 2010).
Cît despre distribuţia,
promovarea şi popularitatea filmelor autohtone, cifrele de box
office spun totul. Pe primul loc la încasări s-a situat Naşa,
comedia produsă de MediaPro adunînd, conform datelor preluate
de site-ul CineMagia, 26.788 de spectatori plătitori – prea puţini
pentru a vorbi despre un adevărat succes de public. Chiar dacă ne
limităm la cinematografia noastră, trebuie amintit că în
2010 debutul lui Florin Şerban, produs de Cătălin Mitulescu,
vînduse de două ori mai multe bilete. Cu vreo 12.000 de
spectatori, Loverboy a dezamăgit şi la acest capitol (în
ciuda coloanei sale sonore cu multe hituri). Astfel, Cătălin
Mitulescu se dovedeşte mai puţin profitabil ca regizor decît
ca producător. În rest, nouă dintre cele 21 de premiere
româneşti nu au reuşit să atragă 1.000 de spectatori, iar
trei dintre ele nu au vîndut nici măcar 100 de bilete.
Pe lîngă justificările
obişnuite (concurenţa televizorului şi a Internetului,
dezinteresul publicului, redundanţa tematică şi stilistică a
filmelor etc.), cred că distribuţia şi promovarea insuficiente şi
ineficiente sînt în egală măsură vinovate pentru
această situaţie, mai ales că în ultimii ani spectatorii din
mai multe oraşe mari au beneficiat de inaugurarea unor multiplexuri
sau de renovarea şi relansarea unor săli vechi. Totuşi, atunci
cînd scoţi pe piaţă un film în 2-3 cópii (ba
chiar, uneori, într-una singură) şi cu cîteva afişe
prin centrul Bucureştiului, nu poţi avea aşteptări prea mari…
Top 5 + 1
Aurora de Cristi Puiu
Recunosc: mă obsedează acest film. Am
văzut de cîteva ori atît versiunea prezentată la
Festivalul de la Cannes, cît şi pe cea lansată în
cinematografele noastre şi, chiar dacă ambele au peste trei ore, nu
numai că nu m-am plictisit deloc, ba chiar îmi doresc să văd
şi montajul iniţial (de şase ore!) al filmului scris, regizat şi
interpretat de către deschizătorul de drum al Noului Cinema
Românesc. Aurora vorbeşte despre cît de subţire este
graniţa dintre bine şi rău, despre imensul zbucium sufletesc care
se poate ascunde sub aparenta normalitate a unui om şi pe care îl
putem foarte uşor ignora, deoarece ne-am obişnuit să privim fără
să vedem, să vorbim fără să ascultăm... Dacă răul este
absenţa binelui, atunci crima este absenţa comunicării – aceasta
este una dintre posibilele concluzii ale Aurorei. Eu unul aştept cu
nerăbdare al patrulea lungmetraj al lui Cristi Puiu, care va fi cu
siguranţă cel puţin la fel de incitant şi de stimulant, din
moment ce transpune cinematografic Povestire despre Antichrist,
cartea filozofului Vladimir Soloviov (întemeietorul curentului
existenţial-creştin rus).
Periferic de Bogdan George Apetri
În perioada premierei, m-au
întristat cronicile lui Andrei Gorzo, care eticheta acest film
drept un „pasabil“ „exerciţiu de ucenic-cineast“, realizat
de „un regizor nu prea sigur pe ce voia“. Dimpotrivă, debutantul
Bogdan George Apetri mi se pare, în continuare, un cineast care
ştie foarte bine ce vrea şi cum poate să obţină ceea ce vrea.
Dincolo de locurile comune, bine asimilate şi inserate, ale filmelor
de gen, se ascunde, în opinia mea, un autor de cinema matur,
capabil de o evoluţie spectaculoasă. Iar Periferic, cu stratul său
simbolic camuflat sub aparenţa realistă, se va impune, cred, ca un
film-cult al Noului Cinema Românesc.
Din dragoste cu cele mai bune
intenţii de Adrian Sitaru
Regizorul-scenarist nu renunţă la
„camera subiectivă“ din Pescuit sportiv (2009), însă o
foloseşte mai ponderat, punînd accentul pe trăirile unui
singur protagonist (Bogdan Dumitrache, excelent). Povestea de
inspiraţie autobiografică i-a oferit cineastului prilejul de a
pătrunde într-un univers bizar şi de a scoate la lumină
concepţii adînc înrădăcinate, fără a se menaja pe
sine.
Crulic – drumul spre dincolo de Anca Damian
Chiar şi numai faptul că e primul
lungmetraj de animaţie realizat în România, după 1989,
i-ar fi asigurat filmului o menţiune specială în orice
istorie a cinematografului autohton. Însă Crulic este şi un
film care documentează cazul lui Claudiu Crulic, românul care
a murit tragic în Polonia, în urmă cu trei ani. Cu vocea
lui Vlad Ivanov, protagonistul ni se confesează de dincolo de
mormînt, iar povestea sa prinde viaţă prin intermediul unor
variate tehnici de animaţie.
Burta balenei de Ana Lungu şi Ana
Szel
Filmul 100% independent (din aceeaşi
serie cu Elevator al lui George Dorobanţu, însă cu un buget
ceva mai mare), selecţionat în 2010 la Locarno şi Vancouver,
a rulat, în sfîrşit, pe ecrane. Chiar dacă nu a intrat
în prea multe săli şi, prin urmare, numărul spectatorilor
săi a fost redus, Burta balenei merită inclus în acest top
deoarece dovedeşte încă o dată că se poate face film
realist fără prea mulţi bani, însă cu talent şi cu dorinţa
de a lăsa o mărturie onestă despre lumea ta. Şi, desigur, cu
prieteni...
Bonus: Film pentru prieteni de Radu Jude
Acest mediumetraj independent, pe care
regizorul-scenarist l-a produs singur, nu a avut şansa unei
distribuţii în cinematografe din pricina duratei sale (aproape
o oră), însă a putut fi văzut în cîteva
festivaluri din ţară. Un bărbat îşi ia adio de la viaţă
lăsîndu-le cunoscuţilor un lung mesaj filmat (Gabriel Spahiu
reuşeşte un incredibil tur de forţă). Graţie monologului său,
descoperim falsitatea, ipocrizia, mediocritatea şi narcisismul care
caracterizează nu doar protagonistul lui Radu Jude, ci şi, în
esenţă, poporul român. Aici, „la porţile Orientului“,
nimic nu e prea grav. Nici măcar sinuciderea...
Premierele lui 2012
Dintre filmele cu premiere întîrziate,
anul acesta vor intra pe ecrane două surprinzătoare filme de debut,
despre care tot auzim de ceva vreme, încadrabile într-un
realism (voit) magic; dacă Tatăl fantomă, primul lungmetraj al
profesorului şi criticului Lucian Georgescu, a fost deja prezentat
în cadrul TIFF-ului clujean, Undeva la Palilula, realizat de
cunoscutul regizor de teatru Silviu Purcărete, nu a avut încă
nici o proiecţie publică. Un alt nume sonor al scenei româneşti,
Horaţiu Mălăele, va reveni pe marile ecrane, la patru ani după Nunta mută, cu Funeralii fericite, ecranizarea romanului omonim de
Adrian Lustig; în ultimii doi ani, regizorul a primit de la CNC
finanţări pentru alte două filme, Doar cu buletinul la Paris şiCavalerul albastru, ambele cu scenarii semnate de Denis Dinulescu.
Premiere amînate vor mai avea Şi caii sînt verzi pe
pereţi, al treilea lungmetraj al lui Dan Chişu (realizat
independent, ca şi debutul său, WebSiteStory), şi Se caută o
mamă, thrillerul moldo-românesc al lui Adrian Popovici.
Dintre reprezentanţii importanţi ai
Noului Cinema Românesc, Radu Jude şi Adrian Sitaru, foşti
colegi de an la Universitatea Media, îşi vor lansa probabil al
doilea şi, respectiv, al treilea lungmetraj (Toată lumea din
familia noastră şi Domestic). La şase ani de la debutul său cu Legături bolnăvicioase, Tudor Giurgiu este pregătit să revină pe
ecrane cu Despre oameni şi melci. Selecţionat la festivaluri
importante (Reykjavik, Tallinn etc.), chiar dacă nu de clasa A, Visul lui Adalbert, lungmetrajul de debut al lui Gabriel Achim, va
intra şi el în cinematografe în 2012. Debutanţi în
lungmetrajul de ficţiune sînt şi regizorii Dragoş Iuga şi
Alexandra Gulea, care se află în faza de postproducţie cu Micul spartan şi, respectiv, Copil miner. În fine, Cristian
Mungiu, care îşi filmează în prezent al treilea
lungmetraj, inspirat de „exorcismul de la Tanacu“ din 2005, ar
putea reveni pe marile ecrane anul acesta.
Aşadar, 2012 nu va fi un an rău
pentru cinematografia românească, chiar dacă numărul
premierelor autohtone nu va mai depăşi borna 20, din pricina
faptului că, în 2009, CNC nu a organizat nici o sesiune de
concurs pentru proiecte cinematografice. Cîte dintre noile
filme vor avea spectatorii pe care îi merită, asta e o altă
poveste...
În imagine: Cristi Puiu în Aurora
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters