OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

- Festival international din buzunarul propriu
Domnule Dumitru Budrala, director al ASTRA Film Fest, al Fundatiei si Studioului ASTRA Film din Sibiu, doctor in antropologie, dar mai ales realizator laureat de filme documentare meta-antropologice, iti propun sa pornim atipic, de la citeva puncte pe i-uri, degete pe rani s.a.m.d. care, daca nu sint puse in fata, risca mai mult sa fie trecute cu vederea, intre meritate introduceri pozitive si dorite concluzii optimiste.

Sa pornim de la paradoxurile prin care AFF de la Sibiu este singurul festival de film din Romania cu un statut international recunoscut de-a lungul a opt editii, dar nu tot atit de recunoscut si tratat ca festival de interes national, in ciuda marcatei sale preocupari pentru autenticitatea romaneasca a filmelor pe care le promoveaza. in timp ce TIFF-ul de la Cluj, IIFF Anonimul de la Sfintu Gheorghe-Delta sau incipientul IPIFF de la Constanta-Mamaia au asigurate ambele capete ale podului, concepute fiind la Bucuresti, de catre profesionisti din Bucuresti, care se muta anual pentru o saptamina-doua la Cluj, in Delta ori mai la sud pe litoral, situatia pare cu totul alta in cazul bienalului Festival international de film documentar si antropologie vizuala, al carui initiator si director esti. Parca te-am auzit de citeva ori, cind actuala editie era in toi, zicind ca inca nu primisesi nici un ban de la Ministerul Culturii.

Am initiat foarte greu festivalul in 1993, cind aproape l-am facut din buzunarul propriu. Treptat-treptat, am reusit sa atragem fonduri internationale, fiindca – inca un paradox! – nici in Sibiu festivalul nu este sustinut cum ne-am astepta. Consiliul Judetean ne-a alocat pentru editia de fata o suma extrem de mica, 27.000 lei noi, iar Primaria ne-a repartizat nu cu mult mai mult. Sintem inscrisi intr-o insiruire a evenimentelor judetene, din categoria serbarii anuale a cintaretilor din satele din jur, Vara-vara-primavara. Cit despre Centrul National al Cinematografiei si Ministerul Culturii, ele aproape nu ne-au sustinut deloc financiar in anii trecuti. Parca nici nu existam ca festival, notiunea insasi de antropologie vizuala le era straina. De pilda, in anul 2000, ministerul ne-a platit doar afisul, iar CNC-ul un premiu de 200 de euro. Am avut noroc cu British Council, care a fost un fel de partener strategic al acestui festival, pina la identificare, directorii sai succesivi devenindu-ne prieteni. Ei plateau drumul pina la Sibiu si retur al invitatilor de pe diferite continente, ei dadeau premii speciale pentru filmele romanesti cu un nou tip de discurs. Fiindca au vazut ca sintem un festival serios, cinstit, cu deschideri si competente competitive. A intervenit apoi Delegatia Uniunii Europene, care in 1994 a dat circa 10.000 de dolari pentru premii, iar in 2006 cam 70.000 de euro. Anul asta e, totusi, primul cind, din fericire, s-au schimbat putin lucrurile. Pentru prima data avem o sustinere consistenta din partea CNC, pentru aproximativ 20-30% din cheltuieli, iar printre cei care dau premii sint si Televiziunea Romana, Ministerul Culturii, CNC-ul, alaturi de Duna TV, Ambasada Olandei sau Marele Ducat al Luxemburgului, care, in 2007, va fi, ca si Sibiul, Capitala Culturala Europeana.

- Pina in pinzele albe, despre cinema
in linia traditionala sau nu a membrilor juriilor la festivalurile de film, care se pling, de regula, ce grea le-a fost misia, care ti-ar fi, Andrei Gorzo, partitura retrospectiva, la incheierea acestei editii, cind ti-ai facut, ca si mine, debutul la ASTRA Film Fest?
Selectia filmelor din concurs, decisa de Iulia Blaga si Laurentiu Bratan, impreuna cu Dumitru Budrala si Csilla Kató, care au asigurat un al doilea filtru, a fost atit de buna, incit ne-a usurat misia, dar ne-a si pus o groaza de probleme despre film si realitate, despre legatura dintre cele doua, despre etica si nu numai. Sint lucruri la care nu te gindesti totdeauna, critic fiind. Expus in primul rind la filmele care intra in circuitul comercial, majoritatea hollywoodiene si intr-un grad mai mic sau mai mare artificiale – ceea ce nu-i neaparat un repros –, uiti ca prima functie, prima promisiune a cinemaului, cu filmele lui Lumière incepind, a fost sa se infiga adinc in realitate, in „ce se vede“. Un demers cu o sumedenie de probleme, pe care un festival de film documentar si antropologic, cu un nivel atit de inalt al selectiei, ti le clarifica, ti le lumineaza. Membrii juriului din care am facut parte, impreuna cu Michael Sinclair Stewart, Frances Pine (ambii din UK), Sandor Buglya (Ungaria) si Cristi Puiu, pentru filmele central- si est-europene si studentesti, la fel ca si membrii celui de-al doilea juriu, pentru sectiunea cu filme din restul lumii si din Romania, au fost fiecare in parte si toti la un loc niste interlocutori atit de stimulativi, incit abia asteptam intilnirile, pentru a dezbate si a polemiza, cu placerea de a discuta si a merge pina in pinzele albe.

- Dincolo si altceva decit oferta canalului Discovery
Cum stii, Andrei Gorzo, fara a fi deloc sociologizant, fara a fetisiza publicul, pacatuind eu mai degraba in sens invers, am fost impresionat numeric si calitativ de publicul foarte tinar, care a umplut pina la refuz si la ore tirzii din noapte cele doua sali de proiectie de la retehnologizata Casa de cultura a sindicatelor. Mai impresionant chiar decit extraordinarul public de la TIFF-ul clujean, aici fiind vorba de un gen si de o specie de filme noncomerciale, diferite nu doar de entertainment-ul juvenil ori senil, dar constituindu-se in altceva decit ofera un Discovery Channel. Ar fi, si in documentar, creativitatea filmului de autor, cum a pledat, cu radicalismele-i stiute, Cristi Puiu la conferintele de presa.
Fara a fi nici unul dintre noi „sociologizant“, ar merita investigat de unde succesul asta. Sigur ca exista un gust, la nivelul „marelui public“, pentru documentarele relativ conventionale de pe Discovery, mizind pe subiectele insesi si facind foarte bine doua treimi din ce „trebuie sa faca“: educa si distreaza. Dar aici ar fi, cum ziceai si cum sustinea Cristi Puiu, al treilea nivel: al filmului de autor. As cita Balkán Bajnok/Balkan Champion/Un campion din Balcani de Réka Kincses, proiectat oficial ca film german si totodata film studentesc de diploma, la Deutschefilm und Fernsehakademie din Berlin, film distins cu Astra Film Award la aceasta editie a festivalului. Un film mare, chiar un film mare, atit de pasional, incit as vrea sa-l am acasa, din cind in cind, simbata seara.

- Alternativa la pasunism si la propaganda culturala narcisiaca
Aproape 90 de filme in program, dintre care aproape 60 in concurs, toate de lung sau de mediumetraj, din peste 700 trimise la preselectie din peste 50 de tari, grupate in patru sectiuni (discutabil definite: „International“, „Central &Eastern Europe“, „Made in Romania“ si „Student“), plus trei sectiuni informative („Portret Robert Gardner“, „Special Screening“ – printre altele cu documentare de Kim Longinotto –, si „Retro Romania“, cu documentare de dupa 1989), ar fi cifrele editiei a opta a Festivalului de la Sibiu dintre 23 si 29 octombrie 2006. Citeva dintre cele mai bune productii, veritabile revelatii ale geniului filmic, in acest gen princeps al cinematografului, n-au incaput in Palmaresul compozit, decis intr-o insiruire pe orizontala de doua jurii pentru cele patru sectiuni, fara desemnarea unui Mare Premiu, fara traditionalul Premiu Special al Juriului, ca atare fara obsesia unei ierarhizari demonstrative. Dintre cele premiate, televiziunile publice si private ar avea de difuzat cel putin Balkan Champion de Réka Kincses (un film „de familie“, pornind de la evenimentele interetnice de la Tirgu Mures din 1990), Mortii care guverneaza de Gary Kildea si Andrea Simon (Australia, cu „actiunea“ in Papua – Noua Guinee) si Cite ceva despre Regina Maria de Sorin Iliesiu. Fragmentariumul de fata nu mai poate cuprinde decit o intrebare si o replica asupra ultimului film.

- Istoria redusa
la efigia unei regine
Am intitulat o cronica la filmul Hirtia va fi albastra al lui Radu Muntean Antiepopeea opus 1, cu sugestia ca Noul Cinema romanesc incepe sa reconsidere materia istoriei desfigurate propagandistic timp de patru decenii de oficioasa „epopee cinematografica nationala“. Pari sa-ti propui, Sorin Iliesiu, un discurs refondator similar, prin atit de neretoric intitulatul Cite ceva despre Regina Maria. Film in care totul este opus traditiei locale nefericite, nu doar prin alegerea subiectului, ci si structural si expresiv. Iesind de la proiectie, mi-am spus ca e parca prima data cind am auzit pronuntate firesc de pe ecran cuvintele Romania si poporul roman. Dar filmul a intimpinat numeroase oprelisti si, ulterior, am auzit obiectii tenace si nervoase, ca ar fi incomplet si mai ales necinematografic. Cum a fost cu decizia de a aborda o figura istorica, prin riscanta reductie a celei mai mari parti din film la efigia reginei, ca de pe monede, prin filmarea exclusiv din profil in prim- si chiar gros-plan a Maiei Morgenstern, rostind fraze din textele celei incoronate la Alba Iulia alaturi de Ferdinand?

Aceasta reusita a fost considerata de altii ca o nereusita, din punct de vedere cinematografic. in sensul ca, potrivit acestor preopinenti, cinemaul ar insemna miscare, spectacol, decoruri, ambiante multiple, peisaje naturale. Eu am inclus in film cite ceva din toate astea, dar cu parcimonie dusa la extrem, ca sa confer filmului austeritate maxima si sa las, in acest mod, sa traiasca din plin spectacolul fetei Maiei Morgenstern, care a intruchipat-o pe Regina Maria. Pe de alta parte, am ales dintre fotografiile reginei si din imaginile locurilor legate de ea doar pe cele lapidar si intens emblematice. N-am vrut sa fac un inventar a tot ce exista arhivistic, am preferat ca spectatorul sa perceapa si sa fie emotionat de spectacolul vietii, al omului care a fost regina, prin intermediul vivant al actritei. Sint doua fiinte umane in filmul meu, fiecare cu magia ei. M-am gindit, cum spui, la efigia reginei, fiindca am filmat cu alte ocazii monede cu chipul ei din profil, singur sau impreuna cu cel al Regelui Ferdinand. Ideea de o filma pe actrita exclusiv din profil si aproape exclusiv in lumina de contur, plus putina lumina din lateral, dar fara pic de lumina de modelare, ca sa poata „juca“, in surdina tainica a istoriei reinviate, si ochiul, punctul cel mai expresiv de pe figura unui om, aceasta reductie a „rezolvat“ implicit si problema inconturnabila a asemanarii sau neasemanarii figurative dintre Maia Morgenstern si Regina Maria.

Nu am contat pe efectul ca actrita sa duca emotia pina la punctul lacrimilor, in rostirea textelor reginei, dar am sperat. Si ca sa favorizez acest impact „documentaristic“, am decis sa nu-i dau Maiei sa citeasca si sa invete textele, ci sa le citeasca de pe un portativ, la prima vedere, in timpul filmarii. Iar rasplata e cea pe care o numeai, de la rostirea numelui tarii, pina la lacrimile pe care regina si le sterge discret, ca fiinta umana ce a fost. Proiectul meu initial, de acum doi ani, cind am participat faa succes la concursul pentru cofinantare publica de la CNC, cind a fost respins si scenariul pentru Moartea domnului Lazarescu al lui Cristi Puiu, acel proiect era conceput pentru un lungmetraj documentar, in care si celelalte figuri istorice urmau sa fie tratate in aceeasi cheie stilistica: sotul Mariei, Regele Ferdinand, soacra ei, ca sa spun asa, Carmen Sylva – Regina Elisabeta, alaturi de Carol I, plus primul Bratianu, Nicolae Iorga, Titulescu, Iuliu Maniu si capetele incoronate ale Europei, cu care casa noastra regala este inrudita. Dar, din ceea ce am aflat neoficial, majoritatea membrilor comisiei au considerat ca proiectul meu nu este adecvat pentru a fi finantat de CNC si ca Sorin Iliesiu a gresit adresa, trebuind sa bata la portile Televiziunii Romane, nu la cele ale Cinematografiei. Ceea ce nu m-a descurajat sa particip la concursul actualmente in curs de desfasurare la CNC.