OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

– Draga Dana, am urmarit amindoi aseara (marti 10 aprilie) decernarea premiilor David di Donatello – „Oscarurile“ italiene. Cum tu cunosti mai bine „locatiile“, ca „romana vera“, poate ne spui unde anume s-a desfasurat ceremonia.

– La Foro Italico din Roma, care e un complex sportiv unde au loc de obicei campionatele italiene de tenis.

– Care e istoria acestui David di Donatello – de cind exista el?

– A fost infiintat in 1955 de decanul criticilor de cinema din Italia, Gian Luigi Rondi, fostul director al Festivalului de la Venetia. Statueta, care reproduce faimoasa statuie a lui Donatello, este acoperita cu foita de aur si a fost creata de casa de bijuterii Bulgari.

– Te-a emotionat ceva la actuala editie?

– Da, m-au emotionat, fireste, omagiile aduse celor doi mari Vittorio ai cinematografului italian: De Sica (la o suta de ani de la nastere: statueta a fost primita de fiul sau, compozitorul Manuel De Sica) si Gassman (care a murit in intervalul dintre ultimele doua editii).

– Cum ti s-au parut premiile?

– In linii mari, mi s-au parut juste, chiar daca am citeva retineri legate de filmul L’ultimo bacio (Ultimul sarut) de Gabriele Muccino, care a avut mare succes la public, dar care, cred eu, nu merita premiul de regie. Mai ales ca in competitie erau alte doua filme mult mai bune: La stanza del figlio (Camera fiului) de Nanni Moretti si I cento passi (Cei 100 de pasi) de Marco Tullio Giordana, doi regizori cu adevarat importanti pentru cinematograful italian. Cum a spus si prezentatorul, Piero Chiambretti, anul trecut filmul italian a „batut“ la incasari, „ca un David, Goliatul american“ – el s-a exprimat foarte plastic, citez: „Cinematograful italian nu mai e in scutece“. De fapt, in 2000, incasarile au crescut cu 85% fata de anul precedent, ceea ce e imens!

– Care au fost nominalizarile?

– La stanza del figlio a avut 12 nominalizari…

– …Adica a fost un fel de Gladiatorul italian?

– Ha-ha, se poate spune si asa, dar chiar n-are nici o legatura! Daca te-ar auzi Nanni Moretti te-ar stringe de git pentru ca, se stie, nu numai ca nu suporta filmele americane, dar mai ales genul asta de filme… Deci: Moretti a primit 3 statuete – pentru „Cel mai bun film“, „Cea mai buna actrita in rol principal“ (Laura Morante) si „Cea mai buna coloana sonora“ (Nicola Piovani). Atit – cam putin, pentru un film care, dupa parerea mea, este capodopera lui Nanni Moretti: un film perfect! Pe urma, I cento passi, cu 10 nominalizari…

– …dar si 2 premii la Venetia 2000!

– Da, mai exact premiul pentru scenariu si cel al juriului tinerilor. El a confirmat acest lucru si la David di Donatello, obtinind pina la urma aceleasi premii, plus inca doua – foarte importante – pentru actorul din rolul secundar (Tony Sperandeo) si cel principal (Luigi Lo Cascio). Plus cel pentru costume – mai putin semnificativ, dar care „atirna“ la cintarul final! Practic, filmul lui Giordana – cu numai 10 nominalizari, fata de cele 12 ale lui Moretti – a obtinut cu 2 premii mai mult decit acesta.

– Tie care ti-a placut mai mult?

– Mi-au placut amindoua foarte mult, fiind filme total diferite: cel al lui Moretti e o drama familiala, intimista – are ceva dintr-un film francez –, cel al lui Giordana e o pagina dura si dureroasa din istoria Mafiei siciliene. Am apreciat in mod deosebit scenariul lui Giordana, impecabil din toate punctele de vedere – el a declarat ca l-a rescris de 17 ori! Lucrul acesta se simte, mai ales in contextul filmelor italiene, care de obicei sint foarte prost scrise! Ma intreb chiar de ce a fost preferat, pentru a reprezenta Italia la Oscaruri, filmul lui Giuseppe Tornatore, Malena – care e extrem de oarecare (la premiile Donatello a obtinut o singura statueta: cea pentru imaginea semnata de Lajos Koltai) – in locul lui I cento passi! Chestii de culise, mai mult ca sigur – pentru ca Malena este co-produs de gigantul Miramax, in timp ce filmul lui Giordana e o mica productie italiana independenta…

– Inteleg c-ai vazut si L’ultimo bacio? (Eu nu l-am vazut, dar pot sa-ti spun ca nu-mi place titlul de slagar San Remo: mi se pare gretos de siropos – asta, pentru ca sint un critic serios si, ca atare, apreciez filmele in primul rind pentru titlu!)

– Sigur, se stie ca un critic serios nu poate fi decit gretos… Da, mie filmul mi s-a parut banal si conventional. Cu toate astea, a avut tot 10 nominalizari si a obtinut nu mai putin de 5 premii! Cum spuneam, cel pentru regie, actrita in rol secundar („nemuritoarea“ Stefania Sandrelli), producator, montaj, sunet in priza directa.

– Dar cine mai e si Muccino asta!? (Eu nu-l cunosc, dar pot sa-ti spun ca nu-mi place numele lui: mi se pare gretos si-atit – asta, pentru ca sint etc.; vezi mai inainte!)

– Gabriele Muccino are 30 de ani si este marea revelatie a cinematografului italian din ultimii 3 ani. Celelalte filme ale lui se numesc Ecco fatto (S-a facut) si Come te nessuno mai (Nimeni ca tine), care in 1999 a avut un mare succes la Festivalul de la Venetia si a devenit filmul-cult al adolescentilor italieni. In Italia, L’ultimo bacio a fost descris ca „Magnolia dell’EUR“ – EUR fiind un cartier foarte sic si burghez al Romei, iar Magnolia fiind filmul lui P.T. Anderson…

– …vazut recent si la Cinemateca Romana, gratie colegului nostru Mihai Chirilov (care scrie in camera alaturata despre premiile de teatru de la Taormina – in curind, chiar in aceste pagini!). Acum c-am bifat chestiile importante, sa trecem la partea mondena – unde ma mai pricep si eu.

– Te alinti, ca de obicei… „fishing for compliments“! Invitatii de onoare au fost, in ordinea intrarii in scena: Alberto Sordi, decanul actorilor italieni – prezentat ca „adevaratul Gladiator/sau al 8-lea rege al Romei“ (romanii nu s-au hotarit inca ce titlu sa-i acorde!) –, Tonino Delli Colli – marele operator care a lucrat cu Fellini, Pasolini, Sergio Leone si, mai nou, cu Benigni –, Martin Scorsese (care a primit un David special pentru intreaga cariera si care a declarat ca, desi nu vorbeste limba, se simte „pe jumatate italian“ pentru ca mama sa era nascuta la Palermo; tot in paranteza fie spus, el se afla deja de aproape un an la Roma pentru a turna, la Cinecitta, Gangs of New York, cu Leonardo DiCaprio si Cameron Diaz), fratii Taviani, Gina Lollobrigida (care i-a inminat un David pentru intreaga cariera lui Tony Curtis), Maurizio Nichetti, Julio Iglesias, Rupert Everett (mamma mia, e din ce in ce mai frumos!), Mario Monicelli (care a implinit 80 de ani si caruia i s-a nascut un fiu de curind!) si Virna Lisi…

– Mamma mia, ce frumoasa e inca, la 64 de ani! Era febletea mea, in copilarie – dar pe urma, cind am vazut-o in Regina Margot, m-am cam speriat… acum imi dau seama ca era machiata ca pentru Rocky Horror Picture Show.

– Ah, bine ca mi-ai adus aminte de filme straine! Erau nominalizate Billy Elliot, Chocolat, Le gout des autres si In the Mood for Love; a cistigat – spre dezamagirea mea profunda – filmul lui Agnes Jaoui (care mie mi s-a parut simplut si superficial), si nu preferatul meu, In the Mood for Love al lui Wong Kar-wai (care e o capodopera de eleganta formala!)…

– Subscriu!

– Iar eu adaug, apropo de chestii de culise, ca filmul lui Jaoui a fost co-produs de un italian, Andrea Occhipinti…

– Asa vine de se leaga, inteleg si eu cum vine chestia…

– Sau cum ar spune italienii: „A buon intenditor, poche parole“ – adica: „Cel care pricepe, nu scoate o vorba!“

– Deci, nu trebuia sa zicem nici noi nimic… Dar eu nu ma pot abtine! Adica, Jaoui si la Cesar-uri, si la Donatello-uri… bine totusi ca n-a luat nimic si la Oscar-uri!

– …si apropo de Franta lui Jaoui, hai sa mai spunem si faptul ca prezentatorul, Chiambretti, l-a intrebat pe Moretti daca isi prezinta filmul la Cannes…

– Cannetti!

– …si daca cumva, dupa alegerile politice din mai in Italia, nu se gindeste chiar sa ramina in Franta…? Asta pentru ca se pare ca va iesi Silvio Berlusconi (televiziunea, dreapta etc.), iar Moretti e un cunoscut sustinator al stingii…

– Poate cere azil politic la Paris, unde la primarie a iesit stinga.

– Exact. Revenind la Chiambretti, el a fost, dupa parerea mea, cel mai bun prezentator al ceremoniilor David di Donatello din ultimii ani – dupa o lunga serie de matroane imbracate in Valentino sau Armani, care intepeneau pe scena si rosteau premiile de parca ar fi fost purtatoare de cuvint la Pentagon!

– Acuma, sincer sa fiu, mie nu mi-a placut nici Chiambretti – care era prea familiar (basca, in smoking cu „tenesi“ albi!), nici Moretti – care era prea batos, constipat chiar (basca, la costum cu cravata!) si care, cind a primit David-ul pentru „Cel mai bun film“, a luat statueta de fund si a-nceput sa impunga cu ea in toate directiile – zici ca era Russell Crowe in (fatalitate!) Gladiatorul!

– Facem ce facem si tot la Oscar-uri ne-ntoarcem… Cind, de fapt, „David di Donatello“ suna mai bine si mai elegant si decit „Oscar“, si decit „Cesar“.

– E si mai vechi, nu? Nu premiul, ci statuia. Pai hai sa-l mai zicem o data, in cor:

– (Dana &Leo, insieme, all’unisono) „Da-vid di Do-na-tel-lo“!

Roma-Cinecitta, 11 aprilie