OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Pe 11 iulie a avut loc, in cadrul lui Lincoln Center Festival din New York, premiera operei Writing to Vermeer. Muzica apartine compozitorului Louis Andriessen, iar libretul a fost scris de regizorul britanic Peter Greenaway – un mare admirator al pictorului olandez.
Greenaway (autorul citorva din cele mai provocatoare filme ale ultimelor doua decenii: The Draughtsman’s Contract; Drowning by Numbers; The Cook, The Thief, His Wife and Her Lover; Prospero’s Books; 8 1/2 Women) traieste la Amsterdam din 1998. El vede in Vermeer „opusul contemporanului sau, Rembrandt: stim aproape tot despre Rembrandt, dar in privinta lui Vermeer e un gol. El este omul misterios, pictorul misterios“.
Muzica lui Andriessen combina barocul cu elemente moderne (un pasaj din Lully, de pilda, este integrat intr-o structura matematic-muzicala influentata de John Cage). Libretul este in mod voit non-narativ – in cuvintele lui Greenaway: „nu se-ntimpla nimic in Writing to Vermeer“ –, format din 18 scrisori imaginate de Greenaway ca fiind scrise de Vermeer sotiei sale, soacrei si principalului model in cursul uneia din rarele calatorii ale maestrului din Delft la Haga. Iata citeva consideratii ale cineastului-artist (Greenaway este absolventul unei scoli de arta din Anglia si a realizat, pe linga lungmetrajele cunoscute, citeva instalatii) despre „misteriosul“ personaj al libretului sau.


Vermeer – primul operator de film

Cred ca Godard a spus odata ca Vermeer a fost primul operator de film. E suficient sa privesti un tablou precum Laptareasa pentru a intelege ce-a vrut sa spuna Godard.

Exista la el aceasta incredibila prospetime si imediatete, o fidelitate tulburatoare fata de adevarul ochiului fotografic. A fost unul din primii artisti care isi cadra compozitiile descentrat, asa cum vezi in anumite fotografii, care recurgea la „soft focus“ pentru a picta anumite obiecte. E fantastic ca el picta asa pe la 1650, cind stii ca abia in 1895 au inventat fratii Lumière aparatul lor de filmat; dar e un fapt cunoscut ca Vermeer a fost unul din primii artisti care a pictat folosind lentile si aparate primitive de tip camera obscura.
Ma irita faptul ca am avut 105 ani de text ilustrat numit de unii cinema, de aceea Vermeer este atit de important in canonul meu personal. El ne arata ce inseamna imagine, cum ne poate ea incinta, si acest lucru nu are nimic de-a face cu story-ul. El refuza sa explice ceea ce ofera ochilor. Pentru mine, cea mai buna pictura este non-narativa, si continuu sa-ncerc sa-mi imaginez cum s-ar putea inventa un cinema non-narativ.


Idila domestica

Cred ca dragostea a fost una din marile teme ale vietii lui Vermeer, dar eu nu am vrut sa o sentimentalizez. Chiar daca stim atit de putine despre el, ne dam seama, privindu-i tablourile, cit de mult conta pentru el ideea de camin. A produs 11 copii, aproape la fel de mult cite tablouri: 50 (din care ne-au ramas 32).
M-a interesat sa fac o opera despre o armonie care nu are nimic eroic. Cele mai multe opere, fiind dramatice, se bazeaza pe conflict si de aceea Raul este prezentat cu o oarecare grandilocventa. Eu am vrut sa recurg, dimpotriva, la inocenta domestica; subiectul operei este simpla cumpanire si bunatate oglindite in picturile lui Vermeer. Fiecare dintre noi, indiferent de lumea din care provenim, de placerile si dorintele noastre sexuale, tinjim dupa idila domestica. Eu sint fascinat de felul in care viata privata si cea publica se intrepatrund si uneori intra in conflict; dar acest lucru nu parea sa-l preocupe pe Vermeer. El a creat aceasta idila. A trait-o. Si a pictat-o.

Traducere si adaptare de
Alex. Leo SERBAN