OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Dragă Adrian Sitaru, să decodăm, pentru început, prima menţiune înscrisă pe genericul filmului Pescuit sportiv: Adrian Sitaru 4PROOF FILM.

100% privat şi norocos... în străinătate

Era în vara lui 2007 cînd am văzut varianta nefinisată la IPIFF-ul organizat de Dinu Tănase şi, împreună cu Mihai Fulger şi Angelo Mitchievici, eram foarte intrigaţi că necunoscutul Adrian Sitaru absenta de la Mamaia, spunîndu-ni-se că era deja plecat cu acel exerciţiu... direct la Paris!?

Da, am tot spus că trebuie să ai şi puţin noroc cu filmul. Şi, într-adevăr, am fost norocos. În 2007, m-am întîlnit cu Marie-Pierre Macia la Paris, unde participam la un festival mărunţel. Marie-Pierre trăise în acel an decesul ambilor părinţi, era într-o perioadă foarte dificilă, şi noroc că Juliette Lepoûtre a insistat: „Tre’ să mergem să vedem filmul ăsta, hai, să mai ieşi din casă!“. Voiau să vadă un film românesc, dar nu erau deloc într-o bună dispoziţie. Au venit mai mult sau mai puţin întîmplător, au văzut filmul şi s-au îndrăgostit de el, la modul propriu.

Ştiai că Marie-Pierre Macia e aceeaşi care, împreună cu Cristina Hoffman, l-a scos la lumină pe Cristi Puiu cu Marfa şi banii?

CNC-ul corupt şi un pariu eroic

Nu ţi-ai pus problema, încă de la început, a unui sprijin de la CNC?

Mai bine să nu-l menţionăm.

Dar încercări existau, era şi Florin Piersic jr. cu Fix Alert şi cu încă un film. Le-am luat ca pe o provocare: trebuie să fac! Aveam şi experienţa scurtmetrajelor mele, dinainte de a intra la Universitatea Media: cu o cameră, cu ajutorul părinţilor şi al prietenilor, am făcut nişte filmuleţe pe care mi le-am montat singur. Şi mi-am zis că e doar o diferenţă de lungime, pînă la urmă: dacă poţi face un film de 3 minute, poate poţi face şi unul de 90, dacă te gîndeşti şi te organizezi bine, încă de la scenariu, ştiind că nu vei putea conta pe multe locaţii, nici pe multe înlesniri. Am gîndit şi ca un producător. Îmi propusesem ca filmările să fie, normal, vara, cînd e şi ziua-lumină mai lungă, dar n-am reuşit să strîng la timp toată partea tehnică – sunet şi tot ce trebuie. Încît, în loc de luna august, a trebuit să filmăm într-un octombrie foarte ploios.

Tocmai bun pentru deliciile de pe malul lacului!

Iar actorii nu primeau nici un ban!?

Le-am spus de la început.

Eroic!

Natura şi cosmosul, în Noul Cinema

Apropo de locaţii: parcă Pescuit sportiv e singurul film din Noul Cinema – exceptînd documentarele ficţionare ale lui Thomas Ciulei, precum Podul de flori – în care funcţionează mediul natural, peisajul, dar şi ... cosmosul, la ora crepusculului.

Nu m-am gîndit la asta.

Dar n-a contat premisa că vei filma în „plein-air“, în natură ca „obiect expresiv“, cu misterul pădurii şi al lacului în care Ana simulează în final înecul?

Şi ce e „în spatele“ titlului, de pildă? Pescuit sportiv vrea să spună mai mult decît acel sport englezesc al gratuităţii (angling), prin care peştele prins din pură plăcere este aruncat în apă?

Mai e şi sensul din discuţia prostituatei cu Mihai – dacă experienţa e dureroasă sau nu pentru peşti, dacă li se face un fel de bine „fără probleme“. Sau pentru cei doi amanţi care sînt „pescuiţi“ de ciudata intrusă, care îi foloseşte, îi sufocă, îi desfigurează, chit că, finalmente, îi redă vieţii şi experienţa este, poate, purificatoare.

Dacă aparenţa de improvizaţie actoricească e rezultatul unor repetiţii care au durat mai mult decît filmările, cît de „improvizată“ a fost partitura scenaristică?

Acum vii de la Festivalul Filmului de dragoste de la Mons, unde ai luat Premiul pentru Cel mai bun scenariu. Cum să nu-şi fi dat seama juraţii de acolo, dacă filmul ar fi deficitar tocmai la acest capitol – artificial, neverosimil, o schemă fără rost –. cum s-a scris la noi, pe ici-pe colo?!

La Mons a fost un juriu foarte serios, compus din 9 profesionişti, inclusiv scenarişti, care – o ştiu de la Anamaria Marinca – au discutat mult filmul, printre altele, aparenţa de improvizaţie, care mă flatează. Pentru mine, acest premiu pune punctul pe „i“ în această chestiune nevralgică şi, cum spuneai, oarecum litigioasă. Asta după premiile obţinute la Estoril din partea unui juriu compus nu din nişte scriitori oarecare, ci din unii ca Paul Auster şi J. M. Coetzee, acesta laureat al Premiului Nobel, sau la Salonic, unde jurat era şi Michael Ondaatje.

Dincolo de calificative şi estimări, care ar fi diferenţa structurală dintre unele cronici de premieră de la noi şi cronicile dintr-o ţară ca Franţa, unde Pescuit sportiv a fost lansat, tot acum, în marele circuit al cinematografelor?

Sînt şcolarizaţi în „judecăţile de existenţă şi de situare“, s-ar spune.

Cronicile nu cantonează în subiect, în poveste, se referă la ansamblul filmului, la cinema-ul din film, la conceptul lui intrinsec, care nu e, în speţă, „o felie ruptă din viaţă“, ci recurge şi la metaforă, la nuanţe de absurd. Se dau şi nume de reper uluitoare, de la Beckett la Ionesco. Nu înseamnă însă că n-am reţinut şi obiecţiile.