OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Jocurile politice sînt deja făcute, declara Tudor Giurgiu, preşedintele onorific al TIFF-ului, în faţa unei săli pline ochi, la deschiderea ediţiei a şaptea a festivalului (30 mai – 8 iunie a.c.). Previziunea sa implicită avea să se adeverească două zile mai tîrziu, atunci cînd Emil Boc (participant şi el la gala inaugurală) a fost reales primar al Clujului, încă din primul tur de scrutin. Putem fi încrezători, aşadar, că festivalul şi Sala Republica (cel mai mare spaţiu de proiecţie de care dispune TIFF-ul) se vor bucura în continuare de sprijinul autorităţilor locale, cel puţin în următorii patru ani. Un sprijin pe care cel mai important eveniment dedicat filmului şi cel mai frecventat cinematograf din România îl merită cu prisosinţă.

 

 

Mihai Chirilov, directorul festivalului, a ales să deschidă TIFF 7 cu un film controversat încă dinainte de a fi lansat. Cunoscu-tul cineast austriac Michael Haneke şi-a refăcut recent, în America, Jocurile stranii (traducerea românească pentru Funny Games), thrillerul cu care a şocat Cannes-ul în 1997 – un atac artistic foarte dur (mult mai rafinat decît, de pildă, Născuţi asasini de Oliver Stone) la adresa violenţei omniprezente în mass-media. Din păcate, cinefilii care cunoşteau varianta originală s-au simţit probabil frustraţi în faţa acestui remake, peste 90% din noul film fiind copiat cadru cu cadru, replică cu replică, obiect cu obiect etc., după cel vechi. Desigur, actorii sînt alţii (Naomi Watts, care s-a implicat şi în producţie, merită o menţiune specială aici, fiind practic singurul plus al remake-ului), personajele au nume americanizate şi acum vorbesc în engleză, nu în germană, dar restul e identic. Funny Games U.S. merita să existe, aşa cum sugerează şi titlul cu care a fost lansat, pentru ca publicul american, în general lipsit de interes pentru filmele străine, să aibă acces la o realizare cinematografică de excepţie, abordînd foarte critic o problemă majoră a lumii de azi; din această perspectivă, prezenţa pe afiş a unor actori cunoscuţi a crescut automat impactul producţiei. În schimb, consider că pentru spectatorii europeni filmul original era suficient.

 

 

Scriu acest articol în a cincea zi de TIFF şi nu am văzut pînă acum decît jumătate din cele 12 filme selecţionate de Mihai Chirilov pentru competiţie, dar cred că pot vorbi deja de un mare favorit la cîştigarea Trofeului Transilvania. Este vorba de Lacul Tahoe, al doilea lungmetraj al cineastului mexican Fernando Eimbcke, o duioasă şi subtilă comedie amară despre maturizare şi singurătate. Un film cu lungi cadre fixe şi un cuceritor umor sec, dar şi cu o dramă de familie bine potenţată, fără note discordante. Şi la Premiul pentru cea mai bună interpretare am o favorită: Julieta Figueroa, protagonista din Cerul, pămîntul şi ploaia (Chile-Franţa-Germania), lungmetrajul de debut al lui José Luis Torres Leiva. O peliculă care îşi testează şi provoacă permanent spectatorii, prezentînd o lume în care viaţa oamenilor se scurge la fel de încet – şi cu la fel de multe evenimente – ca aceea a copacilor, numai că e mai scurtă. Un al treilea film cu şanse la premii, în opinia mea, este coproducţia Spania-Mexic Zona de Rodrigo Plá. Un thriller distopic, cu o tensiune bine construită şi cu destule momente emoţionante, despre un viitor din păcate plauzibil, în care vor exista cartiere rezidenţiale luxoase şi autosuficiente, protejate de ziduri, garduri sau paznici şi trăind după propriile legi.

 

Cinematografele şi spaţiile de proiecţie improvizate ale TIFF-ului (mult mai numeroase anul acesta, la fel ca şi filmele din program – peste 200) s-au dovedit deseori mult prea mici pentru publicul iubitor de cinema. Seara, în special, cele trei săli principale (Republica, Victoria şi Arta) se umplu pînă la refuz, indiferent de filmul prezentat. După primele trei zile de festival, au fost vîndute deja peste 15.000 de bilete (total ce include bilete individuale, carduri şi abonamente), aşa că e de aşteptat ca ediţia din acest an să bată recordurile de audienţă anterioare.