OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ediţia a doua (18-27 august 2011) a Festivalului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară (FDFAC) a adus în Portul Cultural Cetate, din judeţul Dolj, cele zece cinematografii şi cele zece gastronomii ale ţărilor dunărene.

 

Prima ediţie a evenimentului anual organizat de Asociaţia de Film România şi Fundaţia pentru Poezie „Mircea Dinescu“ (soţii Masha şi Mircea Dinescu sînt chiar amfitrionii FDFAC) a avut ca temă Balcanii. De data aceasta, organizatorii au profitat de vecinătatea Dunării şi au ales-o ca temă a noii ediţii. Astfel, durata festivalului a fost extinsă la zece zile, pentru ca fiecare din cele zece ţări străbătute de cel de-al doilea fluviu, ca lungime, din Europa (Austria, Bulgaria, Croaţia, Germania, Moldova, România, Serbia, Slovacia, Ucraina şi Ungaria) să poată beneficia de o zi în care să-şi prezinte – inclusiv prin intermediul unor invitaţi – filmele şi mîncărurile tradiţionale (pregătite sub atenta supraveghere a deja amintiţilor amfitrioni). Selecţionerul Marian Ţuţui (redactor-şef al Arhivei Naţionale de Filme) a alcătuit un program excelent, cu producţii mai vechi şi mai noi (de ficţiune, documentare şi de animaţie), reprezentative pentru cinematografiile celor zece ţări danubiene. Multe dintre cele peste 100 de filme (scurtmetraje şi lungmetraje) au fost premiate cu importante distincţii internaţionale, iar unele dintre ele sînt legate, prin subiect, de Dunăre sau de arta culinară, astfel încît prezenţa lor în cadrul evenimentului din Portul Cultural Cetate este pe deplin justificată.

Debut cu beri, muzici şi filme nemţeşti

FDFAC 2 s-a deschis în seara de joi (18 august), printr-un încîntător concert de muzică de cameră cu piese din repertoriul marilor compozitori germani, susţinut de patru tineri şi talentaţi bursieri ai Festivalului SoNoRo. După cină, pentru care Mircea Dinescu a pregătit bucate cu specific nemţesc şi, în mod excepţional, bere germană (în restul zilelor, „vinul casei“ a fost băutura numărul unu), au urmat două filme, un scurtmetraj documentar clasic şi un lungmetraj de ficţiune recent. Dunărea de la Pădurea Neagră la Marea Neagră, film mut realizat de regizorul-scenarist Hans Cürlis şi de operatorul Walter Türk pentru Institutul de Cercetare Culturală din Berlin (la producţie a participat şi Direcţia Presei din cadrul Guvernului României), a propus spectatorilor imagini inedite, însoţite de bine cunoscutul vals Dunărea albastră, cu fluviul, delta sa şi ţările străbătute de el, aşa cum arătau acestea la sfîrşitul anilor 1920.

După acest documentar de arhivă, seara a continuat cu unul dintre cele mai apreciate filme germane din ultimii ani – Toţi ceilalţi, al doilea lungmetraj semnat de cineasta Maren Ade, care a obţinut trei distincţii la Berlinala din 2009. O dramă intensă despre criza unui cuplu confruntat cu o nouă provocare, avînd în prim-plan o actriţă senzaţională (Birgit Minichmayr, o Bette Davis nemţoaică).

Cum ziua rezervată Germaniei a fost mai scurtă, vinerea (ziua României) a debutat, la Cetate, cu un program de scurtmetraje produse tot în Germania. Insa Wiese, directoarea Săptămînii Filmului Scurt (cu 17 ediţii desfăşurate pînă acum) din oraşul bavarez Regensburg (aflat la confluenţa Dunării cu afluentul său Regen), a prezentat trei scurtmetraje experimentale premiate la festivalul pe care-l conduce, dintre care m-au impresionat Călătorie în pădure (2007) de Jörn Staeger şi mai ales stimulantul Istorie orală (2009) al lui Volko Kamensky. ţi tot vineri, dar la ceas de seară, a fost proiectat, în aer liber, un remarcabil lungmetraj documentar realizat de un alt cineast german, Florian Opitz. Marea privatizare, film selecţionat şi premiat la multe festivaluri, îşi poartă spectatorii pe patru continente, prezentîndu-le, într-o manieră captivantă, patru exemple de privatizări, din ultimele trei decenii, care au avut efecte dezastruoase, ilustrate prin poveştile unor subiecţi bine aleşi (din Marea Britanie, Africa de Sud, Bolivia şi Filipine) şi însoţite de comentariile unor economişti şi politicieni. Un documentar ce dezvăluie latura întunecată a practicilor economice moderne, de pe urma cărora au de suferit milioane de oameni din întreaga lume.

Atmosferă balcanică

A doua zi a festivalului, împărţită între România şi Germania, nu a venit cu tradiţionalii mititei, ci, pe lîngă delicii culinare mult mai puţin obişnuite, cu multe scurtmetraje, de ficţiune şi documentare, româneşti. La capitolul documentare de arhivă, „meniul“ zilei s-a deschis cu Vîlcovul – viaţa pescarilor din Vîlcov (1939), o coproducţie România-Germania, cu elemente de ficţiune, în regia lui Jupp Rubner. Un film turistic, rămas neterminat din pricina fondurilor insuficiente, despre frumosul oraş dunărean Vîlcov, astăzi făcînd parte din regiunea ucraineană Odessa, dar pe atunci românesc. Monumente la Porţile de Fier (1967) de Nicolae Otrocol şi Mircea D. Popescu şi Ultima primăvară pe Ada-Kaleh (1968) de Petre Sirin, ambele realizate în colaborare cu Direcţia Monumentelor Istorice, sînt filme interesante mai ales datorită imaginilor-document cu insula Ada-Kaleh (sacrificată în numele progresului, căreia Petre Sirin îi creionează istoria, înaintea distrugerii), dar şi cu alte monumente din zonă. Mult mai izbutit, mai curajos (prin abaterile de la tonul preponderent triumfalist) şi mai emoţionant este filmul lui Constantin Vaeni Atunci s-a născut oraşul (1971), vorbind despre distrugerea şi reconstrucţia Orşovei.

Dintre scurtmetrajele de ficţiune româneşti (prezentate, în mai multe calupuri, sub titlul generic „The Next Romanian Wave“), pe lîngă recente producţii notabile deja cunoscute din multe alte festivaluri, mi-au atras atenţia Lost Springs 2 de Andrei Dobrescu (un film care începe realist şi se încheie cu o minunată evadare în fantastic) şi Sinucide-mă! al lui Jamil Hendi (o ambiţioasă şi meritorie tentativă de film „de acţiune“ cu gangsteri). Programul a cuprins şi cîteva scurtmetraje româneşti submediocre, însă directorul FDFAC, Constantin Fugaşin, a justificat astfel acceptarea unor asemenea filme: „Am încercat, prin această selecţie, să vedem care sînt regizorii următorului val românesc, care sînt valorile care vin din urmă şi ce şanse au aceştia de a duce mai departe ce au început deja ceilalţi“.

În cadrul festivalului, a avut loc şi o lansare de carte. E vorba de ediţia a doua – revizuită, adăugită şi tălmăcită în engleză de autor – a lucrării Orient Express: filmul românesc şi filmul balcanic, semnată de selecţionerul Marian Ţuţui şi premiată de către Asociaţia Criticilor de Film din cadrul UCIN. În urmă cu doi ani şi jumătate, salutam, în paginile revistei noastre, apariţia primei ediţii a acestei cărţi, o veritabilă enciclopedie a filmului balcanic, şi îmi exprimam speranţa că volumul va avea şansa, pe deplin meritată, a unei traduceri într-o limbă de circulaţie internaţională. Dorinţa mi s-a împlinit, acum sper ca cititorii străini interesaţi de producţia cinematografică din regiune – şi în special cei din mediul academic, specializaţi în Film Studies – să aibă acces la noua ediţie a acestei cărţi de referinţă.

Seara de vineri s-a încheiat în cel mai autentic spirit balcanic, cu un concert energizant al formaţiei locale Mambo Siria.

Lecţia bulgărească

Sîmbătă şi duminică au fost, la FDFAC, ziua Ucrainei şi, respectiv, a Bulgariei. Merită să semnalez o foarte interesantă dezbatere despre „The Next Romanian Wave“, la care au participat toţi invitaţii străini prezenţi la Cetate. Antonia Kovaceva, preşedinta Asociaţiei Criticilor de Film din Bulgaria, a vorbit despre cum, în ţara sa, numărul biletelor vîndute la producţiile naţionale a crescut de vreo 40 de ori în doi ani, după ce un mare distribuitor a început să lanseze fiecare film în cîte 20-30 de cópii (promovîndu-l cît mai eficient, desigur). Iar cele două lungmetraje de ficţiune bulgăreşti proiectate la Cetate, Paşi pe nisip (2010) de Ivaylo Hristov şi Piese răsăritene (coproducţie cu Suedia din 2009) de Kamen Kalev, au dovedit că vecinii noştri de peste Dunăre se pricep să facă filme comerciale de calitate. Tot din Bulgaria a sosit şi regizorul (fost critic) Jordan Todorov, care şi-a prezentat atractivul mediumetraj documentar Faraoni de beton (2010), despre tradiţiile funerare ale ţiganilor căldărari. Celelalte filme ucrainiene din program au fost scurtmetraje premiate la Cannes sau Berlin în ultimul deceniu, prima ecranizare (din 1928), necunoscută la noi, după romanul Chira Chiralina de Panait Istrati, în regia lui Boris Glagolin, şi o feerie cinematografică, cu un final mai puţin feeric, a Kirei Muratova, Melodie pentru flaşnetă (2009).

În concluzie, evenimentul din Portul Cultural Cetate le-a oferit participanţilor nu doar un festin culinar, ci şi unul cinematografic, cu rarităţi şi noutăţi demne de toată atenţia. Iar ediţia a treia a FDFAC se anunţă una cel puţin la fel de interesantă, abordînd – după cum anunţa Mircea Dinescu la conferinţa de presă de la Bucureşti – fostele ţări comuniste din Europa Răsăriteană...