FILM. Minunile de la TIFF 9

Autor: Valerian SAVA | Categoria: Arte | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Cifra 9 fiind – pare-se, după unii autori – cea a minunilor, acestea abundă la ediţia a noua a Transilvania International Film Festival (TIFF), în curs de desfăşurare la Cluj (28 mai-6 iunie), căruia îi facem acum doar un comentariu-prefaţă. Dovadă că minunile în cauză sînt adevărate ar fi cifrele şi marele contrast cu contextul: un număr record de filme (spre 500!), proiectate în competiţia principală, în cele paralele şi la secţiunile informative – toate sporite şi în mare vervă, în acest an de criză amplificată şi într-o confuzie generală crescîndă!

Minuni adevărate şi minuni virtuale

Culmea: la TIFF 9 – în aceeaşi confuzie, spre colaps, a instituţiei şi a producţiei locale – se înregistrează un record, cu mult peste ştachetele anilor anteriori, şi în privinţa numărului, a relevanţei şi a varietăţii filmelor româneşti! În timp ce, la unele ediţii precedente, s-a întîmplat ca nici un film autohton să nu reuşească a figura printre cele 12 acceptate în competiţia rezervată filmelor de debut şi celui de al doilea op al debutanţilor, în 2010, avem aici concomitent două titluri româneşti: Felicia, înainte de toate de Răzvan Rădulescu şi Melissa de Raaf, alături de Medalia de onoare de Călin Netzer. Un titlu românesc se află înscris şi printre celelalte 12 filme care concurează pentru distincţiile criticii internaţionale (FIPRESCI) – un film de debut, deşi secţiunea e deschisă tuturor vîrstelor cineaste: Portretul luptătorului la tinereţe de Constantin Popescu. Alte şapte lungmetraje de ficţiune, dintre care cinci inedite vor fi proiectate la secţiunea „Zilele Filmului Românesc“, aici intrînd şi cele care ne-au reprezentat foarte recent la „Un certain regard“ de la Cannes – Aurora de Cristi Puiu şi Marţi, după Crăciun de Radu Muntean, împreună cu noutăţile absolute oferite de veteranul Radu Gabrea (Mănuşile roşii – coproducţie româno-germană) şi debutantul Alexandru Maftei (Bună, ce mai faci?), odată cu lansarea în premieră a celui de la doilea lungmetraj al lui Titus Muntean (la şapte ani de la Examen), Caravana cinematografică (adaptare a nuvelei lui Ioan Groşan). Se adaugă justificatele reluări selective ale premierelor stagiunii curente, Eu cînd vreau să fluier, fluier de Florin Şerban şi Francesca de Bobby Păunescu, precum şi două incitante lungmetraje documentare – Dacia, dragostea mea, coproducţie româno-spaniolă cosemnată de Şerban Constantinescu şi coproducţia româno-franceză Kapitalism – reţeta noastră secretă de Alexandru Solomon. Plus nu mai puţin de 16 scurt- şi mediumetraje de ficţiune şi documentare.

Este cel mai aproape de completitudine tablou al cinema-ului românesc, întrunit vreodată la un festival, şi, mai ales – asta mi se pare performanţa de vîrf, pentru care binemerită maximum de laude directorul general şi directorul artistic, din binomul emblematic benefic de lucru (regizor-critic), respectiv Tudor Giurgiu şi Mihai Chirilov –, această completitudine e totuşi selectivă, evitînd concesiile din alţi ani (n-au lipsit în trecut din program nici „catastrofele“, fie ale Vechii Gărzi, fie ale unor novici), unele strecurate şi printre distincţiile folosite ulterior ca şanjaj de beneficiarii nemeritorii. Dar încă mai virtual productiv e tabloul, prin aceea că selectiva sa completitudine este totuşi diversă, alăturînd unele contrarii, între noutăţile absolute şi reluările încă în discuţie, atît unele, cît şi altele, uneori, controversate/controversabile sau ierarhizate, pare-mi-se, daltonistic, în nu puţine evaluări de ultimă oră, individuale sau „consensuale“.

Este motivul pentru care mă grăbesc să evidenţiez, în conexiune, evenimentul din ultima zi, ba chiar postfestival: duminică, 7 iunie. Este oficial numită a treia ediţie a Colocviului Filmul Românesc azi/Romania on the Movie Map. Neoficial, aş spune că, fiind pentru prima dată mutat de pe Dîmboviţa pe Someş, colocviul e o „minune“ virtuală, în funcţie de depăşirea antecedentelor ediţii, prin fructificarea şansei în premieră, ca participanţii – mulţi critici din străinătate, unii de real prestigiu – să vadă efectiv filmele româneşti, la faţa locului, în diversitatea lor problematică, dincolo de utilitatea promoţional-propagandistică a „acţiunii“. Ar fi pentru prima dată cînd acest colocviu, în trecut univoc, devenit acum bicefal şi ieşind de sub tutela plafonată ideologic, nomenclaturistic şi metodologic a UCIN-ului, ar lua în seamă nu doar cîteva filme, ci ansamblul, cinematografia română ca atare, condiţia ei reală, mai degrabă neştiută, dacă nu deliberat ascunsă, în maniera jurnalismului de serviciu. Nu sînt de bun augur juisarea din titlul englezesc, Romania on the Movie Map, sau stereotipul neaoş, vetust şi privat de orice vector, Filmul Românesc azi (la prima ediţie erau şi mai evidente, în „punctajul“ tematic propus, evitarea formulei „noul cinema“, dorinţa valorificărilor egalizator-nostalgice, emascularea colocviului de dilemele şi neliniştile prezentului).

Postcronică Metropolis, avancronică la Caravana cinematografică

Întorcîndu-ne la minunile certe, ne oprim cronologic la primul mare eveniment de la TIFF 9, probabil cel mai însemnat, ca anvergură cultural-filmologic-cinefilă, din istoria festivalului. A fost proiecţia unei versiuni inedite integrale a filmului lui Fritz Lang din 1927, Metropolis, restaurat în 2010, cu durată de trei ore, în prezenţa compozitorului şi a interpretului instrumental Antonio Bras, care a şi susţinut muzical proiecţia capodoperei filmului mut, precum şi două sesiuni Q&A, excelent moderate de Ozana Oancea. A fost, mai întîi, revelaţia deplină a sensului veritabil al operei lui Lang, mult timp escamotat, inclusiv în tipăriturile româneşti: nu „anticapitalist“, ci antitotalitar, demitizînd utopiile criminal-revoluţionare. Şi a fost, în acelaşi sens, al învingerii unor prejudecăţi, demonstraţia apetenţei culturale a publicului larg, prin modul cum spectatorii din sala arhiplină a Cinematografului Republica au prizat şi savurat, cu aplauze finale entuziaste, un film dificil şi „foarte lung“, din elita „artei a şaptea“.

E, de asemenea, de competenţa unei prefeţe premiera naţională a filmului Caravana cinematografică, cu obligaţia unei mini-avancronici. Pornind de la proza optzecistă a lui Ioan Groşan (care nu consemnează scenariul, n-a fost prezent la Cluj şi se zice că nici n-ar fi văzut filmul), pe fondul tematic comun al ororilor şi al stupizeniilor deceniilor dictaturii, Titus Muntean a înclinat, ca viziune şi manieră, mai degrabă spre soluţia şarjei caricaturale a lui Horaţiu Mălăele din Nunta mută, decît spre ironia parodică, filtrată de Cristian Mungiu şi colegii săi, în Amintiri din Epoca de Aur. A intervenit, salvator şi valorificant, acelaşi public generos, care suţine TIFF-ul mai mult decît o fac oficialităţile.

Epilog cu agenda ministrului de resort

Avantajul, dar şi obligaţia unei prefeţe constau în faptul că ea poate fi citită între timp de cei ce urmează să urce pe podiumul festivităţii din 6 iunie, să înmîneze premii şi să rostească discursuri concluzive. Valorificînd această favoare, propunem pentru agenda ideatică a ministrului în funcţie, Kelemen Hunor, să răspundă semnalelor alarmante ale lui Tudor Giurgiu, de la festivitatea de deschidere, precizînd care sînt iniţiativele de reformă legislativ-instituţională la care ne/îl obligă premoniţia că, în 2011, nici un lungmetraj românesc nu va putea fi selectat în competiţia TIFF şi, probabil, nici în selecţia oficială a Festivalului de la Cannes.

Recomanda articolul prin: