OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Festivalurile tinere, pline de viaţă, din provincie pot oferi publicului surprize mai mari decît cele mai vîrstnice, intrate în rutină, din Capitală. Muuuvi Fest (ediţia a cincea: 31 iulie – 3 august a.c.) din Lăzarea (judeţul Harghita) este deja un eveniment cinematografic notabil, care reflectă adevărata stare a producţiei de film din România, cosmetizată în alte părţi.

Povestea Festivalului internaţional de scurt­metraj Muuuvi a început în 2004, atunci cînd doi tineri ambiţioşi şi pasionaţi, András Selyem (director) şi Aaron Balázs (director ar­tis­tic), au demarat proiectul, cu sprijinul au­to­rităţilor şi al ONG-urilor culturale locale. Festivalul a fost încurajat şi de un eveniment mai puţin fericit: cei 60.000 de locuitori din Gheorgheni (cel mai apropiat oraş) au pierdut ultimul cinematograf, „Mioriţa“, şi, astfel, le­gătura cu arta filmului, înlocuită de tele­vi­zi­une. La fel s-a întîmplat în multe alte oraşe din ţară, însă aici András şi Aaron au oferit lo­cal­nicilor posibilitatea ca, măcar trei zile pe an, să vadă filme (în general sub 13 minute ca lun­gime) de toate genurile (de ficţiune şi de ani­maţie, documentare şi experimentale) şi din toată lumea (dar, desigur, producţia na­ţio­nală are partea leului).

Studenţii, peste tot

Trofeul Muuuvi, botezat anul acesta „BloodyCow Award“ şi destinat celui mai bun personaj dintr-un film live-action sau de animaţie, a ajuns tocmai în SUA, la Jake Armstrong. The Terrible Thing of Alpha-9!, animaţia cu care acesta a absolvit celebra School of Visual Arts din New York, ne propune un erou adorabil, deşi în esenţă un ucigaş (involuntar) în serie. Dacă la Muuuvi 2008 cel mai bun personaj era desemnat... Dumnezeu (dintr-o altă animaţie delectabilă), de data asta el este monstrul de pe planeta Alpha-9, care nu caută decît parteneri de joacă; însă numeroşii vînători spaţiali de recompense care îi iau urma nu rezistă prea mult jocurilor sale, devenind pe rînd victime ale atmosferei irespirabile de pe planetă. Filmul, realizat cu desene în Flash, combină o evidentă pasiune pentru genul S.F. cu un umor debordant.

Premiul pentru cea mai bună animaţie a revenit tot unui film de absolvire, Urs, al germa­nului Moritz Mayerhofer, un cineast deja multipremiat pentru scurtmetrajele sale. Ireproşabil din punct de vedere dramaturgic şi tehnic (merită văzut în cele mai bune condiţii de proiecţie, pentru că imaginea şi sunetul sînt spectaculoase), filmul vorbeşte – fără a avea nevoie de cuvinte – despre responsabilitate şi evadare. Urs, un flăcău tomnatic dintr-un sat abandonat de locuitori, are de ani buni grijă de mama sa imobilizată, care depinde de el pentru a supravieţui. Eroul este atras de mirajul munţilor şi decide să găsească o soartă mai bună, fără a se întreba însă dacă este corect să hotărască pentru alţii. Pe scurt, o animaţie splendidă.

Din nefericire, la filme documentare şi experimentale situaţia nu a fost chiar roză, nivelul lor fiind sub aşteptări. Cum la prima categorie nu prea a avut de unde alege (ce-i drept, nu e deloc uşor să realizezi un documentar notabil limitîndu-te la 13 minute), juriului nu i-a fost prea greu să decidă premiul rezervat genului. Acesta a fost cîştigat de Visky Ábel (maghiar din România), cu We Are the Champions, film avînd în centru trei bărbaţi fără adăpost, care organizează o petrecere de Crăciun în parcul oraşului, folosind lucrurile aruncate de alţii. Aşadar, un subiect tuşant (mai ales datorită opoziţiei dintre titlu, versul celor de la Queen, îngînat de personaje, şi starea dramatică a personajelor), a cărui abordare lasă însă de dorit din punct de vedere tehnic.

Dintre filmele româneşti nepremiate, ţin să mai remarc trei animaţii amuzante şi coerente (virtuţi destul de rar regăsite împreună la noi): Bedtime Story de Kassay Réka, În apă se vede invers de Valeriu Căliman şi Ca-n trafic de Mădălina Sauca şi Liviu Bărbulescu. În rest, am văzut foarte multe filme văduvite de idei, care să evidenţieze o viziune originală şi unitară sau, pur şi simplu, foarte proaste. Destul de puţinii cineaşti români prezenţi la Muuuvi au putut lua drept model cele şase scurtmetraje italiene premiate la mari festivaluri (dintre care Suplinitorul de Andrea Jublin a cîştigat acum doi ani şi trofeul NexT-ului bucureştean), adevărate concentrate de cinema.

Însă Muuuvi nu înseamnă doar filme. Atmosfera specială din cadrul Festivalului se datorează şi serilor cu concerte, DJ-ing şi VJ-ing, care se prelungesc de obicei pînă-n zori. De exemplu, deja amintitul Max Hattler şi Noriko Okaku ne-au propus un experiment audio­vizual stimulant intelectual, analizînd corpul şi mişcarea în cultura pop contemporană. Iar Matze (unul dintre părinţii proiectului Shukar Collective) şi Rolf au mixat senzaţional, sub titlul „Pericol“, secvenţe din filme româneşti vechi (inclusiv din „epopeea cinematografică naţio­nală“), şlagăre de odinioară (cum sînt cele ale lui Aurelian Andreescu) sau momente de vîrf ale emisiunii „Cronica Cîrcotaşilor“. De asemenea, trupa sZempöl Zenekar din Târgu Mureş, al cărei stil etno-rock are numeroase influenţe, a ţinut un show electrizant în prima seară a Festivalului. Pe lîngă petrecerile încinse, mîn­cărurile tradiţionale gătite sub ochii invitaţilor şi peisajele minunate din zonă reprezintă alte atuuri ale unui festival (nu numai) de film pe cinste.