Trei zile de proiectii si discutii despre cinema in sali
pline-ochi, 55 de filme, cinci jurati si patru premii, doua sesiuni de seminarii si zeci de invitati sositi din toata lumea, plus socializare si distractie – pe scurt, prima editie a Festivalului International de Scurt si Mediu Metraj NexT.
In vara anului trecut, lumea filmului romanesc a fost zdruncinata de disparitia a doi tineri cineasti inzestrati: regizorul Cristian Nemescu si sound designer-ul Andrei Toncu – nu doar congeneri, ci si prieteni si colaboratori apropiati. in memoria lor si in numele solidaritatii (de breasla si umana), a fost constituita, la putin timp dupa tragedie, Societatea Culturala NexT, care isi propune nu doar sa mentina vie imaginea celor doi, ci si sa sprijine si sa promoveze alti tineri cineasti talentati. Astfel, initiativa unui eveniment dedicat realizatorilor de film care n-au ajuns inca la lungmetraj a venit de la sine. Organizata intr-un timp record, prima editie a Festivalului International de Scurt si Mediu Metraj NexT s-a desfasurat intre 29-31 martie, in sala Eforie a Cinematecii Romane (proiectiile) si in incinta Orange Concept Store (seminariile).
Un juriu cu o misiune dificila
Criticul de cinema Andrei Gorzo, director artistic al festivalului, a vazut sute de scurtmetraje de fictiune inainte de a alege 29 de filme (din 15 tari) pentru sectiunea competitiva. Asadar, celor cinci membri ai juriului (Bernard Payen – Cannes, Dimitris Kerkinos – Salonic, Rik Vermeulen – Rotterdam si TIFF Cluj, Nae Caranfil si Corneliu Porumboiu) nu le-a fost deloc usor sa aleaga pentru premiere doar patru scurtmetraje.
Marea revelatie a primului NexT a fost, fara indoiala, regizorul canadian Jamie Travis, care, la numai 28 de ani, dovedeste o excelenta stapinire a mijloacelor cinematografice, combinata cu o originalitate si o forta a imaginilor remarcabile. Cineastul a avut in competitie doua filme: The Saddest Boy in the World si... trilogia Patterns. Primul scurtmetraj a primit cele mai multe voturi din partea spectatorilor, asa ca producatorul A.J. Bond a ridicat, in lipsa regizorului, premiul publicului. Filmul este vag inspirat de Virgin Suicides (Sofia Coppola), vorbind despre un pusti debusolat, care vrea sa se sinucida chiar la aniversarea a noua ani.
O fermecatoare tragicomedie a depresiei si a marginalizarii infantile, plasata intr-o lume aseptica si glaciala. Mult mai ambitioasa este trilogia Patterns, care ar fi meritat marele premiu al festivalului, insa nu l-a primit decit pe cel pentru cea mai buna coloana sonora. intre parodie si satira, cele trei scurtmetraje abordeaza, cu un percutant umor absurd, mai multe genuri cinematografice (de la romance la thriller, de la musical la documentar-reportaj). O poveste de dragoste pe muchie de cutit, in care cei doi parteneri (Courtenay Webber si Christopher Redman sint senzationali) se cauta si se resping, cinta si danseaza, isi povestesc vise si, ca ultima solutie, recurg la magia neagra.
Premiul pentru regie a revenit filmului Une goutte d’eau al turcoaicei Deniz Gamze Ergüven – o alta iubire imposibila, de aceasta data realista, plasata intr-un mediu intercultural. in fine, premiul cel mai important a fost obtinut de scurtmetrajul italian Il supplente de Andrea Jublin – o poveste foarte comica despre „sindromul Peter Pan“ si redescoperirea inocentei juvenile.
Cel dintii sound designer
Invitatul special al primei editii NexT a fost Walter Murch, un cineast vizionar si un mare teoretician al celei de-a saptea arte. Monteur si sunetist, scenarist si regizor, Walter Murch a primit, de-a lungul carierei sale de aproape patru decenii, trei Oscaruri (din noua nominalizari) si numeroase alte distinctii. Termenul de sound designer a fost chiar inventat pentru el, atunci cind, acum trei decenii, in timp ce lucra la filmul-cult Apocalypse Now de Francis Ford Coppola, Murch a pus impreuna cu echipa sa, bazele unui nou sistem audio (Dolby Stereo Surround 5.1), care a revolutionat domeniul sunetului in cinema. intilnirea sa cu cinefilii romani, in cadrul seminarului de sound design, a fost prefatata de proiectia documentarului Murch, semnat de David Bleiman Ichioka si Edie Ichioka.
Renumitul cineast american a raspuns deschis tuturor intrebarilor publicului, a vorbit despre marile filme la care a lucrat sau marii regizori cu care a colaborat si a prezentat detaliat nasterea antologicei secvente a aterizarii elicopterelor din Apocalypse Now, astfel incit seminarul sau s-a dovedit deosebit de instructiv. I s-au alaturat pe parcurs regizorii Nae Caranfil si Tudor Giurgiu, compozitorii Anton Sanko si Vlaicu Golcea, precum si sound designer-ul Tom Efinger, care au extins discutia asupra importantei sunetului si muzicii in cinema.
in cadrul seminarului de regie, Radu Jude, Catalin Mitulescu si Corneliu Porumboiu au vorbit despre tranzitia lor de la scurt- la lungmetraj, in timp ce Renate Roginas (Pre Media Support), Dimitris Kerkinos, Bernard Payen, Rik Vermeulen si documentaristul Alexandru Solomon au prezentat audientei conceptul de networking si importanta sa pentru succesul unui film.
Filme de ieri, filme de miine
Prima sectiune necompetitiva a festivalului s-a numit „Si ei au fost NexT generation“ si ne-a prilejuit intilnirea cu cinci filme realizate in IATC (actuala UNATC), intre 1978-1996, de Nae Caranfil, Laurentiu Damian, Radu Nicoara, Ovidiu Bose Pastina si Adrian Sarbu. Cel mai bine primite au fost Arta apararii individuale (1980) al regretatului Ovidiu Bose Pastina si Frumos e in septembrie la Venetia (1986) al lui Nae Caranfil. intr-o alta sectiune, Bernard Payen, membru al comitetului de selectie de scurtmetraje pentru „Semaine internationale de la critique“ din cadrul festivalului de la Cannes, a prezentat o selectie de sapte filme care au fost la „Semaine...“ in ultimii ani.
Cea mai asteptata sectiune necompetitiva a fost probabil „Prietenii festivalului“, in care, pe linga filmele unor Andrea Arnold sau Rosario Garcia Montero, au fost incluse, in avanpremiera, cele mai recente productii semnate de Constantin Popescu, Radu Jude si Paul Negoescu. „Unde sa plecam, ba?“ – aceasta este intrebarea retorica a unuia dintre cele patru personaje ale lui Constantin Popescu din Apa. Iar interogatia spune multe despre filmele regizorului, care, in cadrul Noului Val, se individualizeaza prin maiestria transpunerii in imagini a unor varii tipuri de captivitate in niste spatii in care timpul are fata de oameni o nesfirsita nepasare. Un scurtmetraj excelent, cu o atmosfera angoasanta si un suspans bine intretinut. Prin Acasa, Paul Negoescu dovedeste ca a depasit stadiul de „tinara speranta“. Un film minimalist (doar doi eroi intr-un taxi), cu dialoguri sclipitoare si revelatoare, peste care cade ca o ghilotina sentimentul amar al ratarii, intr-o lume in care prosperitatea nu poate invinge alienarea. intimplator, tot despre un sofer de taxi si relatia acestuia cu pasagerul sau este vorba si in Dimineata lui Radu Jude, o alta drama despre singuratate si disperarea de a gasi un partener de comunicare. Asadar, trei filme fara un final optimist, dar mustind de viata adevarata.
in fine, ceremonia de premiere a fost precedata de proiectia filmelor lui Cristian Nemescu (scurtmetrajele din timpul facultatii si mediumetrajul Marilena de la P7), precum si a celor la care a mai lucrat Andrei Toncu (Lampa cu caciula de Radu Jude si Alinuta de Matei Branea). O excelenta ocazie pentru a redescoperi un cineast ce avea un mare har de povestitor si o autentica vocatie de inovator. in plus, trailer-ul asteptatului lungmetraj California Dreaming, alaturi de scurtmetrajele amintite mai sus, ne-au dat inca o data sperante in viitorul Noului Val autohton.
Astazi, noul nume al lui Cristian Nemescu si al lui Andrei Toncu este NexT, a conchis Ada Solomon, directorul festivalului. Dupa o prima editie impresionanta prin calitatea filmelor si a evenimentelor conexe, toate concentrate in numai trei zile, nu ne ramine decit sa asteptam cu nerabdare urmatorul... NexT.

