Născut
dintr-o tragedie (moartea prematură a regizorului Cristian Nemescu
şi a sound designer-ului Andrei Toncu) şi menit a păstra vie
memoria celor doi tineri şi talentaţi cineaşti, Festivalul
Internaţional de Scurt şi Mediu- metraj – NexT –, ajuns recent
la a III-a ediţie, a devenit un autentic fenomen.
Deşi
este încă foarte tînăr, aşa cum scria anul trecut
criticul Valerian Sava, bucureşteanul NexT a intrat deja în
rîndul festivalurilor-instituţii din România, alături
de clujeanul TIFF şi sibianul Astra Film. Şi producătoarea Ada
Solomon, director al festivalului, a observat, în cuvîntul
ei de deschidere, că NexT nu mai este doar un eveniment
cinematografic printre altele, reprezentînd deja „o stare de
spirit şi un mod de viaţă“. Pentru mine, NexT este toate acestea
şi, în plus, un brand tot mai puternic, cu care cultura română
se poate mîndri.
Premianţi
Ca
spectator care a avut şansa să vadă toate cele 25 de filme alese
de criticul Andrei Gorzo pentru competiţia de anul acesta a
NexT-ului, pot să declar fără rezerve că cei şapte membri ai
juriului internaţional (germanul Frank Albers, sîrbul Stefan
Arsnijevi´c, românul Cătălin Cristuţiu, ruso-germanul
Nikolaj Nikitin, suedezul Christoffer Olofsson, belgianul Jean-Yves
Roubin şi estoniana Riina Sildos) au alcătuit un palmares
ireproşabil.
Cele
două scurtmetraje franceze distinse cu menţiuni, Mortul nu aude
clopotele şi Taxi Wala, meritau remarcate pentru modul în
care, folosind mijloace minime, izbutesc să reflecte atmosfera din
veacul al XIII-lea – impregnată de obsesii şi temeri privind
destinul postum al sufletului (unul dintre consultanţii ştiinţifici
ai filmului este celebrul medievist Jacques Le Goff) – şi,
respectiv, incomunicabilitatea alienantă din societatea
multiculturală contemporană.
Toate
visele mele pe VHS este, cu siguranţă, un film de public. Autorul
său, artistul plurivalent Timothy X Atack (scriitor, cineast,
compozitor şi muzician), îi dirijează foarte bine pe cei doi
actori principali care reuşesc să nu rateze nici o nuanţă
relevantă pentru personajele lor şi ne conduce, cu un excelent simţ
al comicului şi al timing-ului, către un deznodămînt
savuros.
Cel
mai bun film românesc a fost, fără putinţă de tăgadă,
Nunta lui Oli. Dacă Dănuţ pleacă pe vapor al lui Radu Potcoavă,
inclus şi el în competiţie, este prea demonstrativ şi
îngroşat, scurtmetrajul lui Tudor Jurgiu mi s-a părut chiar
puţin prea subtil, riscînd să nu spună spectatorului grăbit
prea multe despre zbuciumul protagonistului (Adrian Titieni,
excelent). Chiar dacă motivaţia juriului a evidenţiat abilitatea
talentatului cineast de a portretiza – prin observarea minuţioasă
a unei relaţii tată-fiu – paradoxala Românie contemporană,
povestea, bazată pe un caz real, are certe semnificaţii universale,
vorbind despre prăpastia dintre generaţii, atracţia prosperităţii
şi virtualizarea realităţii.
Premiul
pentru Cea mai bună coloană sonoră a revenit distopiei Recruţi,
în care sunetul contribuie decisiv – de exemplu, într-o
superbă secvenţă cu montaj paralel, prin care rebelul este opus
„turmei“ – la generarea emoţiei. Pe deplin meritat a fost şi
Premiul pentru Regie, acordat scurtmetrajului cu adolescenţi 2
porumbei. Rúnar Rúnarsson îşi începe
idilic filmul, dar ne înşală toate aşteptările, mai întîi
printr-un climax foarte crud şi şocant, apoi, prin finalul
incredibil de tandru, al cărui efect puternic este sprijinit de
extraordinara expresivitate a tînărului actor principal.
În
fine, marele cîştigător (la NexT 3, dar şi la Cinéfondation
– Cannes 2008 şi la alte cîteva festivaluri), mediumetrajul
studenţesc Imn dovedeşte o regie foarte sigură, atentă la cele
mai mici detalii (Elad Keidan este un nume de reţinut), capabilă să
creeze, din acumularea unor elemente banale, senzaţia de epifanie
care ne aşteaptă după colţ. O lecţie de artă cinematografică,
în care opţiunea decisă pentru realism nu exclude accentele
de magie.
La aniversară
Future
Shorts România s-a lansat în aprilie 2008, în
cadrul celei de-a II-a ediţii NexT; ca atare, la NexT 3,
reprezentanţa autohtonă a cunoscutei reţele internaţionale de
scurtmetraje a aniversat un an de activitate, prilej cu care a
prezentat un „Best of Future Shorts“. Din programul foarte variat
am remarcat: Minciuni (Suedia, 2008) de Jonas Odell (animaţie ce
trage cu ochiul către documentar – cum se întîmplă
tot mai des azi –, cu un concept şi o grafică excepţionale);
Măslina sîngeroasă (Belgia, 1996) de Vincent Bal (parodie
demenţială – în care răsturnările spectaculoase de
situaţie vin în cascadă – a unui crime thriller bazat pe
clasicul ménage à trois); Jojo printre stele (Marea
Britanie, 2003) de Marc Craste (love story animat
poetic-fantastic-bizar-morbid cu fermecătoare personaje
neantropomorfe, în cunoscuta linia Poe – Lang – Burton) şi
Să priveşti ploaia (Mexic, 2006) de Elisa Miller (Palme d’Or-ul
pentru scurtmetraj, în 2007, un film de maturizare bine condus,
în ciuda celor cîteva note patetice din final). Dacă
Future Shorts (festival internaţional itinerant, distribuitor, agent
de vînzări, serviciu de consultanţă şi, totodată, marcă
de DVD-uri) va continua să prezinte în România asemenea
filme, eu, unul, îi doresc cît mai multe aniversări.
Idei în dezbatere
Ca
şi în anii trecuţi, cele mai multe proiecţii din cadrul
NexT-ului au fost urmate de interesante sesiuni de întrebări
şi răspunsuri (Q&A), moderate de acelaşi Andrei Gorzo, cu o
parte dintre realizatorii scurtmetrajelor prezentate. De pildă, cel
dintîi Q&A la care am asistat (după trei amuzante
scurtmetraje studenţeşti semnate de Cristian Mungiu, Hanno Höfer
şi Corneliu Porumboiu, incluse în secţiunea „Şi ei au fost
NexT Generation“) a adus o întrebare din public, ce stă,
probabil, pe buzele multora: ce le lipseşte regizorilor români
pentru a face filme care să se bucure de succes pe plan mondial –
ideile sau banii? Dincolo de diversele explicaţii şi precizări (de
exemplu, Moartea domnului Lăzărescu, A fost sau n-a fost? sau 4, 3,
2 au avut cu adevărat succes în străinătate, chiar mai mult
decît în ţară), mi-a plăcut replica hîtrului
Hanno Höfer, pe măsura întrebării: „Răspunsul e
undeva la mijloc“.
La
fel ca la precedentele două ediţii, Orange Concept Store a găzduit
seminariile de regie, sound-design, scenaristică şi producţie din
cadrul festivalului. Am participat la întîlnirea, din a
doua zi de NexT, cu cineaştii Cristian Mungiu, Radu Muntean,
Corneliu Porumboiu, Radu Jude, Stefan Arsnijevi´c şi Nadejda
Koseva (Bulgaria). S-a vorbit despre filmul-omnibus balcanic Obiecte
pierdute (2005), la care au colaborat primul şi ultimii doi
cineaşti, despre şcoala publicităţii („reclama are avantajul că
nu trebuie s-o semnezi“, a punctat Cristian Mungiu), despre
necesitatea unei alternative viabile la formula realistă impusă de
Noul Cinema Românesc (alternativă care, aşa cum a subliniat
Andrei Gorzo, nu este cea propusă de Horaţiu Mălăele în
Nunta mută, ci aceea pe care ar fi putut-o reprezenta Cristian
Nemescu). S-a mai vorbit despre relaţia cineaşti-critici („cred
în criticii cărora le plac filmele mele“, a glumit Corneliu
Porumboiu) şi despre diferenţele dintre un regizor şi un autor
(moment mai aprins, care a şi pus punct dezbaterii).
Tot
sub umbrela NexT-ului, Asociaţia Criticilor de Film a organizat a
II-a ediţie a evenimentului Romania on the Movie Map (ca invitaţi,
critici şi experţi importanţi), care s-a finalizat, în
penultima zi de festival, cu o incitantă masă rotundă. „Mă
numesc Ronald Bergan şi sînt cel mai fericit băiat din lume“
– aşa s-a prezentat cunoscutul istoric şi critic de film
britanic, făcînd aluzie, spre deliciul audienţei, la
lungmetrajul de debut al lui Radu Jude. Alex. Leo Şerban (cel care a
moderat discuţiile, împreună cu Magda Mihăilescu) a deschis
dezbaterea cu o întrebare incomodă, căreia oaspeţii străini
au reuşit să-i facă faţă: este filmul românesc
supraevaluat? De exemplu, jurnalistul şi criticul de film francez
Fabien Baumann a afirmat că România are în prezent „una
dintre cele mai proaspete cinematografii din lume“. Invitaţii
străini vorbeau în cunoştinţă de cauză: pe lîngă
filmele deja cunoscute, avuseseră ocazia să vadă şapte
lungmetraje româneşti foarte noi, plus scurtmetraje şi
documentare.
După
cum a remarcat cineastul Andrei Ujică, Cristi Puiu (al cărui
manifest estetic şi ideologic, intitulat sugestiv Cinema cu bani de
pîine, nu este cunoscut) poate însemna pentru
cinematografia autohtonă la fel de mult ca Abbas Kiarostami pentru
cinematografia iraniană; ambii autori sînt preocupaţi în
egală măsură de esenţa realismului în artă. Referitor la
dezamăgitorul box-office intern ale filmelor româneşti,
acelaşi fermecător Ronald Bergan a observat că „publicul nu ştie
nimic“ şi că el ar trebui să fie educat de critici. Jay
Weissberg, cronicarul de la Variety, a pus în discuţie
necesitatea unei diversităţi în cadrul cinematografiei
noastre, însă criticul de origine română Dan Făinaru
(Israel) a replicat că nu le poţi impune anumite subiecte, teme şi
genuri cineaştilor. Una dintre posibilele concluzii ale întîlnirii
a fost aceea că, deşi orice realism este sortit să devină
convenţional odată cu schimbarea inevitabilă de Zeitgeist,
important este ca autorii de cinema să-şi păstreze onestitatea
emoţională. Romania on the Movie Map este un eveniment ce merită
repetat, chiar la o scară mai largă, în anii următori.
Restul NexT-ului, pe
scurt
Anul
acesta, proiecţiile nu au mai fost găzduite doar de Cinemateca
Eforie, ci şi de Cinema Scala, a cărei sală s-a umplut în
fiecare seară. NexT 3 a mai avut o nouă şi atractivă identitate
vizuală, în deplină consonanţă cu spiritul festivalului,
concepută tot de neobositul Matei Branea. Ca de obicei, filmele
cineaştilor Cristian Nemescu şi Andrei „Otto“ Toncu –
scurtmetraje şi lungmetraje, deopotrivă – au fost prezentate
într-o secţiune specială; printre noutăţile ediţiei a
III-a s-a numărat thrillerul Să ucizi un ucigaş de Ricardo Islas,
la care „Otto“ a lucrat în anul pe care l-a petrecut în
SUA. Secţiunea „Prietenii festivalului“ a inclus şi ea
numeroase producţii recente, printre care documentarul Apocalipsa
după şoferi de Alexandru Solomon, dedicat memoriei celor doi
cineaşti dispăruţi în urmă cu trei ani, Megatron
(scurtmetrajul cu care Marian Crişan a cîştigat Palme d’Or-ul
în 2008), Renovare de Paul Negoescu (film selectat recent la
Berlin) sau scurtmetrajele premiate la prima ediţie a festivalului
Filmul de Piatră, O ţigară aprinsă de Andrei-Dan Stăruială,
Numele meu este... de Dorin Moldoveanu şi Punga la români de
Mălina Ionescu. Pe lîngă obişnuita selecţie din programul
secţiunii „Semaine de la Critique“, NexT 3 a prezentat un grupaj
de scurtmetraje de la Locarno („Leopards of Tomorrow“) şi altul,
de filme sprijinite de Robert Bosch Stiftung. Au mai beneficiat de
secţiuni speciale trei festivaluri internaţionale (Montpellier,
Tallinn şi Toronto) şi trei cinematografii naţionale (Belgia,
Israel şi Serbia). Alte noutăţi absolute au fost concursul de
bricolaj NexT Brico Contest şi cele două premii de dezvoltare
oferite de Villa Kult (Berlin) a lui Renate Roginas, pentru doi
dintre realizatorii unor filme din competiţie (anul acesta,
regizorul Radu Potcoavă şi producătoarea Tanuja Amarasurriya).
Aşadar, atuuri suficiente pentru a contura succesul brandului NexT
şi pentru a ne face să aşteptăm cu nerăbdare ediţia a IV-a a
festivalului. Pînă atunci, bucureştenii se pot delecta cu
Cineclubul... NexT.
A fost
Palmaresul
NexT 3
(1-5
aprilie 2009)
n
Trofeul NexT: Imn (Israel, 2008) de Elad Keidan
n
Premiul „Cristian Nemescu“: Rúnar Rúnarsson, pentru
regia filmului 2 porumbei (Islanda, 2008)
n
Premiul „Andrei Toncu“: Greg Marshall, pentru coloana sonoră a
filmului Recruţi (Marea Britanie, 2007) de Tom Harper
n
Cel mai bun film românesc: Nunta lui Oli (2009) de Tudor Jurgiu
n
Premiul publicului: Toate visele mele pe VHS (Marea Britanie, 2008)
de Timothy X Atack
n
Menţiuni speciale ale juriului: Mortul nu aude clopotele (Franţa,
2007) de Benjamin Mirguet şi Taxi Wala (Franţa, 2007) de Lola
Frederich
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters