Penultima premieră românească a
anului, filmul Nunta mută, nu e doar debutul în regia de film
a actorului şi artistului complex Horaţiu Mălăele, ci marchează
totodată şi debutul unei serii de patru, ba chiar de cinci filme
încredinţate, cu finanţare publică, unor regizori de teatru.
Alexa Visarion, unul dintre cei patru realizatori cu acest profil,
creditaţi de CNC la contestatul concurs din decembrie 2006, a
obţinut, între timp, finanţare pentru încă un film,
deşi nu se ştie cînd va vedea lumina ecranului produsul său
anterior. Comilitonii plutonului, Alexandru Darie şi Silviu
Purcărete, nu sînt nici ei decişi să-şi facă publice, în
viitorul previzibil, experimentele. Sînt suficiente motive
pentru a adopta o formulă cronicărească extinsă în vederea
discutării acestui sol al unui eventual „val“ teatral în
filmul românesc. (Val. S.)
- Ileana BÎRSAN:
Bal mascat la Nunta mută
Debutul actorului Horaţiu Mălăele cu
lungmetrajul Nunta mută a suprasolicitat, cu siguranţă,
aşteptările şi, din păcate, a abuzat, cu sau fără mască, de
teatralism şi de exhibiţionism. Succesul de public pe care filmul
l-a avut la o proiecţie specială de la Cluj, în cadrul
Festivalului Transilvania, alimentează, din nefericire, păcatul
vanităţii ascuns sub masca unei poveşti care rezonează sensibil
cu frustrările şi cu inocenţele – mai mult sau mai puţin
vinovate – ale erei postcomuniste. Pe de-o parte, pretenţiile
recuperatorii de piesă serioasă cu accente de rîsu’-plînsu’
îi mulţumeşte pe intelectualii fini şi abandonaţi, amatori
de Menzel, iar pe de altă parte, satisface şi dispoziţia pentru
lejere năstruşnicii ale unui public mai relaxat, mare consumator de
Kusturica. Realmente cu o distribuţie de nuntă, filmul comite un
alt păcat: pe acela al lăcomiei similiestetice, previzibil oarecum,
atunci cînd este vorba de debutul unui om de teatru foarte
experimentat şi talentat. Numai că povestea este ticsită de clişee
narative şi este agresată de simboluri facile, Mălăele fiind
foarte dispus să facă un negoţ profitabil pentru toată lumea.
Oricînd şi oricum, dialogurile pretins amuzante şi glumele
grosolane rostite în tonuri şcolăreşti au exact efectul
invers şi nu reuşesc să amuze decît personajele care le
rostesc. Ce este mai trist e că drama devine stridentă şi
dezechilibrată, în termenii metaforici ai unei nunţi-victime
a sinistrei dominaţii comuniste. Tot constructul „mut“ este
ostentativ, pestriţ şi, de fapt, foarte zgomotos, acolo unde ar fi
fost nevoie de subtilitatea sau de complexitatea unui mesaj care să
depăşească gradul minim al declaraţiei „comunismul este/a fost
rău“.
Filmul lui Mălăele este superficial
şi demonstrativ, explicîndu-ne la fiecare pas chiar motivele
pentru care ar trebui să ne emoţionăm sau să ne amuzăm. În
cadre frumos filmate şi foarte decorative, sîntem vînaţi
să primim pe tavă fiecare detaliu şi sîntem chiar verificaţi
dacă am înţeles corect mesajul. O astfel de poveste ar fi
putut, cu mai multă inspiraţie şi măsură, să ne lase muţi.
Dar...
- Alin Ludu DUMBRAVĂ:
Nunta ca
înmormîntare a cinema-ului
După multe filme româneşti care
de care mai lipsite de vlagă, de şarm şi de cinema (exceptînd
Restul e tăcere şi Boogie, peisajul de anul ăsta e trist rău!),
vine unul care vrea să spargă tiparul şi să se reîmprietenească
cu publicul. Ar fi fost frumos dacă ar fi putut, dar eu nu cred că
va reuşi şi, oricum, păcat de rezultat. Actor de renume, Horaţiu
Mălăele debutează ca regizor de film alături de o cohortă de
actori bine ştiuţi din teatru, pe care îi aduce în
cadre – doar e o nuntă, nu?! Că şi-a dorit să facă regie e
poate o dorinţă firească, un experiment, dar nereuşit.
Acţiunea e plasată într-un sat
românesc, în 1953, sub stalinism, însă filmul are
şi coperţi situate în ziua de azi, groase şi neinspirate.
Jocul e „ca la teatru“ şi „ca la nuntă“, filmul funcţionînd
ca o reprezentaţie de bîlci, cu pantomimă. Vrea să fie
pitoresc, dar e haotic, cu intenţii bune, care ştim prea bine ce
pavează ele... Plus muzica lui Alexandru Andrieş, care se crede un
Bregovic local, în timp ce Mălăele vrea să fie ba Fellini,
ba Kusturica. Subiectul tratat în cheie caricaturală poate
jigni istoria (nu, nu e ca la Benigni sau ca în Train de vie).
Şi mai ales montajul, dezastruos, care încearcă să facă
poante ca în filmele burleşti; Sta(li)n şi Bran – ce
amalgam exotic! „Nuntă“ într-adevăr mută – o
înmormîntare de cinema.
- Mihai FULGER:
Balcanism, teatralitate
şi recurs la clasici
Debutul ca regizor de film al lui
Horaţiu Mălăele nu este unul nefast pentru cinematografia
românească. Nunta mută este un film balcanic onorabil –
deopotrivă pitoresc şi tragicomic, plin de culoare şi de
vitalitate –, care poate prinde atît la publicul autohton,
cît şi la cel străin, atras încă de reţeta brevetată,
acum vreo două decenii, de Kusturica. În esenţă, Nunta mută
este un film cu marginali – categorie în care intră nu doar
piticii (Sile şi „jumătatea“ sa) sau „nebunii“ (Coriolan şi
Smaranda), ci întreaga comunitate, dispensabilă pentru Istoria
necruţătoare. În distribuţie regăsim atît de mulţi
actori cunoscuţi (din teatru, cinema şi/sau televiziune), folosiţi
în dificile scene colective, încît meritele
regizorului sînt incontestabile. Era de aşteptat ca
interpretările actoriceşti să fie prea teatrale (Valentin Teodosiu
excelează aici), însă teatralitatea este eficientă în
lunga secvenţă a „nunţii mute“, care ar merita să intre
într-un top al celor mai bune momente comice din istoria
filmului românesc. Pe lîngă umor (prea adesea grosier,
aşa cum se întîmplă în scenele din crîşma
sătească sau în „copertele“ ce fac legătura cu planul
prezent), Nunta mută dă dovadă uneori şi de (auto)ironie, şi de
intertextualitate postmoderne. Urmăriţi, de pildă, secvenţa
alb-negru (doar steagul comunist îşi păstrează roşul
ameninţător) în care reprezentanţii vremurilor noi din sat,
interpuşi între jurnalul de actualităţi cu „tătucul“
Stalin şi masele venite să se culturalizeze, devin protagoniştii
unui spectacol de un comic burlesc, chaplinian. Totuşi, încercarea
de a transpune pe ecran o atmosferă tipic felliniană
(„amarcordiană“) este sortită eşecului (în episodul cu
circul, şi mai ales scena liric-prevestitoare cu marioneta). Există
şi alte elemente ce nu-şi găsesc rostul în film, cum ar fi
dialogul dintre pitici în labirintul cu oglinzi. Dornici să
fure ochii spectatorilor, Horaţiu Mălăele şi scenaristul său,
Adrian Lustig, ajung să neglijeze psihologia personajelor: oare ce
îl determină pe ginerele interpretat de Alexandru Potocean să
accepte (din) senin măritişul? Deşi, în general, echipa
tehnică îşi face bine datoria (imaginea lui Vivi Drăgan
Vasile e chiar remarcabilă), nu lipsesc nici greşelile de
continuitate: după ce e doborît de ofiţerul sovietic,
primarul comunist (Alexandru Bindea) nu mai are sînge pe bărbie
într-un plan apropiat.
- Angelo MITCHIEVICI:
Necreditabil, la
nivelul ansamblului
Un experiment de teatru în film,
Nunta mută a lui Horaţiu Mălăele oferă un spectacol ingenios,
spumos şi delectabil la nivelul actorului şi al scenei, amestec de
pantomimă, film mut şi comedie bufă, însă devine
necreditabil la nivelul ansamblului, din cauza ciocnirii neinspirate
a registrelor.
- Valerian SAVA:
În absenţa unei
şcoli de film
Nunta mută are de cîştigat –
la a doua vizionare. Văzîndu-l prima dată la Cluj, la TIFF-ul
din vară, nu mi-a plăcut deloc, iar standing ovations din sala
Teatrului Naţional m-au îngrozit. Vin din nou vremuri grele
pentru critica de film, mi-am zis. Revăzînd însă
filmul, groaza s-a mai atenuat. Îmi pot acum explica mai bine
misterul delirului public festivalier de la TIFF, fiindcă mi-am
reactualizat o formulă critică la care obliga succesul contrariant
al unor filme de acum 40-50 de ani. „Cinematograful e uneori mai
puternic chiar şi decît deficitul de talent al unor
realizatori“, îmi ziceam atunci, la unele producţii de
Mircea Drăgan şi de alţii asemenea (Setea, de pildă). La Nunta
mută e vorba de altceva, dar cu unele similarităţi. Nu talentul e
în deficit, ci (sumar vorbind) şcolarizarea filmică a
regizorului, cu tot ceea ce implică ea în materie de cultură
şi de estetică specifică la zi, ca ştachetă recunoscută a unei
şcoli de film formatate ca atare, cu racorduri intrinseci greu de
ignorat. În cazul nostru, pare însă uşor.
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters