OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

- Gladiatorul (r. Ridley Scott, cu: Russell Crowe, Joaquin Pheonix, Oliver Reed) – Pe la sfirsitul primului secol al erei noastre, in Roma imperiala, un general de origine spaniola ajunge gladiator si schimba, in arena, destinul Cetatii Eterne... Daca pina acum nu a fost evident ca Ridley Scott – autorul Duelistilor, al lui Alien1, Blade Runner, Legend, Thelma si Louise si al catastrofalului 1492: Cucerirea Paradisului – este un Cecil B.DeMille al erei postmoderne, Gladiatorul ne arunca in fata aceasta certitudine: maestrul imaginii desavirsite si al decorului straniu-somptuos semneaza aici extravaganta suprema in materie! Mai mult decit o indoielnica „revizitare“ a genului peplum (sandale, fustite, coloane &care de lupta), ultima sa mega-productie este un triumf al formei asupra continutului – o poveste senin-intunecata in care se amesteca pompierismul „meditatiei asupra Istoriei“ (romane) cu pompierismul „actiunii digitale“ (Roma reconstituita pe computer, Oliver Reed reconstituit pe computer – in scena finala etc.)... Dar, desi partea „filozofica“ a acestui mixtus compositum este la fel de profunda ca o gravura gen „Ruinele romane“ dintr-o pizzerie, trebuie dat Cezarului ce-i al sau: scenele de batalie – mai ales cele de la-nceput – se singularizeaza printr-o anumita splendoare fioroasa, momentele „vizionar-metafizice“ au o calitate aproape tactila, iar glantul general este „marca fabricii“. Phoenix – in rolul lui Commodus – este singurul personaj complex intr-o parada de tipaje din care fiecare scapa cum poate... Partea cea mai proasta a filmului: muzica etno-siderala, care scalda intr-un kitsch crunt cvasi-totul.