„Germania rîde“: acesta a
fost motto-ul ediţiei de anul acesta a Zilelor Filmului German,
desfăşurate în perioada 1-4 noiembrie la Cinema Studio din
Bucureşti.
Evenimentul, organizat anual de
Goethe-Institut în colaborare cu Uniunea Cineaştilor din
România, reuşeşte să aducă mereu ceva nou în peisajul
cinematografic al Capitalei. De data aceasta, selecţia a mizat pe
comedii (majoritatea producţii din ultimii ani), însă comedii
care reflectă multe dintre problemele societăţii germane
contemporane.
Această opţiune a fost evidentă încă
de la filmul cu care s-a deschis festivalul – Lila, Lila (2009) de
Alain Gsponer. Aşa cum observa criticul Cristina Corciovescu
înaintea proiecţiei, deşi filmul începe şi se încheie
ca o comedie romantică obişnuită, el are şi un nu-cleu dramatic
menit să-i pună pe gînduri pe spectatorii ce nu caută în
cinema doar distracţii facile.
David Kern (interpretat de Daniel
Bruhl, starul megasuccesului Good Bye Lenin!) este un tînăr
chelner care se îndrăgosteşte de o clientă studentă la
Litere, Marie (Hannah Herzsprung dintr-un alt film german cunoscut la
noi, Patru minute). Din păcate, ea se dă în vînt după
prozatorii postmoderni, în timp ce el pare să fi rămas cu
lecturile la comisarul Maigret. Hazardul îl ajută: David
descoperă un manuscris de sertar (la propriu şi la figurat) şi,
pentru a o impresiona pe Marie, îşi arogă paternitatea asupra
romanului găsit. Şi reuşeşte atît de bine să o
impresioneze, încît ea trimite manuscrisul unei edituri
care i-l publică imediat. Succesul este ra-pid şi uriaş: pentru
publicul cititor, pînă deunăzi anonimul David Kern devine
cunoscutul autor al unui roman (omonim cu filmul) considerat de un
recenzent echivalentul lui „Anna Karenina pentru generaţia
Internet“. Pus în faţa faptului împlinit, fostul
chelner cinstit acceptă să participe la turnee de lectură şi
tîrguri şi devine, treptat, un mincinos profesionist. Totuşi,
David riscă să fie demascat atunci cînd apare Jacky (Henry
Hübchen). Acesta, locatar al unui azil de bătrîni şi –
după cum se laudă oricui vrea să-l asculte – fost prieten cu Max
Frisch, pretinde că el ar fi scris romanul şi îl şantajează
pe David să-l ia impresar.
Lila, Lila nu este doar o comedie
convenţională despre compromisurile şi minciunile dintr-o relaţie
de cuplu, ci şi un film despre manipularea prin mass-media, care
poate transforma un impostor într-o vedetă invidiată chiar şi
de către intelectuali. Iar alte filme din programul festivalului au
abordat, fără a renunţa la momentele comice, situaţia persoanelor
cu handicap (foarte recentul Fugi, dacă poţi de Dietrich
Brüggemann), alcoolismul şi lupta cu bătrîneţea (filmul
de închidere, Whisky cu vodcă de Andreas Dresen, în care
rolul principal este interpretat de acelaşi Henry Hübchen) sau
prejudecăţile interculturale (Polska Love Serenade de Monika Anna
Wojtyllo).
Dintre filmele mai vechi, m-a atrasHelsinki-Napoli All Night Long, coproducţie germano-finlandeză din
1987, semnată de Mika, fratele mai mare al lui Aki Kaurismäki.
Un film cu un savuros umor negru, care se foloseşte inteligent de o
situaţie tragicomică ştiută (descotorosirea de cadavru) şi în
care apare, episodic, marele regizor Wim Wenders. În acelaşi
timp, un nou argument pentru a aştepta cu nerăbdare următoarea
ediţie a Zilelor Filmului German.