Cea de-a II-a ediţie a RFF, Roma
Fiction Fest (festival dedicat filmelor, serialelor şi
miniserialelor de televiziune), s-a desfăşurat la Roma în
perioada 7-12 iulie 2008. Au fost prezentate 200 de titluri, în
total 3.000 de ore de programe de televiziune din 24 de ţări,
printre care Italia, Franţa, Canada, Israel, Germania, Austria, SUA,
Marea Britanie, Polonia, Spania, Argentina, Australia, Slovacia,
India, Japonia, Grecia, Brazilia şi Estonia.
52 de titluri au fost proiectate în
cadrul concursului (dintre care 34 de documentare); au mai fost
prezentate 15 filme în premieră mondială, numeroase
evenimente speciale, 15 opere work in progress, 20 de retrospective
şi 5 conferinţe despre viitorul serialelor de televiziune din
întreaga lume. Operele în concurs au fost vizionate de
opt jurii populare (în total 100 de juraţi, aleşi în
urma unui concurs). Filmele au fost proiectate în nouă săli
cinematografice de la Roma, la Multisala Adriano şi la Auditorium
Conciliazione. Au fost acreditaţi o mie de jurnalişti italieni şi
străini. În total, în cele şase zile ale festivalului,
prezenţa publicului a fost impresionantă: peste 35.000 de mii de
persoane. Patru milioane de euro a fost bugetul pus la dispoziţie de
Regiunea Lazio, de Camera de Comerţ din Roma, de Primăria din Roma,
de Asociaţia Producătorilor de Televiziune din Italia şi de
numeroşi sponsori, printre care Lancia, Hallmark, Fox, Kodak şi RAI
Trade.
Directorul artistic al festivalului
este criticul italian de film Steve Della Casa, care este convins că
Roma nu e numai un oraş al cinematografiei, dar şi un oraş al
filmelor pentru televiziune (în italiană, ca în engleză,
„fiction“), o industrie în cadrul căreia, în
Regiunea Lazio, lucrează peste 100.000 de persoane. Programul RFF a
fost ambiţios şi a avut scopul de a prezenta ultimele tendinţe şi
potenţialul diferitelor culturi ale televiziunilor din întreaga
lume, care trăiesc o perioadă de mare ferment intelectual, pentru a
demonstra excelenta calitate artistică a multor filme şi seriale de
televiziune, ce se bucură şi de un mare succes de public, la nivel
mondial. La aceste proiecte de televiziune participă în
ultimii ani şi numeroşi regizori şi actori care provin din lumea
cinematografiei, persoane care au început să-şi exprime
propriul talent, uneori imens, şi pe micul ecran, care are marele
merit de a ajunge în mod direct şi rapid în casele a
sute de milioane de telespectatori, la nivel planetar.
Special Guest Stars: Her Majesty The Queen
Oaspete de onoare a RFF 2008 a fost
actriţa britanică Helen Mirren, laureată a Premiului Oscar pentru
fenomenalul rol din The Queen de Stephen Frears. La Roma i-a fost
înmînat Premiul special pentru întreaga carieră
Maximo Award (a mulţumit, spunînd că nu se consideră o mare
actriţă...). În cursul conferinţei de presă de la Roma, a
vorbit şi despre proiectele de viitor, în primul rînd
despre filmul Love Ranch, cu Joe Pesci, în regia soţului ei,
Taylor Hackford, şi despre filmul The Last Station, pe care l-a
interpretat alături de James McAvoy (va fi soţia lui Lev Tolstoi).
În 2009 o vom putea admira şi în State of Play, în
care joacă împreună cu Russell Crowe. Helen Mirren a vorbit
şi despre pasiunea ei pentru Italia şi ne-a spus că şi-a cumpărat
o casă în Puglia, în sudul Peninsulei, unde în
vara aceasta va „interpreta“ rolul vieţii: acela al unei femei
fericite care va admira apusul soarelui alături de Taylor
Hackford... A mai spus că filmul ei preferat este L’Avventura de
Michelangelo Antonioni, iar regizorul ei preferat este tot un
italian, Pier Paolo Pasolini, al cărui film Il Vangelo Secondo
Matteo i-a schimbat viaţa. Despre Pasolini a spus: „Numai o
persoană care nu crede în Dumnezeu poate realiza un film atît
de profund religios şi, în acelaşi timp, credibil“. Helen
Mirren a mai vorbit despre actriţele care au influenţat-o şi care
au inspirat-o, Shirley MacLaine şi Monica Vitti, şi despre cinema
în general: „Cinematografia este o magie care te poate
transporta într-o altă dimensiune; eu călătoresc printre
stele cu filmele unor regizori cum ar fi Charlie Chaplin, Jean Renoir
şi Jean Vigo“. Vorbind despre cinematografia britanică, a
declarat că îi admiră pe Ken Loach şi Mike Leigh.
Sex and the City of Rome
La Roma am avut ocazia să o admirăm
şi pe una dintre protagonistele serialului american de televiziune
Sex and the City: Kim Cattrall (alias Samantha Jones). Supersexy, ca
şi personajul pe care îl interpretează, blondă, elegantă
într-o rochie Fendi, Kim este inteligentă şi simpatică. La
51 de ani, a spus, singura ei şansă este să fie sinceră: a
declarat că nu s-a certat niciodată cu Sarah Jessica Parker, că nu
a avut niciodată probleme cu regizorii şi că în realitate nu
seamănă deloc cu Samantha: „Viaţa mea e complet diferită: îmi
place să stau acasă şi să gătesc. Singurul lucru care ne uneşte
este pasiunea pentru modă: la Roma mi-am cumpărat pantofi Dolce &
Gabbana“...
Mrs. Medium
O altă protagonistă a celei de-a II-a
ediţii a RFF a fost actriţa americană Patricia Arquette, care a
prezentat serialul Medium, transmis în SUA de NBC şi în
Italia de Rai Tre. 40 de ani, blondă, cu ochi albaştri de o
intensitate ameţitoare, Patricia a vorbit cu pasiune despre
personajul pe care îl interpretează, Allison Dubois, care are
un har deosebit: reuşeşte să comunice cu morţii. Un personaj de
care se simte foarte legată şi care i-a dăruit satisfacţia de a
cîştiga un Emmy Award. Patricia a vorbit şi despre cariera ei
cinematografică, mai ales despre raportul profesional cu David
Lynch, şi despre viaţa ei privată: este căsătorită cu actorul
Thomas Jane, cu care are un copil. Şi, of course, adoră familia de
origine, clanul Arquette.
TV Movies
Premiul Roma Fiction Fest Diamond Award
pentru Cel mai bun film, la categoria TV Movies (14 filme în
concurs), a fost obţinut de britanicul 10 Days to War, produs de
BBC, interpretat de Kenneth Branagh, Stephen Rea, Juliet Stevenson şi
Toby Jones (excelenţi), în regia lui Bruce Goodison şi David
Belton. Povesteşte evenimentele din cele zece zile care au precedat
conflictul din Irak; o dramă politică în formă de thriller,
cu un ritm care îţi taie răsuflarea.
Premiul pentru Cea mai bună regie i-a
revenit Sandrei Goldbacher, născută la Londra în 1960, pentru
Ballet Shoes, produs de BBC, interpretat de Emma Watson (Harry
Potter) şi Emilia Fox. O operă emoţionantă despre familie, succes
şi realizarea propriilor idealuri în viaţă. Un film despre
Academia de Dans şi Teatru de la Londra, un Fame modern care i-a
entuziasmat pe adolescenţii prezenţi în sală.
Premiul pentru Cel mai bun actor
protagonist a fost cîştigat de francezul Jean-Pierre
Darroussin, excelent în Jury Duty, produs de France 2, în
regia lui Edouard Niermans. Acţiunea se petrece în 1962,
într-un orăşel din Franţa, unde un farmacist (Darroussin)
este acuzat de violenţă sexuală împotriva unei tinere femei.
E povestea unui proces în care este descrisă o societate
rasistă, în perioada de după Războiul Algerian de
Independenţă.
Cea mai bună actriţă protagonistă:
italiana Lucrezia Lante della Rovere, în filmul Ovunque tu sia,
produs de Rai Uno, în regia lui Ambrogio Lo Giudice, povestea
unei mame curajoase care încearcă să demonstreze nevinovăţia
fiului ei acuzat pe nedrept de trafic cu droguri în Thailanda,
o femeie care îşi abandonează casa şi ţara pentru a
înfrunta o călătorie lungă şi dificilă, în urma
căreia descoperă o energie pe care o credea pierdută, dar care îi
dă posibilitatea să înfrunte viaţa cu o forţă şi o
pasiune nouă.
Nepremiat de juriu, dar excelent,
filmul britanic Kiss of Death, produs tot de BBC, în regia lui
Paul Unwin. Un thriller povestit de cei şase poliţişti
protagonişti, dar care analizează crima şi din punctul de vedere
al victimelor şi al asasinului.
Miniseriale
La categoria Miniseriale de televiziune
a cîştigat The Hero (Coreea de Sud, 2008) al regizorului
Jeong-Sub Lee, născut la Seul în 1971. Eroul din titlu este
Hong Gil-dong, un personaj legendar în Coreea, un fel de Robin
Hood asiatic, care devine aici un antierou modern, capabil să
sublinieze numeroasele contradicţii din societatea sud-coreeană
contemporană. O regie fenomenală şi actori redutabili. Acest
produs a obţinut şi Premiul pentru Cel mai bun producător: Korean
Broadcasting System.
Excelent şi miniserialul francez Hard
al regizoarei Cathy Verney, premiată pentru cea mai bună regie. O
comedie adorabilă la care am rîs cu lacrimi, un scenariu
perfect... O menţiune specială şi pentru miniserialul chinezesc
Iron Road al regizorului David Wu, născut la Hong Kong, dar devenit
între timp cetăţean canadian: regizor, monteur, actor,
scriitor şi fotograf, este un personaj incredibil, care a colaborat
cu John Woo şi care a lucrat în SUA cu actori de talia lui Sam
Neill şi Bridget Fonda. Iron Road este interpretat de Peter O’Toole
(un nume care nu are nevoie de comentarii).
Seriale
La categoria Seriale lungi de
televiziune, au fost prezentate în concurs 27 de produse din
Spania, Noua Zeelandă, Marea Britanie, Italia, SUA, Franţa,
Australia, Polonia, Argentina, Perù şi Israel. Merită văzute
mai ales cele americane şi britanice (actori formidabili). Au fost
prezentate în premieră ultimele episoade din CSI: Crime Scene
Investigation, mult apreciate de public (oaspete la Roma, actorul
Eddie Cahill), în timp ce critica a subliniat mai ales
calitatea serialului spaniol Desaparecida, din care am văzut primele
două episoade (şi tare aş vrea să pot continua să-l văd...),
produs de Televiziunea Spaniolă TVE 1.
Premiile au fost obţinute de Omar
Madha pentru regia serialului britanic Spooks de Michael C. Hall, cel
mai bun actor în serialul american Dexter, şi de Julianna
Margulies, cea mai bună actriţă în americanul Canterbury’s
Law, în regia lui Mike Figgis, „legal drama“ a cărei
protagonistă este Elizabeth Canterbury, avocat idealist cu o viaţă
privată complicată. O Menţiune specială i-a fost acordată
francezului Nicolas Mercier pentru scenariul serialului Clara Sheller
(Franţa, 2008). Clara este o jurnalistă care de mai mulţi ani
trăieşte cu Gilles: vecinul lor este cel mai bun prieten al Clarei,
dar e îndrăgostit de Gilles; un simpatic triunghi sentimental.
Mercier a studiat la European Film School şi a scris scenarii pentru
scurtmetrajele lui François Ozon.
În cadrul secţiunii „Premiere“
a fost prezentat filmul italian Einstein, de Liliana Cavani, cu
Vincenzo Amato (actor-fetiş al regizorului italian Emanuele
Crialese); o mare regizoare şi un interesant actor pentru a povesti
viaţa genialului Albert Einstein (laureat al Premiului Nobel pentru
Fizică în 1921), între descoperiri ştiinţifice şi
pasiuni romantice, povestea omului care a modificat concepţia
noastră despre Spaţiu şi Univers. În acest film am avut
plăcerea să o revedem, după mai mulţi ani, pe actriţa franceză
Andrea Ferreol, de neuitat în La Grande Abbuffata de Marco
Ferreri. Am mai văzut primele două episoade ale noului serial
american produs de HBO, In Treatment de Rodrigo Garcia (fiul lui
Gabriel Garcia Marquez), scenarist şi regizor interesant; o terapie
care va dura 43 de episoade, avîndu-l ca protagonist pe Gabriel
Byrne în rolul unui psihanalist original. Pacienţii sînt
interpretaţi de un grup de actori demni de încredere, printre
care Blair Underwood, Embeth Davidtz şi Dianne Wiest. Vi-l
recomandăm fără rezerve. În cadrul aceleiaşi secţiuni am
văzut episodul-pilot al noului serial american Terminator: The Sarah
Connor Chronicles, produs de Fox, creat de James Cameron şi
interpretat de Lena Headey, care preia cu (mult) curaj rolul-cult al
Lindei Hamilton din Terminator: viaţa lui John Connor (interpretat
de Thomas Dekker, fermecător adolescent), viitor lider al
rezistenţei umane împotriva roboţilor rebeli. Dar publicul şi
critica au fost mai ales cuceriţi de ultimele episoade ale
serialului britanic The Tudors, în regia lui Jeremy Podeswa, cu
Jonathan Rhys Meyers, Sam Neill şi Jeremy Northam, un film care
prezintă istoria palpitantă a faimoasei dinastii engleze şi despre
care putem avea numai cuvinte de laudă, din toate punctele de
vedere.
The Show is Over, Say Goodbye
Cea de-a II-a ediţie a RFF s-a
terminat cu rezultate satisfăcătoare pentru organizatori: succes de
public şi de critică, atmosferă plăcută, oaspeţi de prestigiu,
la care putem adăuga prezenţa actorilor William Baldwin şi Peter
Krause, precum şi o certitudine: filmele şi serialele de
televiziune înlocuiesc din ce în ce mai mult produsele
cinematografice în grila de programare a posturilor de
televiziune din întreaga lume şi în preferinţele
telespectatorilor. Renaşterea serialelor de televiziune a devenit o
realitate în ultimii ani, la nivel planetar, confirmată de
producţii tot mai ambiţioase, susţinute de bugete imense şi de
protagonişti de mare calitate, care asigură divertismentul
publicului. Iar în viitor, trendul se pare că va fi
supranaturalul: poveşti fantastice, personaje cu puteri
supranaturale şi producţii experimentale. Iar succesul acestor
seriale este enorm: după unele studii efectuate în SUA, sute
de milioane de oameni urmăresc în lume seriale cum ar fi CSI,
Crime şi Investigaţii, Neveste Disperate, Lost, Six Feet Under şi
Ugly Betty.
Roma Fiction Fest este un festival
original la nivel european, un eveniment naţional şi popular, o
realitate a fermentului cultural de la Roma, care a început să
se impună printre marile manifestări artistice internaţionale.
Roma, iulie 2008