OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Exact in saptamina in care fostul senator Sergiu Nicolaescu a initiat o misiva de protest impotriva Regulamentului cit de cit reformat al concursurilor de proiecte cinematografice, regizorul cu acelasi nume ar fi putut face ceva pentru aminarea premierei ultimului sau film, intitulat 15. Asta ca sa nu faca de rusine suplimentar si cu prea mare promptitudine misiva antireformista tocmai expediata fostilor colegi din Parlament. N-a facut (miscarea nr. 1), dar a facut-o (pe-a doua): nu numai ca n-a aminat premiera, dar a si tinut o conferinta de presa la Cinema Pro, dupa proiectia in avanpremiera pentru ziaristi fluierata si apostrofata din sala „la scena deschisa“.

Flancat de prezenta petulanta prin preajma a directorului general al CNC, Decebal Mitulescu, inca nedestituit la zece luni de la schimbarea guvernului, si a publicistului de la ziarul vadimist Tricolorul, Grid Modorcea, autor al sintagmei „prima opera de referinta a acestui mileniu“ (Orient Express de Sergiu Nicolaescu), cel care si-a pierdut in noiembrie 2004 mandatul pesedist a dresat un rechizitoriu cind patetic, cind nostalgic, dar mereu neiertator fata de prezentul nostru filmic. Reperul fiind „gloria cinematografiei romane“ din deceniile dictaturii: „Adio filmelor cu mii de soldati!“ Prada unui sindrom depresiv-agresiv, cu propozitii apocaliptice gen „cinematografia s-a cam scufundat“ si „nu mai are cine sa gaseasca solutii“, i-a fost greu sa rosteasca fie si un singur nume de tinar cineast sau vreun titlu de film valid din ultimii ani. Iar actorul privilegiat din fostele productii epopeice, serban Ionescu, distribuit intr-un rol de comper narativ in 15, i-a tinut isonul, indicind motivul „scufundarii“. La o intrebare despre ce-a insemnat Revolutia din 1989 – de care filmul in discutie se ocupa direct si indirect – fostul coprivilegiat s-a dezlantuit: „A fost un pietroi legat de piciorul cinematografiei!“.

„Scufundarea“ postrevolutionara este si ideologia filmului insusi. Dupa primele cadre de tapaj topesc, cu imaginea feerica a Champs Élysées-ului inainte de Revelion – din care feerie ar porni taman spre Bucuresti o ziarista franceza de origine romana (Maia Morgenstern), ca sa faca un reportaj la implinirea a 15 ani de la Revolutie –, topenia se muta pe fagasul bastinas al vechii „epopei cinematografice nationale“, reformate cosmetic. Intram astfel in flash-back-uri si-n literatura fabulatorie a lui D.R. Popescu, fost membru al fostului Colegiu fur de la CNC-ul prezidat de coscenaristul si regizorul actualului film, care confera numitei literaturi enormitatea celui mai prost gust kitschist al erei consumiste. Eroul filmului e un cadavru vivant, purtind la picior eticheta de inventar 15, din stiutul lot de 43 de cadavre transportate de la Timisoara intr-un furgon frigorific si incinerate la crematoriul uman din Bucuresti, in decembrie 1989. Cadavru vivant si mai ales visator, centrul de greutate al filmului constind din alergarile fantomei sale, inapoi la Timisoara. La inceput insa, viitorul 15 e un tinar marinar din Constanta numit chiar Marinica, intr-o perpetua veselie cabotin-alcoolizata (Cristian Iacob), exprimata si chitaristic, in cadre de videoclip provincial-lubric, la ferestre cu fundal marin auroral.

Insa! Odata ajuns la Timisoara – unde Marinica (cel vesel, nu fantoma) a venit sa-si faca datoria, insurindu-se cu muncitoarea pe care a lasat-o gravida la mare cu sapte luni in urma – incepe „scufundarea“ fericirii insistent afisate, din cauza ca la fata locului a-nceput Revolutia. „Scufundarea“ nu-i insa brusca, fiindca mireasa cu burta la gura (care va naste simbolic in incinta catedralei mitropolitane, dupa doua secvente de caricaturizare ateista a nuntii religioase), mireasa – ziceam – nu-i singura. Ea (Ioana Moldovan) il intimpina inca din gara pe constiinciosul mire mahmur, intr-o tripleta de gratii continuu zimbitoare sau in hohote de ris ferice, care sint colegele ei de camera muncitoreasca, cu aportul definitoriu al incantatiei televizorice a inconturnabilei Mihaela Radulescu, deconspirindu-si imprudent pe marele ecran adevarata infatisare si expresivitate. Restul aberatiei, pe cit de lustruite, pe-atit de primitiv-insolente, a se vedea eventual la Cinema Pro, fiindca aceasta pagina de revista n-ar suporta toata ordura.