Nr. 746 din 31.10.2014

Istorie culturală
Avanpremieră
Focus
Editorial
Eveniment
în dezbatere
Polemici
Opinii
Informaţii
Interviu
Arte
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Adina DINIŢOIU
Silvia DUMITRACHE
Cezar GHEORGHE
Iulia POPOVICI
Alina PURCARU
UN Cristian
Mihai FULGER
Şerban FOARŢĂ
Bedros HORASANGIAN
Cristian PÎRVULESCU
Radu Călin CRISTEA
Cristian CERCEL
Marius OPREA
Paul CERNAT
Daniel CRISTEA-ENACHE
Claudiu TURCUȘ
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Andreea RĂSUCEANU
Dana PÎRVAN-JENARU
Liviu ORNEA
Mihai PLĂMĂDEALĂ
Ovidiu PECICAN
Ovidiu DRĂGHIA
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2005   |   Iunie   |   Numarul 272   |   FILM. Tabinet cu constiinta, happy-end domestic si tezele din Irak

FILM. Tabinet cu constiinta, happy-end domestic si tezele din Irak

Autor: Cătălin STURZA, Mihai FULGER | Categoria: Arte | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
La castel in poarta oare ce monstru sacru bate sau ce cauta Ridley Scott la Roma si n-a gasit la Ierusalim

Catalin STURZA si Mihai FULGER in dialog


Catalin Sturza: Doua sint fenomenele care converg in blockbuster-ul Regatul Cerului. in primul rind, e tot mai vadita, in ultima vreme, revenirea lui Ridley Scott la subiectele istorice, fie ca e vorba de Antichitate sau de evenimente recente.

- Gladiatorul si cruciatul

in 2000, a rulat pe ecranele romanesti Gladiatorul, in 2001 am putut vedea Elicopter la pamint, fiind anuntate, pentru 2006, inca doua filme cu subiecte istorico-mitologice produse de el: Mary, regina Scotiei si Tristan si Isolda. in al doilea rind, Hollywood-ul a mai scos de pe linia de montaj o stea, in persoana tinarului de 28 de ani Orlando Bloom, care si-a inceput cariera cu citeva roluri deja celebre, intruchipind eroi razboinici, fix pe gustul pentru capa, arc, mitraliera si spada al lui Ridley Scott. Desi pentru multi Bloom va ramine arcasul elf Legolas din ultrapremiatul Stapinul Inelelor, el a mai fost, pe rind, soldatul Todd Blackburn in Elicopter la pamint (un baietan slab de inger, care pica dintr-un elicopter in cel mai neinspirat moment), tinarul fierar cu capul plin de idealuri Will Turner, ajuns printre Piratii din Caraibe (2003), Paris cel frumos si, din nou, slab de inger, cel care strica pacea din Troia lui Wolfgang Petersen (2004), si, iarasi, un fierar idealist: Balian, fiul bastard al baronului Godfrey de Ibelin (Liam Neeson), in Regatul Cerului (2005).

Daca Harrison Ford (Rick Deckard din Vinatorul de recompense) si Russell Crowe (generalul Maximus din Gladiatorul) aveau fizicul si carisma unor eroi blazati, cu tinarul Bloom a fost pentru Ridley Scott ceva mai greu. Asa ca regizorul l-a trecut rapid la programe de exercitii fizice si injectii hormonale, ca sa-i modeleze, cit de cit, alura de „dur“. A rezultat un al doilea general Maximus, care va repeta, (aproape) intru totul, povestea eroului din Gladiatorul: dupa ce-si pierde familia, personajul incepe sa lupte cu tot ce-i cade in mina contra oricui o fi, joaca tabinet cu propria-i constiinta, care-l ajuta sa ia decizii proaste, conduce o mare batalie, triumfa – aici e climaxul demonstratiei morale – si viseaza, in tot acest timp, la fericirea domestica, alaturi de nevasta si copii.
Mihai Fulger: Al doilea general Maximus?!? Cred ca mergi prea departe. Diferenta dintre Russell Crowe si Orlando Bloom este comparabila cu aceea dintre Florin Piersic si Jean Constantin. Cum ti s-ar parea un film din seria cu Margelatu’ in care eroul sa fie jucat de actorul mic si bronzat? Ca june-prim, Orlando Bloom mi se pare complet lipsit de sarm si de har in general. Omul isi spune toate replicile pe acelasi ton neutru, ca si cum ar avea in fata un prompter, si nu reuseste sa ne transmita nici o traire.

Trecind la povestile propriu-zise, ai dreptate doar partial. intr-adevar, Maximus, la fel ca si Balian, nu mai avea nimic de pierdut (toate fiintele la care tinea fusesera ucise). Deosebirea este ca Maximus nu mai avea nici nimic de cistigat: ca general, cunoscuse toate onorurile militare posibile, iar intelepciunea sa stoica (eroul era discipol fidel al lui Marcus Aurelius) il facea sa nu nazuiasca la mai mult. Pentru el, obtinerea titlului de cel mai bun gladiator nu reprezinta un scop in sine, ci doar o modalitate de a se razbuna pe criminalul Commodus, iar fericirea domestica de care vorbesti nu mai poate fi atinsa pe lumea asta. in schimb, Balian nu este, la inceputul filmului, decit un tinar fierar vaduv, neiubit si nedorit de nimeni. Pe scurt, un ratat. isi jeleste sotia si copilul, dar asta nu il impiedica sa spere la o noua viata, alaturi de o noua familie. Mai exista insa si o alta asemanare: ambele filme au happy-end (desi aparent tragic, deznodamintul Gladiatorului, cu eroul mort in culmea gloriei si omagiat de un intreg Colosseum, este singurul final fericit posibil).

- Un cavaler perfect intr-un film tezist

CS: intr-adevar, Orlando Bloom nu e credibil pe post de Maximus, insa intrebarea e de ce se incapatineaza Ridley Scott sa reia vechea poveste. Ce vrea sa demonstreze prin mitul „cavalerului perfect“ pe care il proiecteaza pe la 1187, anul primei caderi a Ierusalimului? in literatura medievala timpurie acest mit circula, probabil inca din secolul al VII-lea, in cintecele barzilor, secolul al XI-lea fiind momentul Cintecului lui Roland. Modelul pe care-l copiaza fierarul Balian era accesibil cruciatilor (dar cum ajunsese el la urechile unui flacau analfabet dintr-nul sat al Sfintului Imperiu Roman care, pe deasupra, mai stia sa joace si sah?), insa altul e punctul in care Scott isi permite o licenta istorica grosolana – daca despre istorie e, intr-adevar, vorba! in timpul cruciatilor, Ierusalimul nu era nici pe departe orasul cosmopolit pe care-l prezinta regizorul nostru.

Accesul musulmanilor si al evreilor era strict interzis atit in cetate, cit si in Regatul Ierusalimului, iar singurii straini tolerati erau armenii, grecii si georgienii. Abia dupa ce, in 1517, orasul a fost cucerit de Suleiman Magnificul, a inceput convietuirea pasnica a evreilor, crestinilor si musulmanilor. insa filmul trebuie sa impuste doi iepuri dintr-un foc: sa construiasca, intr-o bresa a istoriei, dintr-un personaj cvasi-anonim un erou de statura lui Carol cel Mare sau a Regelui Arthur, si sa transmita un mesaj ecumenic cetatenilor SUA, al caror guvern arbitreaza confruntarile dintre evrei si palestinieni din Israelul secolului al XXI-lea. Regatul Cerului e, fara indoiala, un film tezist, iar gestul sultanului Saladin (Ghassan Massoud) care, in una din ultimele scene ale filmului, ridica o cruce de pe jos, nu poate fi mai semnificativ: Israelul (sau Irakul?) trebuie sa urmeze modelul de toleranta al Americii, iar libertatea religiilor e musai sa devina un deziderat al Orientului Mijlociu in general.

MF: Ai perfecta dreptate aici, dar ce m-a surprins este faptul ca musulmanii din film sint mai pasnici decit crestinii; ei nu ataca decit atunci cind sint provocati si sint dispusi sa mai faca si compromisuri, chiar si atunci cind e clar ca nu pot pierde lupta. Teza filmului este clara, dar, din pacate, nu este sprijinita de un scenariu coerent, precum in Gladiatorul.

- Un basm de pluton

Merita sa amintim si de structura clasica a povestii. Este valabila chiar si formula lui Propp din Morfologia basmului (1928): la inceput, eroul cunoaste disparitia unui lucru important (familia) si, in final, ajunge sa-l redobindeasca. Chiar si rolurile formalistului rus pot fi identificate, de la donatorul Godfrey (care, dupa ce il testeaza pe Balian, ii transmite sabia „magica“) la falsul erou Guy (care ajunge pe tronul menit eroului). Dupa britanicul Christopher Booker, filmul nostru s-ar inscrie in plot-ul „Calatorie si intoarcere“, ca si Hobbitul si trilogia Stapinul Inelelor de J.R.R. Tolkien: eroul paraseste viata sa obisnuita pentru a trece prin niste experiente formatoare (aproape) supra-umane, apoi revine la normalitate. Este deci, in esenta, o structura de fantasy.

CS: intr-adevar, si Gladiatorul, si Regatul Cerului construiesc, intr-un decor pseudo-istoric, un basm. Trei sint genurile care se intilnesc in aceste filme care, puse cap la cap, ar putea alcatui o „serie“. Mai intii, asa-zisa realitate istorica (Roma sec. al II-lea d. Chr. sau Ierusalimul secolul al XII-lea) atrage, implicit, pretentia de reconstructie verosimila a epocii. Am vazut, insa, ca datele factuale nu sint respectate si ca decorul e unul de carton, pretext si fundal pentru faptele de arme ale eroilor. Apoi, personajul central, atestat istoric dar asezat intr-o poveste inventata, construita pe ideea destinului care-si conduce purtatorul, prin hopuri si incercari, la glorie si apoi la inteleapta impacare cu sine, apartine genului high fantasy. Ceea ce nu se potriveste insa e gradul de interventie a supranaturalului care, facindu-si simtita prezenta in mica masura, defineste cea de-a treia interferenta: low fantasy. S-au comparat, nu chiar gratuit, scenele asediilor din Stapinul Inelelor – Cele doua turnuri si din Regatul Cerului. Trecind peste faptul ca amindoua sint, tehnic, foarte bine realizate, ele au un calapod comun: rezistenta disperata in fata dusmanului cita frunza si iarba e posibila datorita calitatilor exceptionale ale unor eroi care fac parte din destinul si din sistemul de rezistenta al cetatii: nu te temi niciodata ca Helm’s Deep sau Cetatea Ierusalimului vor fi cucerite; te intrebi numai cit de ingenios va fi pretextul pentru intoarcerea sortilor, stiuti de ambele tabere de dinainte, impotriva „baietilor rai“.

MF: in final, cred ca ar fi bine sa plasam filmul printre celelalte mega-productii istorico-mitologice aparute in ultimul timp pe urmele Gladiatorului (care, ca deschizator de drum, ramine deocamdata cel mai bun din serie): Troia, Regele Arthur, Alexandru etc. Din punctul meu de vedere, Regatul Cerului este un film de pluton, comparabil valoric cu Alexandru al lui Oliver Stone: amindoua sint semnate de mari regizori, dar esueaza, in primul rind din cauza scenariului si a actorului care-l interpreteaza pe erou, alegere cit se poate de nefericita pentru acest rol.

 
 
 
Cele mai citite articole
Profil de preşedinte (I)
Ideologia Băsescu
În numele tatălui
România după Băsescu: epoca postbelică
Profil de preşedinte (II)
Cele mai comentate articole
România după Băsescu: epoca postbelică
În numele tatălui
„Ajunge zilei povara ei“
Rînjetul vieţii
Efectele „originalităţii“ constituţionale
Cele mai recente comentarii
„Dăruieşte-le odihnă eternă!“
@ cititori
Vot Macovei=vot DNA
Rectificare si precizare
Regimul, inregimentarea
 
Parteneri observator cultural
Aletheea