FILM. Timişoara crede în scurtmetraje

Autor: Mihai FULGER | Categoria: Arte | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Ediţia a treia a Festivalului Internaţional de Film Timishort a avut loc între 4-8 mai, în singurele cinematografe independente încă funcţionale din Timişoara (Timiş şi Studio), şi s-a încheiat cu o proiecţie open air, în Piaţa Unirii a oraşului, cu Periferic, lungmetrajul de debut al lui Bogdan George Apetri.

Chiar dacă anul acesta cel mai important eveniment cinematografic din vestul ţării nu s-a mai deschis cu un film de public (ca în 2010, cînd Nuntă în Basarabia de Nap Toader/Napoleon Helmis a fost urmărit de peste 1.200 de persoane), Timishort 2011 nu a dus lipsă de spectatori. Asta pentru că festivalul s-a ţinut din nou de cuvînt şi a oferit publicului local, precum şi invitaţilor din ţară sau străinătate, numeroase „filme scurte cu bătaie lungă“ (aşa cum promite sloganul Timishort), iar spectatorii au reacţionat din nou foarte bine la aceste producţii deloc comode şi convenţionale.

Faptul că Timişoara are un public de cinema foarte deschis şi inteligent a fost evident încă de la filmul de deschidere de anul acesta – mediumetrajul Film pentru prieteni, scris, regizat şi produs (independent) de Radu Jude. Spectatorii au primit excelent umorul (cu accente cînd absurde, cînd groteşti spre sinistre) de pe ecran, dar nu au scăpat mesajul profund al mediumetrajului. Ceea ce înspăimîntă la acest film este tocmai verosimilitatea sa, care ne face să ne gîndim că în România există mii de indivizi precum cel interpretat, foarte convingător, de Gabriel Spahiu.

An după an, Timishort a adăugat programului cîte o nouă secţiune competiţională. Dacă în 2010 a debutat competiţia „Videorama“, rezervată filmului experimental şi artei video, în 2011 din competiţia internaţională (cu 12 scurtmetraje, deci cu patru mai puţine decît la primele două ediţii) s-a desprins o competiţie naţională, incluzînd 8 titluri. Cele două producţii româneşti care au reuşit, totuşi, să acceadă în competiţia internaţională au fost prezentate la Timişoara în premieră naţională. Nici „Videorama“ nu a mai prezentat 16 experimente audiovizuale, ca anul trecut, ci doar 12 scurtmetraje. Directorul artistic al festivalului, cineastul Paul Negoescu, şi-a motivat astfel deciziile, în catalogul Timishort: „Nu-mi plac festivalurile care au zeci de filme în competiţie, de toate genurile şi pentru toate gusturile. Noi nu vrem neapărat să împăcăm pe toată lumea, ci doar să arătăm ce considerăm că e cu adevărat valoros“.

Punct ochit, punct lovit: selecţia a fost şi anul acesta remarcabilă, propunînd scurtmetraje deopotrivă delectabile şi stimulante. În plus, dacă la primele două ediţii în competiţia principală predominau filmele realiste, cu teme precum lipsa comunicării şi însingurarea şi cu personaje centrale care trec prin crize existenţiale, anul acesta oferta de scurtmetraje a fost mai variată tematic şi stilistic, fără a face rabat de la calitate; în ea au intrat chiar şi filme ce ar fi putut face parte şi din secţiunea „Videorama“, precum finlandezul Cum se culeg fructele de pădure (How to Pick Berries) de Elina Talvensaari sau spaniolul Pavilionul German (The German Pavilion) de Juan Millares, ambele cu un pronunţat caracter experimental.

Nu a fost deloc uşoară misiunea celor două jurii, din care au făcut parte criticul britanico-german Martin Blaney, criticul român Lucian Maier, regizorul israelian Shai Miedzinski (unul dintre cei doi cîştigători ai Trofeului Timishort de anul trecut), programatorul italo-francez Massimiliano Nardulli (Brest, Arcipelago etc.) şi selecţionerul portughez Hugo Ramos (Vila do Conde) – pentru competiţia internaţională şi cea naţională, artistul vizual şi cineastul basarabean Pavel Brăila, artistul media şi curatorul german Agricola de Cologne şi programatorul ruso-german Alexei Dmitriev (Sankt Petersburg, Directors Lounge Berlin) – pentru secţiunea „Videorama“.

Anul acesta, Trofeul Timishort pentru cel mai bun film din competiţia internaţională a revenit pentru prima dată unei producţii româneşti – scurtmetrajul studenţesc 15 iulie de Cristi Iftime (recent absolvent al UNATC-ului). Primul favorit al tuturor celor cinci membri ai juriului, 15 iulie este o bijuterie a (neo)realismului cinematografic românesc, vorbind despre relaţiile de familie şi despre prăpastia dintre generaţii, prin intermediul personajelor atent construite şi interpretate şi al dialogurilor nuanţate.

Premiul pentru regie a fost acordat coproducţiei turco-române Zăpadă (Snow) de Erol Mintaş – un film contemplativ, cu note de realism magic, despre o familie dintr-o societate tradiţionalistă, căreia întîlnirea cu lumea modernă îi provoacă un prejudiciu ireparabil. Imaginea superbă a românului George Chiper potenţează drama personajelor, jucate de actori neprofesionişti (ceea ce contribuie decisiv la autenticitatea filmului, semnat de un cineast turc de mare viitor).

Scurtmetrajul canadian Femeie aşteptînd (Woman Waiting) de Antoine Bourges a primit Premiul special Timishort, fiind remarcat de juriu pentru poezia aşteptării şi „conceptul puternic“, care „permite o critică socială pertinentă“. O menţiune specială a primit şi filmul thailandezTrecere prin baldachine (Canopy Crossing) de Gary Yong, aflat la graniţa dintre documentar şi ficţiune, care oferă o imagine memorabilă, cum e cea a baldachinelor care sînt trase deasupra tarabelor după trecerea unui tren prin mijlocul pieţei.

Dintre scurtmetrajele nepremiate ale competiţiei internaţionale, mi-au mai atras atenţia Cutia de Mircea Ghinescu (un încîntător film-metaforă, neobişnuit pentru cinematografia românească), 13 1/2 al grecului Haris Vafeiadis (un film de maturizare despre o dureroasă lecţie de viaţă), Doamna cu cîinele (La Dame au chien) al francezului Damien Manivel (o comedie ce frizează absurdul, despre jocurile seducţiei în cel mai bizar cuplu cu putinţă) şi coproducţia israeliano-palestiniană Thailanda (Thailand) a regizorului din Tel Aviv (dar născut la Rădăuţi) Zvika Büchsenspanner – o dramă psihologică despre responsabilitate şi alienare în perioada serviciului militar obligatoriu (o experienţă deseori dezumanizantă, în Israel).

Cel mai bun film din competiţia naţională a fost desemnat Fotografia de Victor Dragomir, un alt scurtmetraj perfect încadrat în Noul Cinema Românesc, remarcat de juriu „pentru caracterizarea plină de măiestrie a două generaţii şi pentru jocul excelent al interpreţilor de pe ecran.“ Premiul de imagine (într-un film românesc) a fost acordat operatoarei Diana Vidraşcu, pentru contribuţia sa la scurtmetrajul Skin, în regia Ivanei Mladenovic, în care camera reuşeşte să surprindă foarte bine atmosfera locurilor în care este plasat un triunghi amoros. Dintre filmele noi din competiţia naţională, am remarcat şi Împuşcînd căcatul de Radu Ţigănaş, un savuros exerciţiu stilistic în genul lui Kevin Smith (părintele lui Jay şi Silent Bob), surprinzător de matur pentru un prim scurtmetraj studenţesc al regizorului.

Apele tac (Germania-România) de Anca Miruna Lăzărescu a primit atît o menţiune specială din partea juriului, cît şi Premiul publicului. O producţie profesionistă, cu o poveste meşteşugită şi cu trei personaje puternice, interpretate de actori talentaţi (Toma Cuzin, Andi Vasluianu şi Patricia Moga), Apele tac impresionează (şi) prin recrearea contextului concentraţionar (România anului 1986, din care eroii visează să evadeze).

Premiul competiţiei „Videorama“ a fost cîştigat de Tu şi eu (You and Me) al regizorului german Karsten Krause, o superbă declaraţie de dragoste compusă din cadre similare, desprinse din filme de familie (pe 8 mm) şi acompaniate din off de lectura unui poem de E.E. Cummings. În cadrul aceleiaşi secţiuni, juriul a acordat o menţiune de onoare filmului experimental-politic Barbarii (Les Barbares) al francezului Jean-Gabriel Périot, înrudit cu scurtmetrajul său de la Timishort 2010, Arta fină a bastonului.

Anul acesta, programul Timishort a inclus mai multe secţiuni paralele şi filme proiectate decît la primele două ediţii. Regizorul şi ţara în focus au fost italianul Emanuele Moretti (invitat al festivalului) şi Germania (program prezentat de criticul Martin Blaney). În deja obişnuita secţiune „Film Schools“, pe lîngă UNATC (cu un program cuprinzător în fiecare an), a fost prezentată şi Universitatea de Film şi Televiziune (HFF) din München. Într-o altă secţiune tradiţională, „Festival Visit“, au intrat anul acesta Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est (Bucureşti), Festivalul Internaţional de Film Francofon de la Namur, CologneOFF (festival de artă video) şi Directors Lounge Berlin (al cărui program, împreună cu competiţia „Videorama“, i-a ajutat pe spectatorii interesaţi să-şi facă o idee despre ce înseamnă filmul experimental de azi). Secţiunea „TimiShorts“ a prezentat un scurtmetraj de ficţiune şi două documentare semnate de Anca Miruna Lăzărescu (regizoare născută în Timişoara), iar „New Romanian Cinema“ a inclus atît scurtmetraje autohtone selecţionate şi premiate la festivaluri internaţionale, cît şi filme foarte noi, dintre care unele prezentate în premieră absolută. De asemenea, Timishort 2011 a mai inclus un program ShortsUp.

Festivalul de la Timişoara şi-a continuat creşterea organică şi anul acesta, rămînînd consecvent cu obiectivele propuse încă de la înfiinţare şi impunîndu-se ca un concurent redutabil al bucureşteanului NexT (festival cu doi ani mai mare). Pentru cinefilii din Timişoara şi din vestul ţării, Timishort rămîne un eveniment de neratat.

În imagine: echipa Festivalului Timishort

Recomanda articolul prin: