FILM. Top Ten 2009&op Three 2010 (II)

Cei 12 care au speriat restul participă la tradiţionalul colocviu-anchetă, de început de An Nou, al Observatorului cultural

Autor: Valerian SAVA | Categoria: Arte | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

1. Fără a expulza filmele româneşti şi în genere pe cele europene în ghetoul unor topuri-anexă (cum perseverează alte iniţiative), care ar fi ierarhia valorică personală a primelor zece filme, din totalul celor 182 lansări înregistrate în România în 2009 (titlurile originale, alături de adaptarea lor românească, autorii şi ţările de origine se vor indica în Top Ten-ul de sinteză)?

2. Începînd de anul trecut, am dublat Top Ten-ul retrospectiv cu un Top Three (facultativ) al priorităţilor reformării legislativ-instituţionale a cinematografiei române. Ne-am întrebat care ar putea fi primii trei paşi în această direcţie ai noului ministru al Culturii, Kelemen Hunor. Revista noastră a prezentat, în mai multe articole, lipsa de implicare instituţională din mandatul lui Theodor Paleologu. Dimpotrivă, recent înlocuitul ministru a taxat scrisorile deschise ale unor cineaşti şi critici de film ca „amuzante“, iar directorul general prorogat la CNC le-a definit drept „un atentat la ordinea de stat“. Cum aţi răspunde azi la aceeaşi întrebare, într-un moment cînd avem iarăşi un nou ministru al Culturii (al patrulea în ultimii cinci ani)?

În numărul precedent al revistei, am publicat, în ordinea sosirii la redacţie, primele şapte răspunsuri, semnate de Iulia Blaga, Mihai Fulger, Andrei Gorzo, Cristi Luca, Magda Mihăilescu, Andrei Rus şi Valerian Sava. Am inserat, de asemenea, Top Ten-ul de sinteză al anului 2009 (cu indicarea titlurilor originale şi a adaptării lor în limba română, împreună cu numele autorilor şi ale ţărilor producătoare), precum şi un Top Three 2010 final, sub forma unei scrisori deschise către noul ministru al Culturii.

- Mihai CHIRILOV:

„Dispreţ profund faţă de cei care vor bate «pasul» pe loc“

1. Revolutionary Road. 2. Gran Torino.

3. Avatar. 4. This Is It! 5. In the Electric Mist. 6. Milk. 7. JCVD. 8. Gomorrah. 9. Chéri.

10. Duplicity.

I, II, III. Aşadar, ce ar trebui să facă noul ministru al Culturii? Nu ştiu sau, mai bine zis, nu ştiu cu ce ar trebui să înceapă. Nu ştiu care ar trebui să fie acei primi trei paşi dintr-o serie de, probabil, trei mii de paşi pe care ar trebui să-i facă pentru a reconsidera, la modul just, fenomenul cinematografic din România. La urma urmei însă, nici nu este treaba mea, ci a consilierilor de care se va înconjura şi care sînt educaţi – şi plătiţi – să facă asta. Avem suficientă istorie recentă care se cere procesată în acest sens, pentru a se adopta o strategie.

Există filme româneşti, cifre de box office, comentarii critice şi premii internaţionale, există anomalii de funcţionare ale sistemului, conflicte de interes şi gafe impardonabile, există scrisori de protest şi petiţii on-line, există dovezi ale unor promisiuni de circumstanţă, niciodată ţinute, şi suspiciuni de amestec politic, aproape la vedere, dar, mai presus de toate, există certitudinea că filmul românesc este, de cîţiva ani buni încoace, cel mai redutabil produs cultural de export.

Sînt convins că şi noul ministru al Culturii este conştient de lucrul ăsta – şi, într-o lume normală, neinfestată moral, din acest punct ar trebui pornit. Alte ţări ar face moarte de om ca să se poată lăuda cu o asemenea reuşită, iar cele care au beneficiat de mult mai puţin au ştiut cum s-o stoarcă la maximum şi s-o transforme în monedă grea de schimb, nu într-o sursă perpetuă de scandal.

Anul trecut, pe vremea aceleiaşi anchete la care răspund acum, mi-am permis cîteva sugestii, punctuale, dar radicale, pe care le susţin şi astăzi, fără a le mai numi.

Repet: nu este treaba mea. La urma urmei, şi pe mine mă irită cînd oameni care nu au nimic de-a face cu filmul sau critica de film se trezesc dînd verdicte cu siguranţa unei autorităţi în materie. Nu am de gînd să mai perseverez în această direcţie, trasînd paşi de urmat, dar voi continua să scriu şi să promovez cinematografia românească cu armele unui critic şi comentator care crede în valoarea ei.

Nu pot decît să sper că şi cei care deţin altfel de arme (în speţă, cele legislativ-instituţionale) vor crede în ea şi vor acţiona în consecinţă, tăind în carne vie, fără anestezie locală. Ca şi pînă acum însă, îmi rezerv dreptul de a-i dispreţui profund pe cei care vor bate „pasul“ pe loc.

- Andrei CREŢULESCU:

„Vom avea, în continuare, filmele pe care le merităm“

1. Gomorrah (regia Mateo Garrone). 2. The Brothers Bloom (Rian Johnson). 3. Revolutionary Road (Sam Mendes). 4. Inglourious Basterds (Quentin Tarantino). 5. Up (Pete Docter&Bob Peterson). 6. Gran Torino (Clint Eastwood). 7. Poliţist, adjectiv (Corneliu Porumboiu). 8. Two Lovers (James Gray). 9. Che (Steven Soderbergh) 10. (ex-aequo) District 9 (Neil Blomkamp) şi Avatar (James Cameron).

n Cu menţiunea că Un conte de Noël, JCVD, Public Enemies, The Wrestler şi Changeling ar fi intrat într-un eventual Top 15;

n cu amendamentul că marii campioni din 2009 (Das weisse Band de Michael Haneke, Un prophète de Jacques Audiard, The Limits of Control de Jim Jarmusch, Mother de Bong Joon-ho, In the Loop de Armando Iannucci, The Hurt Locker de Katherine Bigelow, Where the Wild Things Are de Spike Jonze, Fantastic Mr. Fox de Wes Anderson) vor veni în România abia anul ăsta sau nu vor mai veni deloc; n şi cu precizarea că mişmaşurile CNC-iste au început, helas!, să mă intereseze aproximativ foarte puţin spre deloc; n cred că pot repeta, filozofic, sentinţa anual valabilă – vom avea, în continuare, exact filmele pe care le merităm. Şi alea bune şi alelalte.

- Iulia DAVID:

„Efortul noii generaţii de a se coagula într-un sistem“

1. Poliţist, adjectiv. Corneliu Porumboiu este unul dintre cunoscătorii cei mai rafinaţi ai naturii umane şi unul dintre cei mai importanţi autori ai momentului, care testează limitele cinema-ului. 2. Avatar. Filmul ca spectacol pentru toţi şi spectacolul ca lume vie care te absoarbe şi te transformă. 3. Gomorrah. Filmul cu mafioţi mari se poate scrie şi cu pseudoeroi mici. 4. Inglourious Basterds. Tarantino sublimează rolul ficţiunii cinematografice: totul e posibil, atunci cînd vorbim de Cinema, chiar şi schimbarea cursului istoriei. 5. The Wrestler. Pentru că Mickey Rourke este, aici, perfecţiunea. 6. Le silence de Lorna. Ca de obicei, fraţii Dardenne sînt perfecţi la lucrul cu actorii, cu timpul cinematografic, cu natura umană. 7. Milk. Un Gus van Sant extrem de senzual şi senzorial. Şi un Sean Penn to remember. 8. Up. Creatorii de la Pixar dau imponderabilitate animaţiei şi exploatează toate strategiile poetice şi comice proprii acestui gen. 9. Vicky Cristina Barcelona. Un film sexy, amuzant şi lejer, ca o vacanţă de vară în Barcelona. 10. Two Lovers. Re-întîlnirea fericită dintre un autor extrem de interesant (James Grey) şi un Joaquin Phoenix intens şi halucinant.

I, II, III. Dacă este un moment în care se poate hotărî soarta cinematografiei române, acela este acum – cît respiraţia ei este încă proaspătă, cu perspectiva de a străluci în continuare şi de a tinde spre diversitate. După efortul noii generaţii (nesusţinut de nimeni) de a se coagula într-un sistem (estetic, dar şi organizaţional – vezi existenţa caselor proprii de producţie şi de distribuţie; un sistem care a primit coroniţa marilor festivaluri mai curînd decît îşi doreau alţii), ar fi păcat ca autorităţile să nu simtă că a venit momentul „să pună mîna să facă“, să elaboreze strategii pe termen lung, menite nu doar să întreţină fenomenul actual, dar să anticipeze şi să încurajeze noi direcţii de dezvoltare.

E timpul să se cultive un pămînt care deocamdată rodeşte din abundenţă fără să fie udat – cum orice minune nu durează mai mult de trei zile, şi oaza noastră ar putea, la un moment dat, să sece.

Aşa că, pe lîngă reformarea Centrului Naţional al Cinematografiei (şi „împănarea“ lui cu oameni competenţi, cu viziune), a regulamentului de organizare a concursurilor CNC (dintre reglementări, ar putea fi avute în vedere în primă urgenţă stabilirea/revizuirea criteriilor/căilor de desemnare a comisiilor de concurs şi luarea în calcul a backgroundului recent – nu istoric – al regizorului şi producătorului), atenţia ar trebui îndreptată şi către:

– dialogul cu profesioniştii din domeniu;

– promovarea (crearea) măcar a unei platforme on-line cu informaţii utile/actuale;

– facilitarea traseului comercial al filmului în ţară şi străinătate (pînă la a urmări soarta lui în mîinile exploatatorilor străini);

– susţinerea independenţilor întru diversitate;

– creşterea numărului de spectatori (şi de creatori), prin întinerirea continuă a publicului şi atragerea tinerilor în cinematografe (în primul rînd prin promovarea cinematografiei în cadru şcolar) şi menţinerea trează a gustului publicului pentru mersul la cinema.

Şi ar mai fi o sugestie, legată de prioritatea declarată numărul unu a actualului ministru, lansată verbal de predecesorul său: patrimoniul naţional se constituie nu doar din brăţări dacice şi şantiere arheologice, ci şi dintr-un patrimoniu cinematografic care ar trebui şi el ocrotit – parte prin imprimarea pe diferite suporturi (video, audio, print) şi făcut accesibil prin mediateci, parte prin găzduirea într-un muzeu de profil.

- Alin Ludu DUMBRAVĂ:

„Filmele româneşti, numai pe o listă separată“

1. Inglorious Basterds. 2. Public Enemies. 3. The Wrestler. 4. Watchmen. 5. District 9.

6. Bad Lieutenant: Port of Call New Orleans 7. Avatar (3D). 8. JCVD. 9. The Hangover.

10. Two Lovers. Top-anexă românesc:

1. Cea mai fericită fată din lume. 2. Amintiri din Epoca de Aur I. 3. Concertul.

- Angelo MITCHIEVICI:

„Autoritatea nu vine de la nulităţi cu prestaţie dezastruoasă!“

1. Gomorrah. 2. Poliţist, adjectiv. 3.The Reader. 4. Inglourious Basterds. 5. Revolutionary Road. 6. Frost Nixon. 7. Milk. 8. Pescuit sportiv. 9. The Wrestler. 10. Che 2. Guerrilla.

În ce priveşte reformarea cinematografiei române nu ştiu să mă încadrez într-un top. Cred în continuare că esenţială este cooptarea nu doar ca excepţie a criticilor de film în comisiile care acordă fonduri pentru scenariile depuse la CNC, şi nu numai. Mi se pare firesc să existe o formulă transparentă a cheltuirii fondurilor CNC, cu acces nediscriminat şi, deopotrivă, mi se pare important că numirea într-o funcţie la CNC să se justifice nu numai „managerial“, ci şi prin probarea valorii în spaţiul cinematografiei române. Autoritatea nu vine de la nulităţi şi nu se certifică printr-o dezastruoasă prestaţie profesională.

Cred că întregul cadru de distribuire a fondurilor CNC trebuie revizuit, astfel încît să se elimine blocajele maniacale în acordarea de fonduri unei clientele care-şi probează, în mod constant, nepriceperea.

Anchetă realizată de Valerian SAVA

Recomanda articolul prin: