OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

 

 

Demagogia infracţională ar fi sintagma potrivită pentru procedurile pe care le redescoperim, citind listele date publicităţii la 29 septembrie, cu noile proiecte care urmează a fi finanţate din bani publici. În speţă, pe primele două locuri din lista cu zece lungmetraje de ficţiune, „ne iau piuitul“ („acoperirea necesară“ – vorba lui Mungiu) titlurile filmelor de autor Intermediar de Corneliu Porumboiu (regia şi scenariul) şi Aurora de Cristi Puiu (idem). Iar cvasiconcomitent cu luatul piuitului, cam tot ce urmează în listă, începînd cu locurile trei şi patru din clasamentul cu zece poziţii, ne redeşteaptă starea de stupefacţie în care eram plasaţi de ultimul subprodus CNC lansat pe ecrane, Dincolo de America, semnat scenaristic de chiar directorul general – nonfilmul a fost comentat în numărul precedent al revistei de faţă.

 

Este de necrezut că, imediat după Cristi Puiu şi Corneliu Porumboiu, reapare pe firmament casa producătoare Artis Film, care deţine recordul în nulităţi filmate ale primilor opt ani 2000, din care pot fi amintite: Vlad Nemuritorul (2002) şi Un acoperiş deasupra capului (2006), ambele ale soţului patroanei de la Artis Film (Cornelia Paloş), Adrian Popovici, alături de Azucena (2005) de Mircea Mureşan, fără a uita penibilul scandal provocat de scurtmetrajul Aquarium al între timp uitatului Vasile Albineţ, inclus prin efracţie la concursul DaKINO din 2002. Cornelia Paloş, consiliera de resort în multiplu conflict de interese la Ministerul Culturii, a obţinut finanţarea a nu mai puţin de patru proiecte în decembrie 2006 (nu ştim cîte dintre ele decontate după doi ani), iar în prezent ocupă un loc de frunte în Ierarhizarea proiectelor (noua denumire sub care au fost date publicităţii rezultatele). Asta în urma delictului comis de semnatarul Deciziei 31 din acel an, care modifica Regulamentul concursului în timpul desfăşurării lui. Delict prin care un Sergiu Nicolaescu, cu al său Supravieţuitorul, îi lăsa cu mult în urmă, În „Palmares“ şi pe lista RON-ilor alocaţi, pe Cătălin Mitulescu, Radu Muntean şi Cristian Mungiu, fiindcă reperul pentru punctaj era mutat, din sălile goale ale filmelor recente, cu 27 de ani în urmă, recte la numărul de spectatori ai filmului Nea Mărin miliardar. Punctajul pentru filmele propuse de firma Artis Film în 2008 s-a acordat luînd în seamă activitatea din ultimii cinci ani, suficienţi totuşi pentru ca baza de calcul să nu fie rebuturile din 2005-2006, ci un film supraevaluat în 2003 de cronicarii daltonişti sau de juraţii cu puseuri tematist-sociologizante la unele festivaluri: Maria de Peter Călin Netzer. Astfel, în cifrăraia care însoţeşte pe opt coloane Ierarhizarea proiectelor, autorlîcul total – intitulat înduioşător Caii înaripaţi (regia şi scenariul aparţinÎnd unei puţin cunoscute realizatoare, Judit Elek din Ungaria) – ameninţa să subclaseze filmele lui Porumboiu şi Cristi Puiu, obţinînd la capitolul „Calitate producător“ nota 18,70, faţă de numai 17,20 şi, respectiv, 15,97 ale liderilor celor două părţi ale Noului Val regizoral.

 

 

Mi se păruse c-am fost convingător... mai ales că autorul excelentului Înghiţitorul de săbii din 1982 întîrzie să finalizeze proiectul finanţat în urîtul decembrie 2006 (Luna verde).

 

 

În schimb, alt membru al comisiei de selecţie pentru filmele de ficţiune, Radu Muntean, aflat în străinătate cu al său Boogie la data conferinţei de presă de la CNC, nu m-a lăsat să termin prima întrebare dintr-un dialog ulterior, n-am apucat să citez de pe lista celor zece lungmetraje fericite numele prea uzate ale unor Geo Saizescu, Bogdan Dumitrescu sau Cristina Nichituş, şi mi-a dezvăluit secretul că a pus nota 3,20 Anei lui Manole şi a lui Alexa Visarion. Dar iată un succint compediu al spuselor sale: „Dacă ar fi fost după mintea mea, aş fi finanţat numai două-maximum trei lungmetraje, din cele 22 intrate în concurs. Cel puţin în oferta 2008, n-am avut proiecte de mijloc. Am avut fie proiecte foarte bune, fie foarte proaste. M-am zbătut foarte tare pentru cele două din capul listei, nu pentru că erau ale lui Cristi Puiu şi Porumboiu (la început, nici nu ştiam că sînt ale lor), ci pentru că, după părerea mea, erau singurele scenarii cu adevărat valoroase. Între locurile unu-doi şi restul listei, pentru mine se deschide o gaură mare, în care vor fi, mai mult sau mai puţin, bani aruncaţi degeaba, fiindcă fondul CNC e un ciolan foarte atrăgător, pentru multă lume. Iar din lista proiectelor de debut în lungmetraj, din cele 25 n-aş fi aprobat nici unul: n-am dat nici o notă peste 7. Vor fi însă finanţate patru, printre care mult aşteptatul debut în regia de film, facilitat de România doamnei Fanny Ardant, care devine din actriţă regizoare de film pe banii CNC-ului. Serios vorbind, problema cea mai importantă e, după părerea mea şi a altora, desecretizarea proiectelor din concurs, fiindcă un proiect cinematografic n-are cum să nu includă şi pe autorul filmului, regizorul. Mai mult decît atît, ar fi şi mai util, ca jurat, să am o întîlnire şi o discuţie cu cel ce vrea să facă filmul – un fel de examen oral, care are şi un nume, pitch-pitching, în organismele naţionale, internaţionale sau locale din alte ţări. Nu mă întrebaţi pe mine cine a definitivat grila noastră cu note şi procentaje, ştiu că a lucrat la ea, printre alţii, domnul Radu Gabrea, iar procentajul acordat producătorului e indecent de mare, concurîndu-l pe acela al regizorului. Important ar fi ca, dacă juriul socoate că nu merită să fie finanţate zece filme, ci doar două sau trei, să se găsească o soluţie prin care banii să se reporteze la sesiunea următoare. Or, cel puţin din discuţiile cu domnul Şerbănescu şi cu Consiliul de Administraţie CNC, a reieşit că banii trebuie consumaţi integral“.

 

 

„Există două cinematografii în România – cea care determină articole în presa internaţională despre fenomenul cinematografiei române de azi [...] şi cealaltă cinematografie, care consumă cea mai mare parte din bugetul anual şi produce filme făcute strict pentru interesul producătorilor şi al celor care le favorizează finanţarea“ (Cristian Mungiu – Ibidem).