OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Mihai Fulger: Anul acesta, Steven Spielberg, probabil cel mai cunoscut – si sigur cel mai bogat – cineast contemporan, a revenit la doua din temele sale favorite: razboiul (1941, Imperiul soarelui, Lista lui Schindler, Salvati soldatul Ryan etc.) si contactele cu civilizatiile extraterestre (Intilnire de gradul trei, E.T. Extraterestrul etc.). Din combinarea acestor doua teme, a rezultat o a treia, destul de populara in ultimul deceniu (incepind cu mega-succesul Ziua Independentei al lui Roland Emmerich, datind din 1996): razboiul cu extraterestrii. Asa s-a nascut Razboiul Lumilor, ecranizare a romanului clasic omonim al lui H.G. Wells. Cartea a avut pina acum, pe linga citeva ecranizari, si o celebra adaptare radiofonica, semnata de viitorul mare regizor Orson Welles si difuzata in seara de Halloween a anului 1938; acel reportaj teatralizat a provocat o adevarata psihoza in masa in rindul ascultatorilor americani („era televizorului“ nu incepuse inca), raminind in manualele de stiinte sociale ca un caz clasic de manipulare prin mass-media.

Welles ar fi vrut si el sa faca un film dupa aceasta poveste SF, dar iata ca un alt regizor mitic a reusit sa-i dea viata. Recentul Razboiul Lumilor, care iese in evidenta din noianul de filme cu invazii extraterestre, in primul rind pentru ca poarta marca Steven Spielberg, o garantie a calitatii – si, implicit, a succesului – pentru majoritatea spectatorilor.

- Fermierul si muncitorul
Catalin Sturza: Ca tot ai adus vorba despre Ziua Independentei, superproductia lui Roland Emmerich reprezinta tot ceea ce nu este Razboiul Lumilor (epopeea fermierului american care salveaza omenirea de OZN-uri). In locul discursurilor mobilizatoare ale presedintelui SUA, avem spaima si neputinta generalizate, in locul actelor de eroism si de bravada, lupta oarba pentru supravietuire. Filmul lui Spielberg are meritul de a se fixa pe un personaj oarecare (Ray Ferrier, un muncitor interpretat de Tom Cruise), care se lupta sa-si salveze copiii si pe care nu-l intereseaza cine sint invadatorii spatiali sau cum va reusi America sa elibereze, din nou, lumea. Tot ce-l afecteaza direct pe Ferrier urmareste si Spielberg, fara a permite camerei sa faca nici un pas in afara cimpului de perceptie al personajului. Aceasta ar fi o posibila explicatie a interesului pentru invaziile spatiale: satul de abordarile doctrinare ale temei, regizorul s-a hotarit s-o epureze de cliseele Americii, fara a pierde din vedere obsesiile acesteia. „Cine ataca? Sint teroristii?“, intreaba Robbie Ferrier (Justin Chatwin), fiul (anti)eroului Ferrier.

M.F.: Cele doua filme amintite mai au ceva in comun: un personaj care se transforma peste noapte „from zero to hero“. Ray este initial un ratat patetic (divortat si singur, cu doi copii care tin mai mult la tatal lor adoptiv decit la el), dar el devine erou din intimplare. Umoristul canadian Stephen Leacock are o savuroasa schita despre Ned, un personaj care ar fi participat activ la toate evenimentele istorice majore, daca ne-am lua dupa fictiunile populare. Ray este, la fel ca si Ned, anonimul potrivit la locul potrivit si in momentul potrivit. Tocmai el este cel care le atrage atentia soldatilor ca tripozii (uriasii roboti ucigasi programati sa distruga omenirea) nu au scuturi, asa ca nu vor rezista unui atac cu rachete. Prin asta, Spielberg pare ca vrea sa justifice cumva alegerea acestui erou. Astfel, observatia lui Ray privind pasarile care se asezasera netulburate pe carcasa metalica a unui tripod este echivalenta cu descoperirea pamintului viitoarei Americi de catre Ned, chiar inaintea lui Columb. Daca Ned a descoperit America, Ray a salvat-o.

- Intre erou si sobolan
C.S.: Nu cred ca personajul lui Spielberg are ceva in comun cu un erou, nici macar in momentul cind le arata soldatilor ca masinile pot fi distruse. El e inzestrat cu o singura calitate: un instinct de conservare foarte puternic care, daca n-ar fi fost cei doi copii atirnati de nadragi, l-ar fi putut transforma intr-un erou.
Asa, ramine doar un sobolan care fuge printr-un canal. Scena cind isi ucide colegul de adapost (Tim Robbins), tipicul nationalist american paranoic si lipsit de glorie (fermierul din Ziua Independentei, daca vrei, fara sfirsitul valkiric), este semnificativa. Omul, al carui singur pacat e ca-si dorea sa lupte in rezistenta, e ucis cu singe rece pentru ca facea prea mult zgomot, punind in pericol viata micutei Rachel (Dakota Fanning). Cit despre scena evocata de tine, in care, chipurile, Ray da semnalul pentru distrugerea tripozilor, ea e perfect inutila: alienii erau, oricum, morti sau pe duca, iar casarea masinariilor era o chestiune de formalitate.
M.F.: Tocmai aceasta lipsa de eroism a personajului ma face sa ma intreb de ce a fost ales de Spielberg si de scenaristii sai (Josh Friedman si David Koepp) pentru a purta pe umeri toata greutatea naratiunii (exceptind „rama“ in care vocea lui Morgan Freeman ne explica succint ce e cu extraterestrii astia malefici). Atit timp cit principiul identificarii cu personajul (una dintre regulile de aur ale Hollywood-ului) iese din calcule de la bun inceput, iar Ray Ferrier nu iese prin nimic din comun, de ce realizatorii ne ofera doar pespectiva sa asupra evenimentelor? Imi imaginez ca, la lectura scenariului, regizorul a zis: „Daca tot e vorba de un ratat, macar sa fie jucat de un star“. Si uite asa s-a nascut a doua colaborare dintre Steven Spielberg si Tom Cruise, dupa cea din Raport special. In comparatie, ecranizarea clasica a lui Byron Haskins, datind tocmai din 1953, le oferea spectatorilor o perspectiva mult mai larga. Noul film insa tinteste sa fie o varianta „actualizata“ a povestii lui H.G. Wells.

C.S.: Intr-adevar, resuscitarea primelor experimente cinematografice fantastice e la moda si tentatia de a-i reinvia pe Dracula, Frankenstein, Godzilla sau King Kong cu mijloacele tehnologiei moderne e mare. Spielberg a acceptat, se pare, pariul de a pune carnea efectelor speciale pe scheletul thriller-ului clasic. Razboiul Lumilor din 2005 pare construit pe coordonatele esentiale ale celui din ’53, in ciuda schimbarii de perspectiva. Aparitia tripozilor din pamint, casa cercetata si apoi vizitata de alieni, in care eroii sint prinsi in capcana, masina luata cu asalt de multimea innebunita si chiar finalul (datorat lui Wells) sint prezente in ambele filme. Pe Haskins il intereseaza viziunea omului de stiinta (Dr. Forester) asupra evenimentelor si partitura tensiunii, interpretata cu arta maestrului Hitchcock. Spielberg vrea sa transforme spaima inghetata a thriller-ului, din spatele ecranului TV, in tensiunea fierbinte a televiziunii realitatii, sa aduca spectatorul in mijlocul vacarmului si sa citeze, dupa bunul sau obicei, din predecesorii faimosi (printre care Haskins si Hitchcock). Scenele reluate din vechea pelicula nu sint linii de forta ale celei noi, ci simple trimiteri intertextuale. Identificarea de care vorbesti nu lipseste: privind (si traind!) filmul lui Spielberg, nu te simti erou, ca in Ziua Independentei, ci sobolan in canal, purtat in spate de Ray Ferrier.

- Palimpsest vs. popcorn
M.F.: Razboiul Lumilor are, desigur, si partile sale bune. De exemplu, un mare merit al lui Spielberg este faptul ca surprinde excelent nasterea terorii, pe traseul curiozitate-uimire-confuzie-frica-panica-groaza, filmind chipurile personajelor sale. Cit despre efectele speciale... fiind vorba de Steven Spielberg si de producatori precum Paramount Pictures, DreamWorks SKG sau Amblin Entertainment, superlativele sint inutile. Din pacate, cum ne-au demonstrat-o recent Regatul Cerului sau ultimul episod din saga Star Wars, daca efectele speciale nu sint sustinute de o poveste pe masura, rezultatul final va fi un (semi)esec. Iar Razboiul Lumilor nu face exceptie de la regula.
C.S.: Povestea nici nu conteaza asa de mult, daca nu iei filmul lui Spielberg drept o entitate de sine statatoare. Ceea ce, dupa romanul lui H.G. Wells, scenariul radiofonic al lui Orson Welles si thriller-ul lui Byron Haskins, ar fi o greseala. Razboiul Lumilor e un palimpsest, care mai adauga un strat, al anilor 2000, istorioarei apocaliptice inventate acum mai bine de un secol.

O sectiune prin straturile palimpsestului ar dezvalui evolutia societatii americane, cu mentalitatea, fobiile si miturile ei urbane, din 1898 pina in prezent. Orson Welles a demonstrat cit de paranoica e aceasta si cit e de expusa la isteria colectiva, Haskins a interogat suprematia militara a Americii dupa Al Doilea Razboi Mondial si eficienta armei sale absolute – bomba atomica. Un punct forte al filmului e coloana sonora care sustine, foarte bine, atmosfera de cosmar. Unele sunete au forta si greutatea a mii de tone de moloz, altele te arunca de pe scaun si, de la „ping“-urile martienilor din ’53 pina la semnalele acustice ale tripozilor, care au o tonalitate mecanica, metalica si inumana, e o cale lunga.
M.F.: Putem, intr-adevar, citi filmul in cheie intertextuala, dar nu stiu daca este perspectiva justa. La urma urmei, atunci cind face un film, Spielberg nu scapa niciodata din vedere publicul caruia i se adreseaza, dorit cit mai larg. Majoritatea spectatorilor nu percep referintele si citatele; ei nu se uita la un palimpsest, ci la un film ca oricare altul, care trebuie sa justifice cumva pretul dat pe bilet, suc si popcorn. Mi se pare ca Razboiul Lumilor nu este nici complet sablonard, dar nici inovator pina la capat. Pe scurt, un film al jumatatilor de masura, mult sub ceea ce asteptam de la un regizor de talia lui Steven Spielberg.

C.S.: Ai dreptate: filmul se circumscrie, inevitabil, unui orizont de asteptare comercial. Extraterestrii trebuie sa fie singerosi, oamenii neputinciosi, iar singele si neputinta – cit mai spectaculoase. Dar, in timp ce extraterestrii decimeaza, cum le sade bine, populatia, care fuge si iar fuge, respectind scenariul, Spielberg construieste, in faldurile peliculei, mici bijuterii: un tren trece, in flacari, prin fata refugiatilor inmarmuriti, groaza de pe chipul unei femei e urmarita citeva momente, pina cind personajul se spulbera in vazduh. Spielberg face un compromis, intre blockbuster si arta, ceea ce e deja un truism cind vine vorba de Hollywood. Cu sau fara arta, oamenii vor da navala si la Indiana Jones 4, si la Jurassic Park 4 (asteptate in 2006), si tare sint curios daca acolo Spielbeg isi va da intreaga masura a talentului sau nu...