OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In week-end-ul care a trecut, PRO TV a difuzat ultimele doua episoade dintr-un foarte scurt sitcom intitulat Primii pasi sau, in varianta originala, Holding the Baby. In acest miniserial un bebelus da mare bataie de cap adultilor din jurul sau, in ciuda faptului ca nu este protagonistul unor nazbitii inocent-serioase precum pustiulica din cunoscutul film Uite cine vorbeste. Totusi Dan (bebelusul din serial) si omologul sau din film se aseamana: amindoi fac primii pasi in viata sub supravegherea unui singur parinte, celalalt lipsind din oarecare motive. Ce trebuie sa faca un aspirant la rolul de tata pentru a intra in gratiile bebelusului si ale mamei ne-am lamurit vazind zbuciumul necontenit – din topaieli in strimbaturi, din strimbaturi in jonglerii si tot asa – al lui Travolta. Prin ce trebuie sa treaca un tata pus subit in situatia de a-si creste de unul singur copilul ne-au aratat cele treisprezece episoade din Primii pasi: chestii comice, desigur.

Aparte de hazul pe care serialul l-a putut sau nu provoca, el este demn de atentie pentru ca isi construieste personajele si efectele hilare, aproape in exclusivitate, pe marginea unui discurs extrem de influent (cel putin in context occidental): acela al intersanjabilitatii dintre rolurile masculin si feminin, patern si matern. Aplicate acestui tip de discurs, cele doua strategii clasice ale comediei, exagerarea si diferenta suprafata-esenta, il sanctioneaza in doua directii: prima ii dezvaluie limitele dincolo de care devine permeabil la ridicol, cea de-a doua ii demonteaza pretentiile monopolizatoare asupra intelegerii maternitatii si paternitatii. Lucrurile sint potrivite in Primii pasi inca din start astfel incit cele doua sanctionari sa fie posibile: tatal este exact tipul de barbat care considera propriul succes de cariera, asigurindu-i un venit considerabil, partea de contributie mai mult decit suficienta adusa de el la cresterea fiului sau; cum insa isi iubeste bebelusul, acelasi tata este dispus, mai mult de nevoie decit de voie, sa joace si rolul de mamica, vacant din momentul cind aceasta a plecat sa mediteze in Tibet.

Parintele lui Dan merge la ziua speciala, Mamica si bebelusul ei, unde se organizeaza antrenamente pentru gingurit sau isi cumpara o pereche de sini artificiali destinati alaptatului. Numai ca face toate acestea nu din convingerea ca maternitatea poate fi apreciata si de tata, ci din nevoia de a afirma tot valori indeobste etichetate drept masculine: spiritul de competitie, dorinta de a fi cel mai bun, implicind stabilirea unor ierarhii de valori etc., etc. Astfel ca, in ciuda ororii pe care sinii artificiali i-o provoaca, ii incearca, deoarece, spun doctorii, alaptatul la sin garanteaza un IQ mai mare al bebelusului. Dar Dan trebuie sa fie un bebelus destept, in stare sa cistige concursul de chitaitul jucariei, desfasurat in viitoarea zi a Mamicii si bebelusului ei.

Comice, situatii precum cea descrisa mai sus rezuma in termeni contingenti si simpli o idee serioasa: realitatea se constituie din infruntarea unor modele contradictorii care, de multe ori, in mod paradoxal, se adapostesc si se genereaza reciproc. Din acest punct de vedere serialul Primii pasi mi se pare a merita atentie; privit din perspectiva elementelor care ar putea sa il faca o reusita comedie el este mai degraba insignifiant, caci actorii sint prea putin interesanti, personajele pe care le intrupeaza prea putin implicate in contexte de umor exploziv.