OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cu episodul al doisprezecelea, difuzat duminica aceasta la PRO TV (ora 11.00), documentarul intitulat Razboiul rece ajunge la jumatate. „Fisa“ lui „de identitate“ – CNN, televiziunea care l-a realizat; 1998, anul realizarii; Ted Turner, conceptul; Jeremy Isaacs, producatorul executiv; Kenneth Branagh, vocea narativa – mi-a creat din start un orizont de asteptare bine definit. Documentarul trebuia sa abunde in informatii detaliate si precise (avind in vedere stilul lui Isaacs), sa propuna o viziune detasata, dar nu facila asupra Razboiului rece (avind in vedere momentul in care conceptia lui s-a cristalizat, adica in mijlocul anilor ’90). Si asa se si intimpla. Serialul documentar in cauza nu se abate de la linia excelentei care se lasa ghicita din pedigree-ul celor implicati in realizarea sa. Pentru a justifica aceasta apreciere, voi semnala citeva dintre trasaturile care il individualizeaza.
Fiecare episod poarta titlul temei (bineinteles, subsumabila Razboiului rece) pe care o abordeaza.

Condensate, la obiect (de exemplu: Cortina de Fier, Berlin, Dupa Stalin), titlurile sint intotdeauna insotite de precizarea, in ani, a perioadei la care face referire. Exceptind primul si ultimul deceniu, documentarul acopera intreg secolul XX, primul episod, Camarazii, avind ca repere temporale anii 1917 si 1945, iar ultimul, Concluzii, ocupindu-se de anii 1989-1991. Exista episoade care se refera, punctual, la un singur an; altele iau in considerare trei sau patru decenii. Prin urmare, in timp ce respecta, in linii mari, succesiunea cronologica a evenimentelor, seria de documentare Razboiul rece nu face din aceasta un criteriu absolut al abordarii. Vorbind strict din punctul de vedere al cronologiei, episoadele nu se imbrica perfect, una si aceeasi perioada facind obiectul mai multora dintre ele. Acest lucru se intimpla deoarece realizatorii documentarului par mai degraba interesati de tratarea exhaustiva a fiecaruia dintre evenimentele strinse sub denumirea generica de razboi rece. Marea miza este aici transformarea Razboiului rece intr-un fenomen multifatetat, contracarind astfel simplificarea sa de catre sintagma folosita pentru a-l denumi.

Orice parte a documentarului, fie ca se ocupa de Planul Marshall, de blocada Berlinului sau de Cuba, faciliteaza, prin inserarea unor extrase din buletinele de stiri ale vremii, imersiunea telespectatorului in contextele respective. De altfel, au fost folosite, intr-o mare proportie, si materiale filmate care nu fusesera niciodata date publicitatii. Se creeaza, in acest mod, un sens al suspansului, specific oricarui eveniment trait pe viu. Contrapartea, adica evaluarea retrospectiva, nu lipseste nici ea, fiind asigurata de interviuri recente luate celor care au facut atunci jocurile – conducatori de stat, ambasadori, politicieni. Prin contrabalansarea permanenta a opiniilor vesticilor (in cele mai multe cazuri americanii) cu cele ale oponentilor (in cele mai multe cazuri rusii) documentarul incearca, daca nu o perspectiva nepartinitoare, atunci macar una plurala. Aceeasi dorinta de echilibrare a viziunii se lasa intrevazuta si din juxtapunerea istoriei facute de oamenii importanti cu istoria vazuta prin prisma oamenilor obisnuiti. De exemplu, justificarea lui Fidel Castro privind oportunitatea prezentei rachetelor nucleare in Cuba este dublata de amintirile, jumatate neclare, jumatate infricosate, ale unui taran, despre aceleasi rachete nucleare.
Datorita incercarii de evitare a unei abordari simplificatoare a Razboiului rece, precum si datorita pluralismului perspectivei, documentarul CNN mi se pare o reusita si cit se poate de indreptatit sa primeasca „George Foster Peabody Award“. Difuzarea la o televiziune din Romania a unui serial documentar de o calitate incontestabila, realizat cu un profesionalism desavirsit nu poate fi decit laudabila.