OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

La o suta de ani, impliniti pe 4 august 2000, Elisabeth, Regina Mama a Marii Britanii, poate fi vazuta ca un simbol al secolului al XX-lea, dar vivacitatea, naturaletea si simtul umorului innascute pe care le poseda o disloca din acest statut oarecum rigid, conferindu-i calitatile unei persoane reale, abordabile – aceasta a fost ideea care s-a desprins din documentarul La Reine Mère à 100 ans, difuzat de ARTE in seara de marti, 1 august. A contribuit la viziunea lipsita de orice reductionism asupra Reginei Mama atentia egala acordata fiecarei etape biografice din viata personajului regal. Rezultatul – un portret obiectiv, fara menajamente fata de aspectele desuete inevitabile in cazul unei femei cu virsta de un secol, dar si fara exagerari in directia unei mitizari care sa eludeze, vrind-nevrind, persoana in carne si oase.

Din acest punct de vedere, demersul unui alt documentar, avind insa acelasi subiect, adica viata mamei actualului suveran al Marii Britanii, Elizabeth II, intitulat Dieu sauve la Reine! a dat dovada de o complementaritate bine venita. Prezentat de TV5 joi, 3 august, tot in cursul serii, acest al doilea film documentar s-a concentrat asupra perioadei din istoria Regatului Unit impregnata in cea mai mare masura de personalitatea celei pe care acum o lume intreaga o cunoaste drept Regina Mama, dar pe care atunci tot o lume intreaga o stima ca sotie a regelui George VI. Este vorba de anii cuprinsi intre 1937 si 1952, ani in care rolul jucat de regina Elizabeth in viata interna si publica a familiei regale, cit si, indirect, in viata politica, este unul de maxima importanta. Documentarul de pe TV5 a reusit, prin abundenta detaliilor factologice, sa evidentieze acest lucru, astfel incit emfaza si sentimentalismul comentariului au fost absolut reduntante. Diferentele de portretizare dintre cele doua documentare nu au putut insa oculta consensualitatea dintre trasaturile temperamentale ale Reginei Mama accentuate atit de unul, cit si de celalalt. Naturaletea, dorinta de a-si face prieteni, simtul datoriei, capacitatea de a se face placuta, increderea in sine s-au amalgamat in personalitatea acestei scotiene cu singe albastru, facind din ea o regina extraordinara chiar daca nu se asteptase niciodata la un asemenea titlu.

Dar dintre toate aceste calitati, cea care a prevalat a fost stabilitatea psihica, egalitatea cu sine insasi, din care a derivat o constanta mergind in doua directii: atasamentul fata de Rege, sotul ei, si fata de monarhie, ca institutie. Regele era introvertit si de o timiditate maladiva; fiecare aparitie in public era pentru el chinuitoare. Pentru Elizabeth, Edward, cel care prin abdicare adusese pe umerii sotului ei povara regalitatii, dar si Winston Churchill, cel care solicita prea mare parte din energia Regelui, au purtat intotdeaua vina de a fi grabit moartea lui. Monarhia isi avea, printre englezi, detractorii sai si nu era nevoie de subminari ale ei prin chiar faptele unor membri ai familiei regale. Diana, desi intimpinata de aceeasi Elizabeth cu dorinta de a o modela intr-o adevarata printesa, nu a reusit totusi niciodata sa ajunga printre favoritii Reginei Mama.
Infuzate de aceasta constanta remarcabila, evenimentele la care a fost prezenta si Regina Mama poarta in jurul lor o aura de exemplaritate. Probabil ca ea a atins o cota maxima in contextul bombardamentelor infernale ale Londrei de catre germani in cel de al doilea Razboi Mondial. Nu numai ca Regina a refuzat sa se adaposteasca in Canada, rostind replica celebra, „Copiii mei nu pleaca fara mine, eu nu plec fara sotul meu, iar Regele nu va parasi niciodata Londra“, nu numai ca a vizitat in mod regulat cartierele londoneze distruse, aratindu-si suportul moral pentru cei ramasi fara adapost, dar s-a impus inamicului, prin aceasta suma de acte inofensive, drept o amenintare: Hitler a marturisit, se pare, ca in Elizabeth recunoaste una dintre cele mai redutabile arme ale Marii Britanii.

Capacitatea de a crea oamenilor o stare de confort psihic, pe care a demonstrat-o in cel de al doilea Razboi Mondial, Regina Mama o poseda si acum. Cei veniti sa-i prezinte omagiile cu ocazia sarbatoririi zilei sale de nastere o considera „bunica lor preferata“. Din egalitatea cu sine, care i-a permis totusi pendularea intre o regina cu vocatie si o bunica pentru fiecare, se naste coerenta imaginii Reginei Mama.