OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

La vremea cind „Blackwood’s Magazine“ publica, in foileton, micul roman al lui Joseph Conrad, Heart of Darkness (Inima intunericului), adica anul 1899, imperialismul inca nu trezise suspiciuni majore, ba chiar era glorificat drept cel mai bun lucru ce i se putea intimpla Marii Britanii. Dupa standardele acelei perioade, Conrad dadea dovada de un scepticism, adesea deviat in sarcasm, incontestabil, in ceea ce scria, vizind legitimitatea pretentiilor colonialiste ale statelor europene. In contextul actual, ceea ce acum un secol aparea, din partea scriitorului englez de origine poloneza, incriminare categorica a abuzurilor „civilizatorilor“ europeni s-a diluat atit de mult incit Conrad a fost invinuit de rasism. Printre motive, accentuarea in Inima intunericului a contrastului dintre Africa necivilizata, „neagra“ si spirituala Europa. Cit de indreptatite sint asemenea reprosuri este de discutat, insa aparitia lor a avut repercusiuni asupra valorificarii operelor lui Conrad. O dovedeste ecranizarea din 1997 a Inimii intunericului, care accentuaza acele momente ale romanului in care discriminarea Africa-Europa este atenuata, desfiintata sau devine una pozitiva, in sensul inversarii semnelor: plusul este acordat nativilor, minusul colonialistilor.

Filmul, pe care am avut prilejul de a-l vedea marti, 18 iulie, la PRO TV, insista prin mijloace tinind de scenariu sau strict vizuale asupra fetei sumbre a colonialismului: tratamentul inuman la care sint supusi bastinasii de catre albi, distrugerea faunei din Congo de catre ultimii in dorinta lor de imbogatire rapida. Pelicula incepe si se termina cu imaginea unui elefant muribund caruia, bineinteles, i s-au luat coltii, imagine care nu apare in carte, Conrad nearatind prea mare interes fata de aspectul exterminarii masive a speciilor de animale valoroase pentru europeni dintr-un motiv sau altul, scene precum trecerea, prin fata lui Marlow, a coloanei de negri in lanturi, sfortarea chinuita a unui alt negru, batrin, schilod si pe moarte, de a bea o gura de apa sau bataia crunta pe care tot un nativ o primeste doar pentru ca e banuit a fi dat foc unei magazii cu provizii sint izolate in derularea filmului si impinse in atentia privitorului prin insistenta camerei asupra lor; in scenariu este integrata o situatie pe care o alta proza a lui Conrad, An Outpost of Progress (Un avanpost al progresului), se grefeaza: achizitionarea fildesului de catre europeni prin oferirea in schimb a negrilor carausi, angajati ai companiei, nu este, la urma urmei, decit un soi de negot cu sclavi. Mentinerea atmosferei in acord cu litera si spiritul lui Conrad, pe care mutarea sau marcarea mai pregnanta a unor accente, de altfel deja existente in opera lui, nu o impiedica, atesta la regizorul filmului, Nicolas Roeg, o atentie dubla: fata de punctul de pornire al peliculei, dar si fata de punctele sensibile ale dezbaterilor momentului actual.

Un alt aspect al filmului, tot atit de clar ca ajustarea lui Conrad pentru a se potrivi cu spiritualitatea actuala, este tendinta de dezambiguizare aplicata acolo unde Inima intunericului lasa loc de multiple conjecturi. Flash-urile recapitulative sau anticipatoare ale lui Marlow dezambiguizeaza simbolic, inzestrarea cu nume a tuturor personajelor, ba chiar si a steamer-ului, care poarta denumirea Roi des Belges, plasarea intr-o coliba parasita a pozei regelui Leopold identifica fara putinta de echivoc tara colonizata – Congo – si tara responsabila de colonizare – Belgia. Cit despre cel mai enigmatic personaj, deopotriva al cartii si al filmului, Kurtz adica, el este prezentat ca un damnat, care, prin recunoasterea propriei caderi, se plaseaza singur undeva intre bine si rau. Aceasta dubla apartenenta este, nu prea inspirat, indicata de plasarea in succesiune a unor gesturi si replici: Kurtz omoara dintr-o miscare o nevinovata maimuta – trimitere prea transparenta la cruzimea nejustificata a personajului; Kurtz citeaza din Faustul lui Goethe – trimitere din nou prea transparenta la coruptia sufletului omenesc prin pactul cu diavolul; Kurtz este pus sa-si clarifice celebra replica, „Oroare! Oroare!“, printr-o remarca ce o prefateaza: „Nu exista creatura mai gaunoasa si mai detestabila in natura decit omul care fuge de demonul sau!“ Din fericire, Kurtz a fost interpretat de John Malkovich. In romanul lui Conrad, personajul nu era atit un om, cit un glas in care i se concentra toata esenta. Or, Malkovich, lasind la o parte toate celelalte atuuri actoricesti pe care le are, este posesorul unei voci extraordinare, care treneaza, si pare ca este gata in orice moment sa se stinga.

Daca au existat unele rezolvari indoelnice ale personajului Kurtz, din punctul de vedere al scenariului sau al regiei, Malkovich, cu stiinta lui de a sopti cuvintele, desi le rosteste cu putere, de a imprgna fiecare vorba de neutralitate si insinuare, in acelasi timp, a remediat ceea ce altii au stricat. Tim Rob a reusit, de asemenea, prin sobrietatea si retinerea in tinuta, gesturi si mimica un Marlow care ar fi fost probabil foarte pe gustul lui Conrad, care isi pretuia in mod deosebit personajul deoarece era, zicea scriitorul, „un om cit se poate de intelegator si la locul lui“.
Privit dintr-o perspectiva ce presupune comparatia cu romanu, filmul Inima intunericului a realizat, cu ochii atintiti si asupra evolutiei ideilor receptorului, o adaptare cinematografica uneori mai putin reusita, alteori aducind solutii elegante, dar de o calitate certa.