OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Care ne-au fost si inca ne mai sint utopiile? Care este dinamica transformarii acestora din proiecte indraznete ale unor vizionari in indispensabile realitati cotidiene? Ii mai sint necesare umanitatii asa cum este ea astazi – in mare masura, rezultat al concretizarii unor visuri altadata sanctionate drept nebunii – utopiile? Daca da, atunci ce domeniu al vietii actuale, diverse si pluriforme, se preteaza cel mai bine la remodelari mai mult sau mai putin utopice? In incercarea de a formula un raspuns la intrebarile pomenite, cele patru excelente filme documentare prezentate de ARTE in seara de marti, 4 iulie, au realizat un abil zig-zag informativ printre stiinte si arte, cu incepere de la Platon si punct terminus Chris Cunningham (realizatorul videoclipului pentru melodia lui Bjork, All is Full of Love.

Punerea in tema a telespectatorului printr-o trecere in revista a utopiilor mai vechi sau mai noi (propusa de primul documentar) a revelat o constanta a acestora: de obicei generate de un arhetip, utopiile au fost reiterate si realizate diferit, in functie de epoca ce s-a aratat interesata de ele si nu de putine ori au degenerat din propensiuni catre mai bine in proiecte destructive. Cam asa s-a intimplat cu zborul, considerat de profesorul oxfordian John Carey, in interventiile sale, prima mare utopie a omenirii. Ce s-a ales de dorinta ardenta si perena de a zbura a oamenilor s-a vazut in cele doua razboaie mondiale: stapinirea aerului, contrar impulsului originar care a facut-o posibila (tendinta depasirii ingradirilor, tentatia libertatii absolute) a functionat drept cel mai eficace mijloc de a asigura suprematia terestra.

Un alt prototip (Gradina Edenului) pentru o alta utopie (o societate practicanta a amorului liber) a cunoscut si el diverse avataruri: carnavalul de la Venetia, generatia hippie si pelicula lui Stanley Kubrick, Eyes Wide Shut, au exploatat potentialul subversiv pe care il prezinta ideea eliberarii iubirii de „frica de a fi descoperit, pedepsit sau de a te simti rusinat“. Un simbure de subversiune, de data aceasta fata de legitatea naturii, se afla si in probabil cea mai induiosatoare, dar si cea mai nebuneasca visare zamislita de oameni: tineretea si viata vesnica. Noua metoda de obtinere a acestora, incercata in Germania si netrecuta cu vederea de realizatorii documentarului, anume plastificarea corpurilor dupa moarte, are ceva din frumusetea infringerilor elegante. La fel, perfectiunea trupurilor ajunse exponate de muzeu care producea vizitatorilor mai degraba incintare estetica decit intristare. In orice caz, c-o fi vorba de aceasta utopie sau de o alta, a conchis John Carey, un lucru ramine valabil pentru toate: proiectarea in viitor, pornita din dorinta de ameliorare a prezentului, presupune o perpetua eludare a celui din urma, o permanenta desconsiderare a realitatii palpabile pentru o alta, virtuala.

Si daca istoria insasi pare a fi o insiruire de tatonari ale viitorului, atunci apare fireasca intrebarea: ne vom putea vreodata opri din a gindi la utopii si a le realiza? Luindu-ne dupa cei doi americani din documentarul Utopia in prezent, care ar fi putut foarte bine sa se numeasca si Utopia pe cont propriu, raspunsul ar fi ca nu, este menirea oamenilor sa produca utopii. Care altul ar fi putut fi acest raspuns cind un informatician genial din Sillicon Valley vrea sa instaleze pe un virf de munte un ceas care sa functioneze si peste 10000 de ani, iar un multimilionar intreprinzator are toata increderea ca va reusi sa construiasca, in apele internationale ale Marii Caraibelor, un stat nou-nout, un soi de Venetie, numit New Utopia? Mai sceptic s-a dovedit Francis Fukuyama care, intr-un alt film, a declarat peremptoriu ca democratia liberala este singura utopie realizabila, realizata si realista. Si asta in ciuda faptului, pe deplin recunoscut de autorul cartii Sfirsitul istoriei, ca egalitatea deplina nu este inca o realitate, ca lipsesc institutiile in stare de a transforma acest deziderat intr-un lucru implinit.

Ca utopiile apartin deopotriva trecutului, prezentului si viitorului este ideea pe care au scos-o in evidenta si cele trei expozitii ale anului 2000: Berlin, Hanovra si Paris. Documentarul care a incheiat seria tematica de la ARTE a prezentat imagini de la fiecare expozitie. La Berlin – opere de arta de valoare in trecut au fost expuse alaturi de instalatii multimedia. La Hanovra – a lucrat o viziune oarecum copilareasca asupra viitorului, caci robotii umanoizi, simpatici si destepti, din salile expozitiei, au fost de mult impinsi in trecut de sofisticata tehnica digitala. In fine – la Paris a fost preferata rememorarea nepartinitoare a utopiilor, chiar si a celor mai sumbre, hitlerismul si comunismul.
Ca de obicei, ARTE a impresionat prin abundenta informatiei si exhaustivitatea abordarii temei propuse. Dar daca s-a gasit vreun telespectator nemultumit, probabil ca el/ea s-a mai ostoit privind Frankenstein Unbound (marti noaptea, PRO TV) – film grefat pe motivul fiintei perfecte, dar utopice – si 1984 (joi seara, ACASA), ecranizare englezeasca din 1956 a utopiei negative a lui George Orwell.