OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

„Hollywood is a place where they’ll pay you a thousand dollars for a kiss and fifty cents for your soul.“ Aceasta definitie a Hollywoodului apartine uneia dintre propriile sale embleme, actritei-simbol a carei imagine domina cultura pop a secolului XX, Marilyn Monroe. Daca titlul filmului The Seven Year Itch, regizat de Billy Wilder in 1955, nu spune foarte mult, imaginea lui Marilyn in rochia alba, fluturata de curentii unei guri de aerisire a metroului new-yorkez (aflata si pe afisul filmului) a facut istorie si a fost simbolul Statelor Unite la expozitia mondiala organizata in acel an de Uniunea Sovietica.
In august 2002 s-au implinit 40 de ani de la moartea ei misterioasa, in jurul careia s-au scris diverse scenarii, adaugind ipotezei supradozei de barbiturice prescrise in cantitati enorme de psihiatrul Ralph Greenson, presupunerile ca au fost implicate CIA, FBI sau Mafia, ceea ce a sporit puterea de fascinatie a mitului. Reflexul firesc al atentiei acordate acestei comemorari de revistele de specialitate a fost programarea unor filme cu M.M. pe posturile de televiziune.

Prima inca difuzeaza o serie de filme clasice, rezervind seara de simbata filmelor cu Marilyn Monroe. Saptamina trecuta a fost The Seven Year Itch, al carui afis (cu Marilyn deasupra aerisirii de la metrou) a dominat Times Square in ’55 si va domina imaginarul colectiv multa vreme de acum incolo. Povestea intilnirii unui om obisnuit cu o vecina mai putin obisnuita, actrita si model (M.M.) parodiaza alte filme de succes ca Here to Eternity si Brief Encounter. Wilder este cel care a realizat si Some Like It Hot, celebra comedie cu Tony Curtis si Jack Lemmon. Un alt film programat pe Prima a fost Monkey Business, cu Cary Grant si Ginger Rogers, in care M.M. este secretara unui om de stiinta, a carui descoperire (un ser al tineretii) ii face pe cei din jur sa involueze la un comportament de copii. Lista filmelor de pe Prima a mai inclus How to Marry a Millionaire, regizat in ’53 de Jean Negulesco, cu Betty Grable si Lauren Bacall si Let’s Make Love, cu M.M. in plina glorie, un film despre stralucirea vietii in show business, in care B. Crosby si Gene Kelly isi joaca propriile roluri, alaturi de personajele interpretate de Yves Montand si Monroe.

De fapt, nasterea starului Monroe este legata de alte filme, incepind cu primul rol adevarat din The Asphalt Jungle (’50), urmat de succesul cu Niagara (’52) si culminind cu Gentlemen Prefer Blondes (din ’53), dupa care Monroe si Jane Russell si-au imprimat urmele palmelor si ale talpilor pe Hollywood Boulevard, in fata lui Chinese Theater. Difuzat si el pe Prima, Gentlemen Prefer Blondes este filmul in care Marilyn cinta Diamonds Are A Girl’s Best Friend (intr-o scena preluata de Madonna in videoclipul piesei Material Girl); melodia din ’53 a fost reauzita de curind in Moulin Rouge al lui Baz Luhrmann, la prima aparitie muzicala a curtezanei Satine, in interpretarea lui Nicole Kidman.
De altfel, imaginea Marilyn revine constant in diverse forme, reproduceri si contexte, de la videoclipuri si nenumarate sosii, pina la panouri publicitare, chipul ei este preluat si repetat in diferite ipostaze, ca in celebra reprezentare a lui Andy Warhol. Sfirsitul prematur, la 36 de ani, a asigurat imortalitatea figurii vesnic tinere, adaugindu-se in galeria altor staruri hollywoodiene cu aceeasi soarta (Jean Harlow). Piesa cintata de Elton John la moartea printesei Diana, Goodbye England’s Rose a fost initial dedicata lui M.M., avind alte versuri si titlul Candle in the Wind. In spatele aparentei de dumb blonde s-a ascuns o personalitate deosebita, constienta de limitele si dezavantajele statutului de sex-simbol, invinsa de exigentele unei vieti spectaculoase din care biografiile selecteaza in general instabilitatea mentala a mamei, legendele legate de perioada petrecuta prin orfelinate, micile operatii estetice, fotografiile nud, casatoriile cu DiMaggio si Arthur Miller, relatiile cu John F. Kennedy si Robert Kennedy, Yves Montand si Frank Sinatra. Miller o numea „a terrific artist, endlessly fascinating, full of original observations… there wasn’t a conventional bone in her body“.
Viata si moartea ei au nascut mitul nemuritor al unei zeite care spunea la un moment dat: „An actor is supposed to be a sensitive instrument. Isaac Stern takes good care of his violin. What if everybody jumped on his violin?“ sau „Sometimes I think it would be easier to avoid old age, to die young, but then you’d never complete your life, would you? You’d never wholly know yourself“.